Tehnologia de recoltare fără pierderi la cultura de soia

Recoltarea soiei cu combina este una dintre cele mai importante operaţii în tehnologia acestei plante, după cum apreciază Enculet Popescu. Aceasta influenţează atât cantitatea, cât şi calitatea producţiei de soia care se poate obţine.

Cu combinele moderne existente astăzi în lume şi aflate în dotarea marilor unităţi agricole, recoltatul soiei se poate face la cel mai înalt nivel, dar pentru aceasta fiecare mecanizator, fiecare fermier trebuie să fie un adevărat specialist, care să cunoască foarte bine exploatarea combinei şi să poată stabili când şi cum trebuie recoltată soia. Un foarte bun specialist în recoltatul soiei este acela care ştie să recolteze soia cu pierderi de cel mult 3% din producţia existentă în câmp. Din păcate, încă se mai înregistrează pierderi mai mari decât acest procent. Producţie în plus înseamnă eficienţă economică mai mare. Fiecare kilogram de soia „salvat“ la recoltare este, fără îndoială, venit net pentru unitatea producătoare. Raportată la preţul curent de vânzare al soiei, diferenţa de valoare a pierderii înregistrate în timpul unei ore de recoltare, stabilită între limita de pierderi admisă de 3% şi maximum 10%, este de-a dreptul impresionantă.
​
Raportându-ne la 10 ore de lucru pe zi, un bun specialist poate aduce la recoltare în hambarele unităţii un minimum de 1.000 de kilograme de soia în plus faţă de un lucrător nepregătit, care înregistrează aceeaşi cantitate la capitolul „pierderi“. Pentru o unitate ce are în cultură 500 de hectare de soia aceasta înseamnă o pierdere netă de minimum 100 de tone de soia, iar în cazul soiei pentru sămânţă - o pierdere valorică mult mai mare. Şi toate acestea din cauza necunoaşterii sau nerespectării unor reguli de bază în exploatarea combinelor din dotare. Ce trebuie să facem pentru ca recoltatul să se facă fără pierderi? Recoltarea fără pierderi nu este un lucru uşor, dar există o serie de lucruri care trebuie cunoscute, măsurate şi evaluate cât mai exact, pentru a putea lua decizia cea mai corectă. Ce anume trebuie să cunoaştem? Iată răspunsul: - unde anume, în mod obişnuit, se produc pierderi şi de ce?; - ce procent de pierderi sunt considerate ca acceptabile la diferite componente ale combinei?; - cum să evaluezi, să măsori cât mai repede şi corect aceste pierderi?; - care sunt practicile culturale care contribuie la reducerea pierderilor?; - care sunt reglajele combinei şi operaţiile practice care menţin procentul de pierderi la nivelul cel mai scăzut posibil?

Dacă facem o clasificare a pierderilor, după timpul, modul şi locul în care ele se produc, se pot categorisi astfel: pierderi ce se produc înainte de recoltare - sunt acele boabe şi păstăi detaşate de tulpină, care se găsesc pe pământ înainte de recoltare. Acestea, desigur nu pot fi puse pe seama combinei. Cauzele acestor pierderi pot fi diferite - grindină, vânt, furtuna, dar de cele mai multe ori ele sunt determinate de întârzierea recoltatului; Pierderi datorate hederului - ele reprezintă totalitatea pierderilor care se produc înainte ca plantele să intre în aparatul de treier al combinei şi constau în: a) pierderi prin scuturare - boabe libere sau păstăi detaşate de tulpină, care sunt scuturate de rabator şi cad la pământ înainte de a intra în combină şi care, de altfel, reprezintă ponderea pierderilor cauzate cu ocazia recoltării; b) pierderi de păstăi rămase nedetaşate pe mirişte: acestea pot fi considerabil mari dacă cuţitul combinei nu taie foarte jos, aproape de suprafaţa pământului; c) pierderi din cauza plantelor căzute, care nu sunt tăiate de combină; d) pierderi din cauza plantelor care au fost tăiate, dar care nu au fost introduse în combină; acestea sunt porţiuni de tulpini sau plante întregi care, de cele mai multe ori, sunt retăiate în bucăţi mai mici şi cad pe pământ; Pierderi la treieratul propriu-zis - sunt acele boabe şi păstăi care sunt transportate în spatele combinei, împreună cu pleava şi tulpinile treierate, precum şi boabele sparte care ajung în buncăr, depreciind calitatea şi valoarea producţiei. Se cunoaşte faptul că, datorită atât particularităţilor soiurilor cultivate, cât şi practicilor culturale diferite, păstăile pot fi aşezate foarte jos pe tulpină, aproape de suprafaţa solului şi, de asemenea, faptul ca boabele au tendinţa de a se scutura şi cădea, chiar înainte de recoltare, situaţie care se amplifică în funcţie de sensibilitatea soiurilor la scuturare şi prelungirea perioadei de recoltare. Pe baza a numeroase determinări din câmp şi la diferite soiuri de soia, considerând totalul pierderilor la combină = 100, s-au stabilit următoarele procente pe categorii de pierderi: pierderi prin scuturare = 36,0%; pierderi de păstăi rămase pe mirişte = 40%; pierderi la plantele căzute = 3,6%; pierderi la tulpini tăiate, tocate şi neintrate prin combină = 10,8%. Altfel spus, pierderi din cauza hederului = 90,4% şi pierderi la treieratul propriu-zis, separarea şi curăţirea boabelor = 9,6%. Dat fiind că pierderile cele mai mari (90%) se înregistrează înainte ca plantele să intre în combină, o atenţie deosebită trebuie îndreptată către hederul combinei şi operaţiunile pe care acesta le execută. Cum se măsoară pierderile? O cale sigură pentru a creşte producţia care se recoltează este aceea de a folosi o metodă rapidă şi uşoară de a măsura pierderile la combină. Fără a şti cât de mare este pierderea şi de unde anume provine nu se pot cunoaşte corecţiile ce trebuie făcute la reglajele combinei. Metoda cea mai simplă pentru măsurarea pierderilor, la îndemână fiecărui fermier, se bazează pe numărul de boabe pierdute pe unitatea de suprafaţă. În acest scop, pentru combinele cu lăţimea de lucru de 4 metri se foloseşte un cadru dreptunghiular de un metru pătrat, având lungimea egală cu lăţimea de lucru a combinei, iar lăţimea de 25 cm. Pentru uşurinţă în manipulare, cadrul se formează dintr-o sârmă maleabilă sau sfoară şi patru picheţi.

Câteva practici culturale care ajută la reducerea pierderilor la recoltare

În vederea recoltatului soiei cu minimum de pierderi, unele verigi din tehnologia acestei culturi sunt de o importanţă deosebită şi trebuie avute în vedere cu mult înainte de a intra combina în lan la recoltare. Printre cele mai importante menţionăm: Alegerea soiurilor - se aleg şi se seamănă soiuri adaptate pentru condiţiile fiecărei zone de cultură, care sunt mai rezistente la cădere şi care îşi păstrează mai bine boabele în păstăi, chiar când procentul de umiditate este foarte scăzut (sub 12%). În unităţile agricole, în prezent se cultivă o gamă foarte variată de soiuri. Ca o regulă generală, soiurile mai tardive sunt şi cele mai productive. Dar, în condiţiile climatice din România, soiurile cele mai productive sunt acelea care ajung cu certitudine la maturitate până cel mai târziu la sfârşitul lunii septembrie. Orice soi care nu ajunge la maturitate în luna septembrie prezintă riscuri deosebit de mari privind producţia, recoltatul şi posibilitatea executării în timp optim a lucrărilor de arat sau semănat care ar trebui efectuate pe suprafeţele respective. Soiurile tardive, pe lângă riscul producţiei, ajung la maturitate în sezonul ploios de toamnă, în afară de avariile care se produc la combine, măresc considerabil de mult procentul pierderilor la recoltare. Este necesar deci ca în fiecare unitate şi zonă microclimatică să se semene numai soiuri adaptate, timpurii, care să nu prezinte riscul nici cel puţin ca într-un an din 10 să nu ajungă la maturitate. Modul de pregătire a patului germinativ este esenţial. Nivelarea perfectă este obligatorie, dacă vrem ca masa de tăiere a combinei să gliseze pe suprafaţa solului la recoltare în vederea reducerii la minimum a pierderilor. Cultivaţia pentru combaterea buruienilor trebuie să se facă fără aripioare, pentru a nu arunca pământul pe rândurile de soia. Prin sistemul cu aripioare, în cazul soiei se denivelează terenul şi creşte procentul de pierderi la recoltare.

Desimea plantelor şi distanţa între rânduri.

Cercetările efectuate în România şi în alte ţări arată că desimea şi distanţa între rânduri pot influenţa căderea plantelor de soia şi gradul pierderilor la hectar. S-a constatat că la desimi mici procentul pierderilor creşte pe măsura reducerii distanţei între rânduri, în timp ce la desimi medii şi mari (400-600 mii plante/hectar), pierderile se reduc pe măsura micşorării distanţei între rânduri. La această regulă generală privind distanţa între rânduri trebuie ţinut seama însă şi de răspunsul pe care diferitele soiuri îl dau, prin sporuri sau scăderi de recoltă, atunci când se măreşte sau se micşorează distanţa între rânduri. Menţinerea lanurilor curate de buruieni - în afară de scăderea producţiei din cauza buruienilor, pierderile la recoltare sunt mult mai mari în parcelele îmburuienate faţă de parcelele curate de buruieni. În cazul parcelelor îmburuienate, desigur, procentul pierderilor la recoltare este şi în funcţie de viteza de înaintare a combinei. Putem afirma că în cazul parcelelor îmburuienate viteza de înaintare a combinei trebuie să fie cât mai mică posibil, iar în cazul parcelelor curate de buruieni, de circa 5-6 kilometri/oră. Este deci necesar ca prin lucrări culturale şi mijloace chimice de combatere să se menţină lanurile de soia curate de buruieni. Alte măsuri pentru reducerea pierderilor: se vor repara din vreme combinele, se vor asigura piesele de schimb şi se va face o planificare ca pe combine să lucreze cei mai buni combainieri; dacă plantele sunt căzute sau încâlcite, se va folosi obligatoriu combina cu ridicător; se va lucra cu masa de tăiere a combinei cât mai aproape posibil de suprafaţa solului; recoltatul se va încheia când boabele au ajuns la umiditatea de 15%; dacă din diferite motive umiditatea a scăzut la 13%, şi chiar mai puţin, se va verifica în timpul zilei să nu se spargă boabele. În acest caz, recoltatul în timpul amurgului şi uneori chiar noaptea, acolo unde condiţiile atmosferice permit, este cel mai indicat; se vor măsura pierderile la fiecare combină şi la fiecare soi; se vor respecta indicaţiile de folosire raţională a combinei, efectuând toate reglajele din notiţa tehnică, în funcţie de starea culturii şi condiţiile climatice. În felul acesta recoltatul soiei se va îmbunătăţi încă de la primul sezon, cu rezultate pozitive datorate reducerii pierderilor, scurtării timpului de recoltare şi obţinerii unei producţii de calitate.

Victor VĂTĂMANU