Tehnologia de cultură pentru valeriană (odolean) - Valeriana Officinalis L.

15/7/2020

Valeriana face parte din familia Valerianaceae. Numele genului are la origine latinescul valere
= a fi puternic (referire la însuşirile plantei), explicaţie dată de Wittstein, sau
ar deriva de la Valeria
= provincie romană în Panonia, între Dunăre şi Drava; valerianus = plantă din această provincie; officinalis = farmaceutic.

Importanţa valerianei - se utilizează în industria farmaceutică. Răspândire: în stare spontană se întâlneşte în toată Europa; în stare cultivată se întâlneşte în Rusia, Bulgaria, Polonia, Iugoslavia, Ungaria, Germania, Belgia, Olanda, Franţa. Nu cu mult timp în urmă, cultura valerianei a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii.

În România este răspândită în Podişul Transilvaniei (judeţele Cluj, Alba, Mureş, Braşov), în depresiuni - Harghita (judeţele Bistriţa-Năsăud, Covasna), în Subcarpaţii Răsăriteni (judeţele Suceava, Neamţ). Principiile active ale culturii de valeriană sunt reprezentate de: rizomii şi rădăcinile de valeriană (Rhizoma et Radicibus Valerianae) care conţin ulei volatil 0,5-2%, derivaţi ai acidului izovalerianic, un compus azotat (alfa-metil-piril-cetonă), lactone şi sescviterpene. Acţiunea farmacologică constă în faptul că valeriana este considerată un sedativ de bază al sistemului nervos central, ca şi al celui autonom al inimii, antispastic şi antivomitiv.

Relaţiile plantă - factori de vegetaţie

Temperatura: temperatura minimă de germinare este de circa 3-5 grade Celsius; în general, manifestă cerinţe reduse faţă de acest factor de vegetaţie. Suportă temperaturi scăzute de până la -15...-20 de grade Celsius, fără a avea un strat de zăpadă protector. Primăvara porneşte în vegetaţie la temperatură de 1-2 grade Celsius. Ceea ce este foarte important este faptul că alternanţa dintre temperaturile prea scăzute şi cele prea ridicate din timpul vegetaţiei prezintă efecte negative asupra conţinutului în ulei volatil. Umiditatea - valeriana prezintă cerinţe ridicate faţă de acest factor de vegetaţie. Ea manifestă cerinţe mari faţă de cantitatea de precipitaţii înregistrate pe parcursul perioadei de vegetaţie, adică o cantitate anuală de circa 650 mm precipitaţii.

Ceea ce este foarte important, este faptul că umiditatea ridicată din timpul vegetaţiei determină acumularea uleiului volatil în rizomi, adică în rădăcini.

Lumina - valeriana reacţionează bine atât la lumină, cât şi la condiţiile de semiumbră. O luminozitate bună favorizează gradul de germinaţie al seminţei, dezvoltarea rădăcinilor şi, desigur, acumularea de ulei volatil.

Solul - cele mai potrivite şi cele mai favorabile soluri pentru reuşita culturii de valeriană şi implicit pentru dezvoltarea rădăcinilor sunt solurile bogate în humus, umede, profunde, permeabile, luto-nisipoase.

Pentru cultivarea valerianei, nu sunt indicate solurile grele, argiloase, în general solurile ce împiedică formarea rizomilor, curăţirea acestora. Cultura de valeriană este zonată în climat mai umed şi mai răcoros.

Rotaţia culturii

Pentru reuşita culturii de valeriană (odolean), cele mai bune plante premergătoare sunt reprezentate de cerealele păioase (cerealele de toamnă), plantele furajere cultivate pentru masă verde, culturile prăşitoare fertilizate cu gunoi de grajd (dar care eliberează terenul timpuriu). De asemenea, rezultate bune au fost obţinute când valeriana (odoleanul) a fost cultivat şi după anumite specii medicinale, cum ar fi: feniculul, coriandrul şi altele.

Ceea ce este foarte important este faptul că, deşi este o plantă perenă, valeriana (odoleanul) se menţine în cultură pentru producerea de rădăcini un singur an.

Pentru obţinerea de producţii sigure şi rentabile, valeriana (odoleanul) nu se va cultiva, pentru că sunt contraindicate, după următoarele culturi: floarea-soarelui, sorg, iarbă de Sudan (din cauza rapacităţii sistemului radicular), mac şi in (din cauza faptului că aceste specii şi valeriana au boli şi dăunători comuni). În cazul în care valeriana (odoleanul) este cuprinsă într- un asolament, ea nu va reveni pe aceeaşi suprafaţă mai devreme de minim 5 ani.

Fertilizarea

Pentru o bună aplicare a îngrăşămintelor, atât naturale, cât şi chimice, este necesară efectuarea cartării agrochimice a solelor ce urmează a fi semănate cu valeriană (odolean).

În funcţie de fertilitatea naturală a solului, se vor aplica îngrăşăminte chimice după cum urmează: N = 50-80 kilograme/hectar, P2O5 = 30-50 kilograme/hectar şi K2O = 40-75 kilograme/hectar. Rezultate foarte bune s-au obţinut şi prin aplicarea îngrăşămintelor organice, respectiv prin aplicarea şi utilizarea gunoiului de grajd. Acesta trebuie să fie bine descompus şi aplicat în cantitate de 10 tone/hectar cu ajutorul maşinilor de administrat gunoi de grajd.

În cazul aplicării gunoiului de grajd, dozele de îngrăşăminte chimice se vor reduce pentru fiecare element în parte (N, P, K) cu circa 30 de kilograme din cantităţile amintite anterior.

