Tehnologia de înmulţire a trandafirului pentru ulei

Trandafirul pentru ulei se înmulţeşte exclusiv pe cale vegetativă, şi anume prin altoire sau prin înrădăcinarea unor porţiuni de plantă-butaşi din lăstari sau din rădăcini, precum şi lăstarii înrădăcinaţi direct la locul definitiv sau pentru „răsad“, după cum prezintă E. Păun şi colaboratorii.

1. Înmulţirea prin altoire - metoda prezintă două mari avantaje, şi anume: pe de o parte, într-un timp foarte scurt se poate înmulţi un soi valoros, iar pe de altă parte, se poate realiza un însemnat spor de producţie, care uneori depăşeşte 15%. Totuşi, metoda prezintă şi un mare dezavantaj, deoarece întotdeauna în astfel de plantaţii apar lăstari din portaltoi care trebuie îndepărtaţi în fiecare an, ceea ce generează greutăţi foarte mari în întretinerea plantaţiei şi cheltuieli suplimentare.

1.1 Pregătirea portaltoiului - în calitate de portaltoi se foloseşte măceşul (Rosa canina L.). Înmulţirea portaltoiului se face prin seminţe, care se recoltează la momentul când fructele sunt în pârgă, deoarece în această fază germinează mai uşor. Semănatul se execută toamna târziu, în straturi reci, în rânduri distanţate la 25 cm, utilizând câte 2-3 grame/metrul patrat. Straturile se pregătesc asemănător celor din legumicultură, având grijă ca potecile (50 cm lăţime) să fie cu 8-10 cm mai înalte. În primăvară se asigură întreţinerea adecvată prin praşile, pliviri şi udări ori de câte ori este nevoie. Toamna, după căderea frunzelor, în lunile octombrie-noiembrie, plăntuţele de măceş se transplantează în cap prin altoire, la distanţă de 80 cm între rânduri şi 30 cm între plante. La plantare, se va acorda o atenţie deosebită tasării pământului în jurul plantelor, pentru a nu fi scoase în timpul iernii de acţiunea îngheţului şi dezgheţului. Câmpul de altoire se întreţine curat de buruieni, pentru a permite o creştere normală a plantelor ce urmează a fi altoite.

1.2 Altoirea - lucrarea va fi executată în anul următor plantării în câmpul de altoire în lunile mai-iunie, folosind mugure crescând, sau în lunile august-septembrie, folosind mugure dormind. Pentru a spori procentul de prindere a altoiului, cu câteva zile înainte de altoire câmpul de altoire va fi irigat din abundenţă, pentru a mări circulaţia sevei. Altoirea propriu-zisă se execută în orele dimineţii sau spre seară. Punctul de altoire este situat în partea inferioară a coletelui, care trebuie descoperit în prealabil, pentru a se evita, pe cât posibil, pornirea în vegetaţie a mugurilor dorminzi din această zonă.

Se consideră, de către unii autori, că mugurii recoltaţi din diferite zone ale lăstarului dau rezultate diferite, fapt infirmat însă de datele obţinute în cercetare de către Serbina şi colaboratorii. S-a concluzionat, în urma experimentărilor, că se pare că numai mugurii recoltaţi de pe lăstarii „lacomi“ dau rezultate mai slabe, dar aceşti lăstari sunt rari şi sunt foarte utilizaţi la formarea tufelor, prin înlocuirea lăstarilor vârstnici. Pentru altoire, pe portaltoi se execută o tăiere în formă de T, în care se introduce mugurele altoiului, care în prealabil a fost tăiat împreună cu scoarţa şi cu o porţiune mică de lemn de sub aceasta. Mugurele se introduce în tăietura portaltoiului, se leagă cu rafie, iar locul de altoire se acoperă cu pământ reavăn şi bine mărunţit. Cu câteva zile înaintea altoirii, toate ramificaţiile portaltoiului ales se vor îndepărta prin tăiere, pentru a uşura altoirea propriu-zisă. În momentul în care altoiul formează 5-6 frunze, i se va întrerupe creşterea prin ciupirea vârfului, obligând planta să formeze viitoarea tufă, iar portaltoiul se taie deasupra locului de altoire.

În cazul înmulţirii prin altoire pe Rosa canina, se va avea în vedere faptul că portaltoiul are o importanţă deosebită nu numai asupra creşterii viitoarelor plante, a productivităţii acestora, dar şi asupra unor însuşiri fiziologice, ca rezistenţa la boli (în special la rugină) şi la condiţiile climatice (temperaturi negative). În cadrul speciei Rosa canina apar o mulţime de forme hibride, ca însuşiri morfofiziologice foarte diferite, ca urmare a polenizării alogame, ceea ce impune efectuarea unor lucrări de ameliorare a portaltoiului. În funcţie de epoca de altoire plantarea la loc definitiv se realizează în acelaşi an sau în anul următor.

