Tehnologia de producere de sămânță pentru sfeclă prin cultura semincerilor

Sămânța de sfeclă se produce prin două metode ce se deosebesc prin modul în care se realizează inducția fototermică a lăstăririi. În cele ce urmează ne vom referi la producerea de sămânță prin metoda indirectă, respectiv cultura semincerilor.

​Amplasarea culturii
Alegerea terenului – pentru semincerii de sfeclă se recomandă soluri fertile, profunde, nisipo-lutoase, bine aprovizionate cu apă.
Rotația – se recomandă un asolament de 4–5 ani, în care semincerii de sfeclă pot urma după cereale păioase, cartof, leguminoase pentru boabe. Trebuie evitate plantele care lasă resturi vegetale grosiere (porumbul, floarea soarelui, lucerna) datorită dificultăților pe care le crează la plantarea butașilor și îndeosebi la tasarea corectă a solului în jurul rădăcinilor.
Spațiul de izolare – se respectă distanțele de izolare conform Ordinului MADR nr. 1265/2005, respectiv pentru producerea de sămânță Baza = 1000 metri, pentru producerea de sămânță Certificată = 1000 metri
Fertilizarea – cea mai potrivită este fertilizarea organo-minerală, cu cantități de 25–30 tone/hectar gunoi de grajd bine fermentat, la care, în funcție de gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive mobile, se adaugă 40–60 kilograme N/hectar, 60–80 kilograme/hectar P2O5 și 35–40 kilograme/hectar K2O. Aplicarea gunoiului de grajd împreună cu îngrășămintele chimice cu fosfor și potasiu se face numai toamna, sub arătura adâncă, iar doza de azot se administrează primăvara.
În cazul fertilizării cu îngrășăminte chimice, raportul optim între elementele N,P, K este de 1:1, 2:1. Doza de azot trebuie să fie de 100–120 kilograme/hectar, în funcție de nivelul fertilității solului.
Lucrările solului – constau în dezmiriștirea terenului cu grapa cu discuri grele, urmată la 3–4 săptămâni de arătură la adâncimea de 30–32 cm executată cu plugul și grapa stelată, când se încorporează îngrășămintele organice și chimice programate. Până în iarnă se lucrează o dată sau de două ori cu grapa cu discuri și grapele cu colți pentru distrugerea buruienilor și nivelarea terenului.
Primăvara, după administrarea îngrășămintelor cu azot, terenul se lucrează cu cultivatorul, concomitent cu aplicarea erbicidelor. Combinația de erbicide este aceeași ca și în cazul culturilor de butași, cu deosebirea ca dozele vor fi mărite.
 
Plantatul butașilor
Pregătirea butașilor – deschiderea silozurilor se face primăvara devreme, o dată cu începerea lucrărilor în câmp. Butașii se scot din siloz, se elimină rădăcinile stricate și cele parțial afectate de boli de depozit. Dacă este cazul se reface operațiunea de purificare biologică prin îndepărtarea rădăcinilor ramificate și a celor de altă culoare, se taie frunzele crescute peste 5 cm, precum și vârful rădăcinii până la grosimea de 1 cm. Butașii se resortează pe două categorii de mărime, între 100–300 grame și peste 300 grame. Butașii astfel sortați, pot fi transportați în câmp.
Epoca de plantare – este în primele zile de lucru după desprimăvărare, ceea ce corespunde epocii I de semănat (mazăre, muștar, borceaguri). Întârzierea lucrării cu 20 de zile determină reducerea producției de sămânță cu până la 600 kilograme/hectar, manifestând totodată o influență negativă asupra calității, îndeosebi a facultății germinative.
În condiții de irigare, desimea se mărește la 48–50000 plante/hectar folosind distanțele de 60x35 sau 70x30 cm. Butașii cu dimensiunea mai mică al căror diametru la colet este de 1,0–1,5 cm, se plantează la distanța de 60x30 cm, folosind câte doi butași la cuib.
Adâncimea de plantare – butașii se introduc în poziție verticală cu capul rădăcinii la adâncimea de 2–3 cm sub suprafața solului. Trebuie acordată atenție deosebită tasării pământului în jurul butașilor pentru realizarea unui contact direct cu solul, împiedicând astfel deshidratarea lor.
Tehnica plantării – la plantarea manuală pentru marcarea rândurilor se folosește cultivatorul, pe care se montează secțiile de lucru la distanța stabilită între rândurile de plante (60 sau 70 cm). Secția se echipează cu un organ activ de tip daltă de sol, montat în poziție centrală, care despică solul la adâncimea dorită, în funcție de lungimea butașilor, fără a revărsa pământul. În această urmă butașii se introduc cu mâna la distanță stabilită pe rând, tasându-se bine pământul în jurul fiecăruia. În acest fel se pot planta butașii de mărime normală în greutate de până la 300–350 grame. La plantarea rădăcinilor mari, se folosesc plantatoarele de butași sau cazmalele pentru deschiderea gropilor și introducerea butașilor la adâncimea necesară.
Pentru plantarea mecanizată, mașina deschide rigolele la adâncimea dorită, se realizează marcaje, se introduc butașii manual, după care mașina îi acoperă cu pământ pe care îl tasează lateral, menținând deasupra capului butașilor un strat de 2–3 cm de sol afânat.
Irigarea culturii – în zonele secetoase ale țării, cultura de seminceri trebuie irigată, mai ales în anii cu deficit de precipitații. Prima irigare se face imediat după plantare sau chiar paralel cu aceasta, cu o normă de udare de 400 metri cubi apă/hectar. Prin această udare, pe lângă aprovizionarea cu apă, se urmărește realizarea unui contact mai strâns al rădăcinilor cu solul și pornirea rapidă în vegetație a plantelor. Udările ulterioare se eșalonează pentru a acoperi perioada de la răsărire până la terminarea înfloritului, menținând în acest interval umiditatea solului peste 50 % I.U.A, pe adâncimea de 80 cm. Udările vor fi urmate de prășile mecanice între rândurile de plante, pentru a distruge crusta și a împiedica evaporarea apei.
 
Lucrările de întreținere
Desfacerea rozetei – este prima lucrare mecanică și/sau manuală ce se aplică la cultura de seminceri când apar frunzele la primele plante și încep să se cunoască rândurile. Lucrarea constă dintr-o trecere cu o grapa ușoară cu colți înclinați pe diagonala solei, pentru a îndepărta pământul de pe capul rădăcinilor și a ușura formarea rozetei de frunze.
După răsărirea plantelor se aplică 2–3 prășile mecanice între rânduri. Prășilele manuale se execută pe rând paralel cu prima și a treia prășilă mecanică. După ce plantele au lăstărit, buruienile care mai apar trebuie înlăturate manual prin smulgere, deoarece împiedică polenizarea și creează dificultăți la recoltarea și condiționarea seminței. Lucrări de formare a tufei – cârnitul plantelor prin ruperea vârfului lăstarului principal, când acesta are înălțimea de 10–12 cm, favorizează lăstărirea abundentă a plantelor și formarea unei tufe bogate. La sfârșitul perioadei de înflorire se aplică ciupitul vârfului lăstarilor, pentru a opri creșterea lor și a favoriza uniformizarea coacerii semințelor.
Purificarea biologică se aplică îndeosebi pe loturile semincere din soiurile monogerme și constă în îndepărtarea plantelor plurigerme de pe rândurile componentului monogerm. În unele cazuri, la solicitarea menținătorului se elimină și plantele fertile și parțial fertile din loturile de hibridare cu partener monogerm androsteril. La sfârșitul înfloritului se elimină plantele polenizatorului plurigerm.
 
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Gărgărițele (Bothynoderes punctiventris și Tanymecus sp.) pot provoca pagube culturilor de seminceri, în zona de sud a țării, îndeosebi în anii cu atac puternic.
Daune deosebite la culturile de seminceri poate provoca atacul păduchilor de frunze (Aphis fabae) care se pot combate prin 2–3 stropiri la apariție, în vetre sau generalizat pe parcelă.
 
Recoltarea semincerilor
Momentul recoltării se stabilește când glomerulele de la baza lăstarului principal se brunifică, iar sămânța în secțiune are aspect făinos, cu toate că pe vârful lăstarilor uneori mai sunt încă flori. Întârzierea recoltatului determină pierderea prin scuturare a celor mai valoroase glomerule, în timp ce grăbirea recoltatului conduce la scăderea facultății germinative și deprecierea valorii culturale a seminței.
Tehnica recoltării – recoltarea seminței de sfeclă se face mecanizat, direct din lan sau divizat și manual prin tăierea cu secera.
Recoltarea directă pentru uniformizarea maturizării seminței și uscării plantelor se face prin tratarea culturii semincere cu substanțe de tipul Reglone, în doză de 5 litri/hectar în 200–300 litri apă. Tratamentul cu desicant se aplică în faza de maturitate tehnică a plantelor. După 3–6 zile de la tratament, se recoltează sămânța direct din lan.
Recoltarea divizată (în două faze) constă în secerarea plantelor de pe câte 4–5 rânduri, în funcție de desimea și dezvoltarea acestora, cu vindroverul sau cositoarea mecanică și adunarea lor în brazde. După uscare, se treieră sămânța din brazdă cu combina echipată cu echipament ridicător-adunător.
Recoltarea manuală prin tăierea plantelor cu secera la maturitatea tehnică, la înălțimea de 15-20 cm de la sol și așezarea mănunchiurilor în glugi mici pentru uscare timp de 6–10 zile. Umiditatea de păstrare a seminței este de 14 %.
În cazul recoltării butașilor din categoria biologică Baza, se recomandă recoltarea eșalonată (2–3 treceri în perioada de maturare a seminței), tăierea plantelor se execută dimineața pe rouă, după care plantele sunt scoase la marginea lanului pe o arie amenajată, unde sunt puse la uscat în picioare în glugi, iar după uscarea acestora, se treieră.
 
Victor Vătămanu