Tehnologia de plantare a pomilor

Pomii se plantează pe terenuri plane şi pe versanţi cu soluri fertile sau ameliorate, umede sau uscate, precum şi pe cele recuperate din bazinele carbonifere şi carierele de piatră. În multe cazuri, situaţia impune ca unele plantaţii defrişate să fie replantate imediat, fără să se respecte o perioadă de odihnă a solului de cel puţin 3-4 ani, după cum afirma N. Cepoiu. Existenţa acestor condiţii de plantare atât de diverse face din plantare o lucrare tehnică complexă, în care respectarea unor indicatori biologici şi a unor norme de lucru este obligatorie.

---

Epoca de plantare - plantarea pomilor se face toamna, în perioada 15 octombrie-20 noiembrie, în tot timpul iernii, când temperatura din sol şi aer este pozitivă, sau uneori primăvara devreme, când terenul s-a zvântat. La plantările de toamnă, rănile deschise, făcute la fasonarea rădăcinilor, se cicatrizează mai uşor şi mai repede, iar pe terenurile mai umede se formează primele rădăcini, care vin în contact direct cu solul.

Când plantările se fac mai devreme, în sol se acumulează cantităţi importante de apă (din ploi şi zăpezi), care fac ca pomii să se prindă mai uşor şi să pornească în vegetaţie cu 2-3 săptămâni mai devreme decât pomii plantaţi primăvara târziu. La aceşti pomi, perioada de creştere a lăstarilor este mai mare şi mai intensă. Plantaţiile care se înfiinţează primăvara sunt uneori afectate de o perioadă lungă de secetă, susţinută şi amplificată de vânturi uscate, care bat puternic din partea de est a ţării. Când toamnele sunt lungi şi călduroase şi pomii continuă să vegeteze în pepinieră, plantarea pomilor se poate face concomitent cu scosul acestora, dacă temperatura aerului permite. În anii cu zăpezi timpurii, când pomii nu se pot scoate din pepinieră sau când protecţia în livadă împotriva rozătoarelor nu poate fi asigurată, conform aceluiaşi autor, plantarea se face primăvara, când aceste perioade au trecut.

Săpatul gropilor - pe terenurile nedesfundate, gropile se sapă manual şi au dimensiunile de 1,25/1,25/1,0 metri (pe terenurile grele) şi 1,0/1,0/0,8 metri (pe terenurile mijlocii şi uşoare). Pe terenurile recuperate din zonele miniere şi carierele de piatră, dimensiunile gropilor sunt mai mari (1,5/1,5/1,0 metri), deoarece ele se umplu cu pământ adus de pe şantierele de construcţii. Când terenurile sunt desfundate, dimensiunile gropilor săpate mecanizat sunt de 0,6/0,6/0,4 metri. Dacă pe solurile fertile şi ameliorate gropile au formă pătrată, pe nisipuri forma este rotundă, pentru ca marginile să nu se surpe.

Repichetatul - în plantaţiile clasice şi de aliniament, după săpatul gropilor, înainte de plantat se face repichetatul terenului, folosind scândura de repichetat. La repichetare se aşază scândura pe direcţia rândului, în aşa fel încât picheţii marginali (din exteriorul gropii) să intre în crestăturile laterale. După fixarea scândurii în această poziţie, crestătura centrală va indica exact punctul de plantare a pomului. În plantaţiile intensive şi superintensive, repicatul se face cu ajutorul cablului de sârmă folosit la pichetare. În timpul plantării, cablul de sârmă pe care este marcată distanţa dintre pomi pe rând se întinde şi se fixează între picheţii marginali ai parcelei, în aşa fel încât primul semn să corespundă cu centrul primei gropi. În situaţia în care pichetatul şi gropile s-au făcut corect, atunci toate semnele de pe cablu vor indica centrul gropilor sau punctele de plantare.

Tehnica de plantare - plantarea se execută de către echipe de lucru formate din 2-3 muncitori instruiţi, care cunosc schema de plantare, modul de grupare a soiurilor în parcelă, soiurile, portaltoiii şi tehnica de lucru. Înainte de plantare, o echipă compusă din doi muncitori scoate pomii de la startificare şi verifică foarte atent starea de sănătate a rădăcinilor, a scoarţei tulpinilor şi a mugurilor. Pentru plantare se vor folosi numai pomi care au rădăcinile sănătoase, turgescente şi culoarea specifică portaltoiului. Cu această ocazie se înlătură pomii care au rădăcinile uscate, degerate, mucegăite sau roase de şobolani în şanţurile de stratificare. După ierni uscate şi secetoase, pomii stratificaţi pot prezenta uşoare urme de deshidratare şi de aceea, cu 24 de ore înainte de plantare, vor fi introduşi în bazine cu apă pentru rehidratare.

La pomii acceptaţi pentru plantare se execută fasonatul şi mocirlitul rădăcinilor. Prin fasonat se înţelege îndepărtarea (prin tăieri) a rădăcinilor rupte şi traumatizate în timpul scosului şi transportului pomilor, a celor uscate, necrozate şi parţial mucegăite şi scurtarea celor sănătoase, în funcţie de grosimea lor şi dimensiunile gropii. Materialul săditor fasonat se introduce cu rădăcinile într-o mocirlă (compusă din: balegă proaspătă de bovine, pământ şi apă) în aşa fel încât fiecare ramificaţie să fie acoperită cu o peliculă fină din această compoziţie. Pomii astfel mocirliţi sunt repartizaţi la gropi conform schemei de plantare.

Adâncimea de plantare - pe terenurile plane, pomii altoiţi pe portaltoi franc se plantează cu coletul mai sus cu 3-4 cm, iar cei altoiţi pe portaltoi vegetativi, cu 4-5 cm sub nivelul solului. Pe terenurile în pantă, supuse eroziunii, adâncimea de plantare a pomilor este mai mare în treimea superioară, normală în treimea mijlocie şi mai mică la baza pantei. Pe terenurile cu exces temporar de umiditate şi din Delta Dunării, pomii se plantează pe biloane sau brazde înălţate (cu 30-40 cm), late de 1,5-2 metri. Pe terenurile terasate, excesul de umiditate se evacuează cu ajutorul unui dren fixat la fiecare pom. Plantarea propriu-zisă a pomilor începe cu umplerea parţială a gropilor cu pământ din arătură şi confecţionarea unui muşuroi dintr-un amestec omogen de mraniţă şi pământ, înalt de 15-20 cm.

În continuare, un muncitor din echipa de plantare fixează scândura de repichetare între picheţii marginali, aşază pomul cu curbura pe rând şi coletul la adâncimea de plantare (în crescătura scândurii) şi răsfiră rădăcinile pe muşuroi, iar cel de-al doilea umple groapa cu pământ reavăn. Când rădăcinile au fost acoperite cu un strat de pământ de 10-15 cm grosime, muncitorul care ţine pomul începe să taseze pământul de la marginea gropii către centru, călcând cu cizma de-a lungul rădăcinilor principale, pentru a asigura o mai bună contactare cu solul şi a preveni o eventuală frângere a rădăcinilor fragile. După tasarea pământului, la fiecare groapă se toarnă 1-3 găleţi de apă (după cerinţe).

Când apa s-a infiltrat şi solul s-a zvântat, din pământul rămas se confecţionează un muşuroi înalt de 30-40 cm, care acoperă groapa în întregime (la plantările din toamnă). La plantările de primăvară, se face o copcă în jurul pomului, se udă puternic şi apoi, după zvântarea solului, se mulceşte cu paie, frunze sau rumeguş. Observaţii: pe solurile subţiri, cu rocă-mamă la suprafaţă (podzoluri, brancioguri), ca şi pe cele grele, cu un conţinut mai mare în argilă, pământul din fundul gropii se mobilizează, dar rămâne pe loc. Gropile săpate pe terenurile recuperate din zonele carbonifere şi carierele de piatră vor fi umplute cu pământ din arătură sau din zonele de construcţie, unde stratul fertil este recuperat şi dirijat.

În fermele mari, pomii se plantează în gropi şi şanţuri săpate mecanizat. Plantatul în gropi se execută la fel ca în grădinile familiale, cu deosebirea că scândura de repichetat, în acest caz, este înlocuită cu cablul de sârmă folosit la pichetatul terenului. Plantarea în şanţuri este mai rapidă şi mai economică şi constă în întinderea cablurilor de plantare între picheţii rândurilor marginale ale parcelei (nescoşi încă) şi plantarea propriu-zisă a pomilor. Pentru uşurarea desfăşurării lucrării, se întind pe teren două cabluri de plantare, având grijă ca primul şi ultimul semn de pe cablu să se suprapună pe capătul superior al picheţilor marginali, iar toate celelalte - pe axul şanţurilor care au fost trasate cu rariţa.

Plantarea pomilor se execută cu un număr mare de echipe, formate fiecare din câte doi lucrători. Numărul echipelor corespunde cu numărul de rânduri (şanţuri) din parcelă. În cadrul fiecărei echipe, un lucrător ţine pomul vertical lângă semnul de pe sârmă şi la adâncimea stabilită, iar alt lucrător trage cu sapa pământul în şanţ, peste rădăcinile pomilor. După o tasare uşoară a pământului de către primul muncitor, echipa de lucru se deplasează înainte, pe rând, în dreptul celui de-al doilea cablu fixat. Între timp, cei doi muncitori slăbesc şi deplasează cablul lângă care s-a plantat, iar echipa de plantatori fixează alţi pomi pe cablul rămas în urmă.

Pomii se plantează întotdeauna în spatele cablului, adică în partea opusă direcţiei de înaintare şi de plantare. În acest fel, cablul se mută mai uşor în poziţia următoare, iar pomii nu sunt vătămaţi. Rândurile marginale, care s-au folosit pentru întinderea cablurilor şi alinierea pomilor, se plantează la urmă. După plantarea fiecărei parcele, se trage pământul în şanţ. Lucrarea se execută cu ajutorul unui tractor cu şenile în agregat cu un plug cu 3 brazde, dintre care unul cu cormană (cel exterior) şi două fără cormană (cele interioare). În timpul deplasării, brăzdarul cu cormană aruncă pământul în şanţ, în jurul pomilor, iar brăzdarele fără cormană afânează terenul bătătorit de lucrătorii care au plantat. În urma acestei arături, pe marginea şanţului se formează un val de pământ lat de 100-120 cm şi înalt de 30-40 cm, care protejează pomii împotriva gerurilor mari din timpul iernii.

Victor VĂTĂMANU