2. Înmulţirea prin înrădăcinarea unor porţiuni de plantă

2.1 Înmulţirea prin înrădăcinarea butaşilor - butaşii care urmează a se înrădăcina pot fi recoltaţi de pe diferiţi lăstari sau de pe rădăcini (butaşi verzi, butaşi lignificaţi sau butaşi de pe rădăcini).

2.1.1. Înrădăcinarea butaşilor verzi - această metodă se practică în multe unităţi specializate în altoirea tradafirului pentru ulei. Butaşii se recoltează de pe lăstari din plantaţii cu tufe bine dezvoltate, sănătoase, care înfloresc abundent şi sunt în vârstă de 3-6 ani, se transportă în încăperi la umbră, unde se defrunzesc. Recoltarea butaşilor se face la de mijlocul lunii august şi până la sfârşitul lunii octombrie. De la un lăstar se pot recolta câte 2-3 butaşi lungi de 15-18 cm şi groşi de 8-10 mm. Întotdeauna se va îndepărta mugurele terminal. În partea de jos, sub mugure, tăietură, care se execută cu briceagul sau foarfeca bine ascuţite, trebuie să fie netedă. În partea superioară tăietura se va face în unghi, la 1,5 cm deasupra mugurelui. Până la plantare, butaşii se vor păstra în nisip umed, iar plantarea se va face în straturi deschise sau în răsadniţe reci, pentru înrădăcinare. Straturile se fac pe terenuri curate, arate la 28-30 cm şi îngrăşate cu 30-40 tone de gunoi de grajd bine fermentat/hectar sau cu câte 50 kilograme de azot şi fosfor la hectar substanţă activă, de 1,1-1,2 m lăţime, mai adânci decât potecile cu 10-15 cm, şi lungi în funcţie de teren şi de posibilităţile de irigare. Butaşii se plantează în rânduri, la distanţă de 25 x 115 cm. Plantatul se execută cu ajutorul plantatorului legumicol în aşa fel încât vârfurile butaşilor să fie la nivelul solului. Într-un hectar se vor planta circa 200-250.000 de butaşi.

Obţinerea unui procent sporit de înrădăcinare este strâns legată de întreţinerea straturilor respective. În tot cursul anului straturile vor fi plivite, prăşite şi mai ales udate ori de câte ori este nevoie. De asemenea, în momentul când butaşii s-au înrădăcinat şi au dat lăstari, aceştia se vor scurta la 6-7 muguri pentru formarea viitoarei tufe. Butaşii înrădăcinaţi se scot în anul următor, în luna octombrie. Se menţionează faptul că diferitele soiuri se comportă foarte diferit la înmulţirea prin înrădăcinarea butaşilor verzi şi de aceea se impune în mod obligatoriu o testare prealabilă.

2.1.2. Înmulţirea butaşilor lignificaţi - butaşii în lungime de 50-60 cm se recoltează de pe lăstarii vârstnici. Aceştia se aşază orizontal în şanţuri, asemănător metodei Kesme, care va fi descrisă ulterior. Este o metodă greoaie şi riscantă, deoarece procentul maxim de înrădăcinare al lăstarilor porniţi pe aceşti butaşi este de 60, motiv pentru care se practică foarte rar.

2.1.3. Înmulţirea butaşilor recoltaţi de pe rădăcină - mulţi specialişti consideră că unicul avantaj al acestei metode de înmulţire este faptul că se obţin plante biologic mai tinere şi mai viguroase. Butaşii se recoltează din ramificaţiile rădăcinilor tufelor vârstnice şi au o lungime de 12-15 cm. Aceştia se aşază orizontal în şanţuri, asemănător butaşilor lignificaţi. Recoltarea butaşilor se face în perioada de repaus.

2.2. Înmulţirea prin înrădăcinarea lăstarilor direct la locul definitiv (metoda Kesme) - este o metodă mult aplicată. Lăstarii care se folosesc se vor recolta din plantaţii foarte vârstnice atunci când acestea au fost rărite în proporţie de 70%.

Recoltarea se va face cât mai aproape de nivelul coletelui, tufele fiind în prealabil dezgropate. Pentru înrădăcinare pe terenul pregătit, aşa cum s-a menţionat anterior la celelate metode de înmulţire, se vor deschide şanţuri adânci de circa 40 cm şi late de 40-50 cm. Distanţa între aceste şanţuri va fi egală cu distanţa stabilită între rândurile de trandafiri. Lăstarii, tăiaţi şi necurăţaţi de ramuri, se vor transporta în aceeaşi zi la locul de înmulţire, se vor aranja în şanţuri (orizontal) câte 1-3, în funcţie de mărimea acestora şi se vor suprapune pe o porţiune de aproximativ 1/4 din lungime. După aşezare, lăstarii se acoperă cu 8-10 cm pământ bine mărunţit, suficient de umed, şi se vor tasa în mod corespunzător. Deasupra pământului se va aşeza încă un strat de 5-6 cm grosime format din îngrăşământ organic. Primăvara, din mugurii de pe lăstarii aşezaţi în şanţuri încep să apară plantele de trandafir sub forma unui gard viu. Epoca optimă de tăiere a lăstarilor s-a stabilit la sfârşitul perioadei de vegetaţie, după căderea frunzelor. Lăstarii pot fi recoltaţi împreună cu rădăcinile proprii, dacă nu au fost pe portaltoi, care se vor pune în şanţuri ca şi lăstarii. Dintr-un hectar de plantaţie veche se pot obţine cel mult 2-4 hectare plantaţie nouă. Dezavantajele acestei metode constau în faptul că are un coeficient de înmulţire foarte redus şi lucrările de întreţinere a rândurilor viitoarei plantaţii sunt mult îngreunate, ca urmare a densităţii mari a plantelor.

2.3. Metoda Staikov-Dimitrova - autorii utilizează metoda Kesme, dar nu pentru obţinerea unor plantaţii directe, ci pentru realizarea de „răsad“. Pentru aceasta, în apropierea unei surse de apă pentru irigare se deschid şanţuri late de 50 cm, adânci de 30-35 cm şi lungi în funcţie de necesităţi şi de configuraţia terenului. Între şanţuri se va lăsa un spaţiu de 0,8-1 metru. Recoltarea lăstarilor se va efectua în lunile octombrie-noiembrie, după căderea frunzelor şi încetarea vegetaţiei. Aceştia, recoltaţi ca şi în metoda Kesme, se aşază răsfirat, dar cât mai apropiaţi, orizontal şi suprapuşi pe cel mult 25% din lungime. Acoperirea lăstarilor se face asemănător ca în metoda Kesme. Primăvara, în timpul vegetaţiei, se vor aplica 3-5 praşile şi pliviri, 2-4 udări şi ciupirea vârfului de creştere când lăstarii porniţi au 4-5 frunze formate.

Până în toamnă, plantele obţinute sunt gata de plantare la loc definitiv. Pentru aceasta, după căderea frunzelor, şanţul se descoperă şi cu ajutorul foarfecii se detaşează de pe lăstarii puşi la înrădăcinare fragmentele care au tulpină şi rădăcini. Lăstarii viabili care nu au dat lăstari şi rădăcini se vor aşeza în acelaşi şanţ pentru încă un an. Plantele de trandafir obţinute se sortează, cele din clasa I se plantează la loc definitiv, iar cele din clasa a II-a se plantează pentru dezvoltarea completă încă un an, pe un teren irigabil, la distanţă de 70 x 30 cm. Utilizând această metodă se sporeşte coeficientul de înmulţire, obţinându-se 6,5-7 hectare de plantaţie nouă dintr-un hectar plantaţie veche.

2.4. Metoda (V.) Topalov - prin metoda Kesme se realizează o plantaţie specială, amplasată lângă o sursă de apă. Paralel cu rândurile de trandafir se va săpa un şanţ, având lăţimea egală cu lungimea lăstarilor şi adâncimea de 25-30 cm. Deschiderea şanţurilor va începe întotdeauna de la marginea plantaţiei, între rânduri, imediat lângă coletul plantelor, cu ajutorul unei scânduri rigide, lungă de 2-3 metri, se apleacă şi se presează în şanţul deschis întreaga masă de lăstari cu ramificaţii, fără ca acestea să fie tăiate. Lăstarii vor fi ţinuţi presaţi în şanţ şi se vor acoperi cu un strat de pământ umed şi bine mărunţit, care va trebui să pătrundă printre aceştia.

Pământul necesar acoperirii se ia din rândul următor, deschizându-se în acest fel un nou şanţ. Stratul de pământ acoperitor trebuie să fie de 8-10 cm grosime, peste care se vor adăuga încă 5-6 cm gunoi de grajd proaspăt sau fermentat, lipsit de buruieni, sau resturi de la distilerie, tocate mărunt. Surplusul de pământ dintre şanţuri se va aşeza în aşa fel încât după nivelare să se formeze straturi legumicole sub nivelul solului, ceea ce va permite uşurarea irigatului. Toate celelalte lucrări sunt identice cu cele din metoda precedentă. Lăstarii care nu au dat plante vor fi aşezaţi încă un an în şanţurile care se vor deschide în cealaltă parte a rândului, astfel încât lăstarii vor fi întorşi pe cealaltă parte.

Victor VĂTĂMANU