De asemenea, se recomandă utilizarea N, P, K în raport de 1:1,75:1, deoarece fosforul şi potasiul au importanţă mai mare în acumularea uleiului volatil în rădăcină, iar azotul contribuie la creşterea producţiei de rădăcini şi nu influenţează în sens negativ conţinutul în ulei volatil.

Lucrările solului

Prima lucrare a solului este reprezentată de arătura solului, care se execută la adâncimea de 25-30 cm. După efectuarea arăturii, până la semănat sau plantat, solul se lucrează cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colţi reglabili, iar pentru o bună mobilizare a solului, înainte de semănat sau plantat, solul se mobilizează printr-o lucrare cu combinatorul. Astfel pregătit, patul germinativ trebuie să fie menţinut bine mărunţit şi nivelat.

Mod de înmulţire

Valeriana (odoleanul) se poate înmulţi prin mai multe metode: - prin seminţe; - prin despărţirea tufelor (înmulţirea vegetativă), în special în câmpurile de ameliorare. Obligatoriu, sămânţa pentru semănat trebuie să provină din recolta anului precedent, având o puritate cuprinsă între 94 şi 98%. Germinaţia trebuie bine determinată, cunoscut fiind faptul că valeriana are o germinaţie mai scăzută, cuprinsă între 40 şi 70%.

Epoca de semănat

Cele mai bune rezultate au fost obţinute când valeriana (odoleanul) a fost semănată în luna august. De asemenea, rezultate bune s-au obţinut când semănatul s-a făcut în pragul iernii (atunci când umiditatea solului nu este corespunzătoare) sau primăvara foarte timpuriu (numai în cazuri extreme, deoarece producţia de rădăcini se reduce. De aceea această epocă de semănat este mai puţin indicată). Densitatea culturii este de 20-30 plante/metrul pătrat, iar distanţa între rânduri este de 50 centimetri.

Adâncimea de semănat este de circa 0,5-1 cm pe terenul care, de obicei, formează crustă şi de 1,5-2 cm, atunci când valeriana este semănată pe soluri mai uşoare. Cantităţile de sămânţă folosite pentru cazurile de semănat amintite sunt: 4-6 kilograme/hectar, când se seamănă vara; 8 kilograme/hectar când se seamănă în pragul iernii.

Înmulţirea prin răsad

Răsadul pentru plantat se produce pe straturi reci, iar semănatul se execută la începutul lunii august, la distanţă între rânduri de 12,5-15 cm. Plantatul în câmp se efectuează primăvara, la sfârşitul lunii aprilie, la distanţă de 50 cm între rânduri şi 20-25 cm între plante pe rând, asigurându-se o densitate de 9-10 plante/metrul pătrat, utilizând o cantitate de
1-1,5 kilograme sămânţă şi 1.000 metri pătraţi de straturi.

În răsadniţele calde, se seamănă cu 45 de zile înainte de data plantării (prima jumătate a lunii februarie) şi răsadul se planterază cât mai timpuriu, la 4-5 frunze, până la data de 30 aprilie. Înmulţirea pe cale vegetativă se poate face folosind bucăţi de rădăcini, care se plantează toamna sau primăvara la distanţă de 50 cm între rânduri şi 25 cm pe rând.

Lucrări de îngrijire

Imediat după semănatul sau plantatul bucăţilor de rădăcini, suprafaţa se va tăvălugi. De câte ori este nevoie se va mobiliza solul şi se vor combate buruienile printre rânduri (lucrare executată mecanizat). Se pot aplica şi praşile manuale pe rând, atunci când este nevoie. Răritul plantelor pe rând la 25 cm, în faza de 3-4 frunze este o lucrare care se execută când înmulţirea se realizează prin seminţe. Completarea golurilor se va face la 7-10 zile, atunci când cultura se înfiinţează prin răsad. Pentru combaterea buruienilor se pot aplica erbicide care conţin substanţe de tipul: Aresin 4-5 kilograme/hectar, Treflan 3-3,5 litri/hectar, Sutan 4-5 litri/hectar (la pregătirea terenului). Combaterea dăunătorilor se referă în special la distrugerea viermelui-sârmă.

Recoltarea

În primul an de vegetaţie, recoltarea se face în lunile octombrie-noiembrie. Nu se va recolta primăvara, deoarece calitatea este inferioară, mai ales dacă au pornit în vegetaţie mugurii. Recoltarea se execută prin dislocarea rădăcinilor cu cazmaua, plugul fără cormană, dislocatoarele de sfeclă, maşina de recoltat cartofi. După recoltare, rădăcinile se decoletează, se curăţă de pământ, se aşază în coşuri de nuiele şi se spală într-un şuvoi de apă pentru a nu pierde uleiul volatil. Durata păstrării este una scurtă, de numai 5-10 minute. Rădăcinile se aşază în straturi de 10-15 cm grosime, pe stelaje, pentru scurgerea apei şi zvântare. Pentru obţinerea de seminţe, după anul II de cultură, se taie inflorescenţele la 30-40 cm de la vârf spre bază, care după uscare se treieră, iar seminţele se selectează.

Uscarea

Se face pe cale naturală în încăperi aerisite, curate, pe rame, în strat de 5 cm şi pe cale artificială (cu ajutorul uscătoarelor cu aer cald la 35-40 de grade Celsius). Rădăcinile uscate se împachetează prin presare, în baloturi de 50-100 kilograme.

Păstrarea

Se poate face în vrac, în încăperi uscate sau poduri bine aerisite şi curate sau se depozitează separat, pentru a nu împrumuta mirosul specific Valerianei altor produse. Producţiile obţinute sunt de circa 12-14 qintale/hectar rădăcini uscate şi de 3,5-5 qintale seminţe.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Tehnologia de cultură pentru valeriană (odolean) - Valeriana Officinalis L.

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT