Tehnologia de plantare a cartofului - calitatea materialului de plantat

Pregătirea materialului de plantat începe deja de la recoltarea tuberculilor pentru sămânţă. Pe tot parcursul manipulării tuberculilor, de la recoltare şi până la plantarea lor în anul următor, trebuie evitată vătămarea tuberculilor, amestecarea soiurilor, a categoriilor biologice sau a loturilor cu diferite provenienţe.

De asemenea, trebuie evitată, după cum prezintă I.I. Sigismund, degradarea materialului de plantat prin expunere la soare, la condiţii de umiditate şi intemperii, sau păstrarea temporară în grămezi neaerisite şi neprotejate. Aceeaşi grijă este necesară, pe parcursul depozitării, până la plantare, prin respectarea parametrilor optimi de temperatură, umiditate şi ventilaţie, pentru reducerea la minimum a pierderilor de păstrare şi menţinerea capacităţii de producţie a materialului de plantat.

Calitatea materialului de plantat la cartof este deosebit de importantă în realizarea producţiilor ridicate, constant şi eficiente. Importanţa acestuia este amplificată de volumul şi valoarea ridicată a materialului de plantat necesar pentru un hectar. Datorită înmulţirii vegetative, prin tuberculii de sămânţă se transmit toate deficienţele „acumulate“ în timpul producerii şi a păstrării (degenerare, boli etc.), care se răsfrâng asupra culturii următoare, conducând la scăderea cantităţii şi calităţii producţiei. Ca urmare, utilizarea unui material de plantat de slabă calitate poate avea consecinţe economice mult mai grave decât la alte specii, care se înmulţesc pe cale vegetativă. Calitatea materialului de plantat la cartof este determinată de următoarele însuşiri:

a)  categoria biologică, respectiv gradul de infecţie cu viroze;
b) vigoarea tuberculilor;
c)  integritatea şi gradul de sănătate a tuberculilor (infecţia lor cu boli sau dăunători);
d) puritatea soiului;
e)  uniformitatea materialului de plantat, ca mărime (dimensiunea tuberculilor).

Calitatea materialului de plantat

Pe lângă condiţiile pedoclimatice şi cele agrofitotehnice, asigură realizarea potenţialului de producţie al soiului cultivat. Aceşti trei factori acţionează asupra producţiei după „legea minimului“, şi anume dacă unul dintre aceştia este deficitar, anulează sau reduce şi efectul celorlalţi. O compensare, dar numai parţial, a factorului deficitar se poate realiza numai cu însemnate eforturi tehnologice, energetice şi materiale. Relaţia dintre calitatea materialului de plantat şi condiţiile tehnologice poate fi judecată din următoarele puncte de vedere: dacă materialul de plantat are o calitate slabă, scade mult capacitatea lui de producţie, caz în care pentru realizarea unor producţii mulţumitoare trebuie create condiţii tehnologice mai bune, ceea ce necesită cheltuieli suplimentare, ridicând costurile de producţie; dacă materialul de plantat are o calitate bună sau foarte bună, se asigură producţii ridicate şi în condiţiile unor tehnologii normale, cu cheltuieli mai reduse. Cu toate că materialul de plantat de calitate bună este mai costisitor, totuşi cheltuielile suplimentare legate de asigurarea acestuia rămân mult mai mici decât valoarea sporului de producţie care se poate obţine şi a economiilor posibile la diferite verigi tehnologice (cantitate mai mică de sămânţă, de îngrăşăminte, de pesticide, mai puţine lucrări etc.). În concluzie, calitatea materialului de plantat este un factor atât de important pentru rentabilizarea culturii de cartof, încât nu suportă nici o „economie“ sau „concesie“. Această afirmaţie nu înseamnă însă că, în condiţii ecologice mai puţin favorabile şi în condiţii tehnologice precare, trebuie să se folosească material de plantat scump, de cea mai bună calitate, din categorii biologice superioare.

Influenţa categoriei biologice a materialului de plantat asupra producţiei

Numeroase cercetări au dovedit că valoarea biologică a materialului de plantat are o conbtribuţie de până la 50% în obţinerea de producţii ridicate. Zaag van der D.E. arată că ţările care obţin an de an producţii ridicate de cartof, reînnoiesc anual sau cel mult la doi ani materialul de plantat, utilizând categoria biologică de sămânţă Certificată clasa A (I 1) sau cel mult sămânţă Certificată clasa B (I 2), cu un grad de infecţie virotică sub 10%. Gradul de infecţie cu viroze determină în mare măsură capacitatea de producţie a materialului de plantat. Pentru evitarea infectării progresive a materialului de plantat cu viroze şi a scăderii capacităţii sale de producţie, periodic acesta trebuie schimbat, reînnoit. În România, după Catekky, T., reînnoirea materialului de plantat trebuie făcută la 1-3 ani, în funcţie de zonă. În cazul culturilor de cartof pentru consum, reînnoirea (schimbarea) materialului de plantat se va face anual în zonele de câmpie, la doi ani în zona colinară şi la trei ani în zona de munte. Scăderea capacităţii de producţie a  materialului de plantat în urma reutilizării sale timp de mai mulţi ani în cadrul gospodăriei sau fermei, din cauza creşterii gradului de infecţie cu viroze, este evident. Barada L., urmărind producţia medie realizată la mai multe soiuri, în urma folosirii materialului de plantat din diferite categorii biologice, a găsit că după 3 ani de reînmulţire, la categoria Certificată clasa B (I 2) faţă de E (Elită), producţia poate să scadă în funcţie de soi cu 10-54%.

Influenţa vigorii tuberculilor asupra producţiei

Folosind un material de plantat viguros, cu energie de încolţire ridicat, cultura varasari mai repede, mai uniform şi va forma un număr mai mare de tulpini principale la cuib, respectiv de tuberculi. Deoarece după plantare, timp de aproximativ 30-50 de zile, noua plantă se dezvoltă aproape în totalitate pe seama substanţelor de rezervă din tuberculul-mamă, cu cât aceste rezerve sunt mai mari şi vigoarea colţilor este mai pronunţată, planta va creşte şi se va dezvolta mai repede. Tuberculii stresaţi în timpul formării lor sau în timpul recoltării şi depozitării sunt puternic afectaţi în privinţa vigorii şi capacităţii lor de producţie. Aceşti tuberculi, supuşi unui proces fiziologic de îmbătrânire, ies mai repede din repaus, iar colţii cresc mai repede în timpul depozitării, ceea ce impune (ca o măsură generală) ruperea lor înainte de plantare. Adesea această rupere şi îndepărtare a colţilor se repetă de mai multe ori până la plantare. Deoarece, la încolţire apa şi cea mai mare parte dintre substanţele de rezervă, hormoni, enzime şi o serie de alte substanţe bioactive, din tuberculul-mamă trec în colţi, o dată cu ruperea şi îndepărtarea acestora se reduc vigoarea şi capacitatea de producţie în continuare a materialului de plantat. Prin ruperea colţilor, tuberculul de sămânţă poate pierde 20-80% din substanţele de rezervă acumulate, necesare pentru a forma o nouă plantă. Prin urmare, răsărirea va fi anevoioasă, întârziată, plantele răsărite vor fi debile sau nu mai răsar deloc, rezultând goluri în cultură. Apa din tuberculul-mamă are rol de dizolvare şi transport al substanţelor nutritive, contribuind la menţinerea turgescenţei celulelor şi a concentraţiei sucului celular. Pierderea apei din tuberculi înainte de încolţire va reduce mult intensitatea acestor procese. Dacă epuizarea tuberculilor se asociază şi cu o îmbătrânire fiziologică accentuată, în urma unor ani secetoşi şi cu temperaturi ridicate, în anul următor procentul de răsărire poate fi redus chiar cu 30-80%. Ruperea repetată a colţilor în timpul depozitării poate reduce producţia cu 20-30%. Vigoarea tuberculilor de sămânţă se apreciază după: valoarea internă, fertilitatea tuberculului, energia de încolţire şi puterea de străbatere a stratului de sol la răsărire. Valoarea internă este dată de cantitatea şi calitatea substanţelor de rezervă acumulate (organice, minerale şi bioactive), în timpul formării tuberculului, respectiv cantitatea în care aceste substanţe sunt prezente în tubercul la momentul plantării. Fertilitatea tuberculului este reprezentată de numărul de ochi şi colţi viabili pe tubercul, care pot forma tulpini principale. Energia de încolţire exprimă viteza şi uniformitatea cu care colţii răsar după plantare şi formează tulpini viguroase (tuberculii din categoriile biologice superioare, sănătoşi şi de dimensiuni mai mari, au o energie de creştere mai ridicată). Puterea de străbatere reprezintă durata în care colţii străbat stratul de sol acoperitor şi răsar, formând tulpini principale (la colţii filoşi sau bolnavi, această putere este foarte redusă, plantele răsărind mai târziu sau nu mai răsar deloc).

Influenţa integrităţii şi sănătăţii materialului de plantat asupra producţiei

La tuberculii folosiţi ca material de plantat, vătămările mecanice, bolile şi dăunătorii pot reduce mult integritatea şi capacitatea lor de producţie. Aceşti tuberculi încolţesc frecvent înainte sau imediat după recoltare, proces ce se continuă şi în timpul păstrării. Primăvara din aceşti tuberculi rezultă plante debile, cu capacitatea redusă de producţie, care devin surse de infecţie în cultură. La sortare, toamna sau primăvara, aceşti tuberculi adesea nu se pot deosebi de cei sănătoşi pentru a putea fi eliminaţi.

Influenţa purităţii biologice şi fizice a materialului de plantat asupra producţiei

Uniformitatea lanului de cartof este o cerinţă de bază. Folosirea materialului de plantat certificate este singura garanţie privind puritatea soiului, a categoriei biologice, a stării de sănătate etc. Din păcate, uneori se mai foloseşte material de plantat necertificat, provenit din culturi necorespunzătoare, cu origine necunoscută, sau acesta este un amestec fizic, care conţine mai multe categorii biologice sau chiar soiuri diferite, cu însuşiri foarte variate. Materialul de plantat depozitat şi păstrat necorespunzător, dacă primăvara înainte de plantare nu este sortat, poate conţine o serie de impurităţi fizice (paie, pământ, pietre, colţi, tuberculi bolnavi etc.), care în timpul plantării vatămă şi infectează tuberculii sănătoşi. Alteori perturbă desfăşurarea normală a plantării şi funcţionarea maşinilor de plantat. Ca urmare, se reduce viteza de plantare, uniformitatea plantării şi creşte procentul de goluri în cultură.

Influenţa uniformităţii materialului de plantat asupra producţiei

Prin folosirea unui material de plantat uniform ca mărime se asigură o răsărire şi dezvoltare uniforme a cuiburilor de cartof. Plantarea tuberculilor de aceeaşi categorie de mărime contribuie la repartizarea spaţial mai bună a plantelor, în vederea folosirii optime a suprafeţei de nutriţie. Calibrarea materialului de plantat asigură mărimea şi uniformitatea tuberculilor care se introduc în maşina de plantat, după care se fac reglajele maşinii în vederea asigurării unei plantări uniforme. Dacă materialul de plantat este neuniform ca mărime, se pot crea următoarele situaţii nedorite: maşina de plantat nu poate fi reglată corespunzător; apar neuniformităţi de plantare pe rând (goluri sau dubluri); creşte sau nu se realizează norma de plantare propusă; răsărirea plantelor este eşalonată, neuniformă.

Victor VĂTĂMANU