Tehnologia de tăiere a arbuştilor ornamentali

Tăierea de regenerare şi de creştere, unde se înlătură o mare parte din muguri, se efectuează cel mai bine în martie sau aprilie, după înmugurire sau după ultimul ger. O tăiere de întreţinere, unde trebuie să se obţină o formă, se poate efectua aproape oricând, precizează Heinrich Beltz. Doar pe timp de ger sau soare puternic nu ar trebuie efectuată tăierea, pentru a minimaliza cât mai mult deteriorarea la locurile de tăiere, dar şi la coroana care mai rămâne.

Cel mai bun moment de tăiere este atunci când planta înmugureşte sau când lăstarii sunt deja formaţi. Dacă se taie prea devreme, atunci planta va îmboboci foarte repede şi va fi nevoie de încă o tăiere. Dacă se taie prea târziu, atunci lăstarii şi florile sunt înghesuite şi se dezvoltă foarte slab. Frunzele au fost şi ele în umbră mult timp, iar acum sunt sensibile la soare. De aceea, în multe cazuri, arbustul ornamental este foarte greu de recunoscut şi modelat din nou. În funcţie de soi şi specie, tăierea se face în momente diferite. Cimişirul îmboboceşte destul de devreme şi astfel poate fi tăiat pentru prima dată în luna mai. După puterea de creştere a plantei, poate fi necesară o a doua sau a treia tăiere. Ultima tăiere trebuie să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie, deoarece cimişirul reacţionează la tăierea de la sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie. Aceşti lăstari nu mai îmbobocesc până la primul ger şi apoi îngheaţă. Acest lucru nu dăunează plantei, dar oferă un aspect neplăcut.

Pinii sunt singurii arbuşti ornamentali la care perioada de tăiere este foarte mică. În funcţie de soi, mugurii („lumânările“) sunt tăiaţi sau rupţi de la începutul până la sfârşitul lunii mai, imediat după ce şi-au atins lungimea, dar înainte de dezvoltarea completă a celor tineri. Momentul tăiere se estimează după fiecare punct de îmbobocire al diferitelor forme de pini: pinii de munte (pinus mugo) şi pinii de pădure (pinus sylvestris) îmbobocesc devreme, iar pinii negri (pinus nigra) - târziu. La tăierea târzie, nu se formează la locul  tăierii mugurii sau doar foarte puţini, pentru lăstarii din anul următor.

La fel ca şi pielea corpului omenesc, planta este sensibilă la ultravioletele soarelui, dacă nu este obişnuită cu aceasta. Acest lucru este important, de exemplu dacă plantele din ghiveci sunt scoase din locurile de depozitare peste iarnă. Dar şi după tăierea gardului viu sau arbuştilor ornamentali, frunzele şi lăstarii, care până în acel moment au stat în umbră, pot fi alteraţi de soare. De aceea, gardul viu şi arbuştii nu trebuie tăiaţi pe timp de soare puternic. Cu toate acestea, doar de la razele soarelui poate urma, după tăiere, o insolaţie în următoarele zile. De aceea este importantă tăierea imediat după ce noul lăstar s-a dezvoltat suficient, pentru ca frunzele să nu stea vreme îndelungată în umbra lăstarilor şi astfel planta să devină sensibilă. La arbuştii foarte sensibili şi la un soare foarte puternic trebuie instalate, după tăiere, pânze pentru a ţine umbră.

Tăierea unei plante tinere

Plantele, care trebuie modelate prin tăiere, trebuie să fie bine ancorate în sol înainte de tăiere. Plantele tinere, la fel ca şi plantele mai mari, sunt plantate cu ani înainte de începerea tăierii de creştere, şi la tăierea plantei se ia în considerare forma, la care planta trebuie să ajungă prin creştere. La plantele cu rădăcini dezvelite sau la plante cu baloţi, în funcţie de specie şi mărime, există de obicei o tăiere puternică necesară lăstarilor, pentru a egala pierderea rădăcinilor prin scoatere. Acest lucru este valabil mai ales în cazul plantelor care îşi pierd frunzele, cum ar fi carpenul, păducelul sau lemnul câinesc. Tisa trebuie, în funcţie de mărime şi calitate, tăiată mai puţin sau chiar deloc. Cimişirul şi pinul nu au în mod normal nevoie de tăiere. La plantele care trebuie formate în timp, rotunde sau în forme dezvoltate, tăierea trebuie să fie astfel efectuată încât lăstarii să se poată dezvolta şi întinde abundent de la bază. La plantele care formează un trunchi se poate lăsa o parte din lăstar. Rănile proaspete, mai mari, cu un diametru de 1-3 cm, pot fi, în cazul arbuştilor cu coroană, acoperite cu un mastic de închis răni imediat după tăiere. Astfel se va împiedica uscarea marginilor rănii, iar căluşul va vindeca rana mai repede. Rănile mai vechi şi uscate nu trebuie acoperite, deoarece prin acel strat lemnul deja mort ar putea rămâne umed, iar astfel se pot forma şi extinde mult mai uşor elementele de putrefacţie. Rănile arbuştilor cu ace nu trebuie acoperite, deoarece seva acestor plante nu se usucă aşa de tare precum la arbuştii cu coroană. În principiu, rănile trebuie să rămână cât mai mici şi să nu lase în urmă denivelări ale crengilor.

Tăierea de creştere
Tăierea liberă

Formele simple, precum sfere sau ovale, sunt de obicei efectuate fără elemente ajutătoare, cu mâna liberă. Pentru a crea însă o formă ca atare, este nevoie de multă răbdare şi un ochi format. Lăstarul axial de la trunchi poate fi legat de un băţ de lemn pentru a sta drept.

Tăierea cu elemente ajutătoare

La modelarea arbuştilor trebuie adesea legate de ramuri şabloane sau beţe. Pentru lăstarii tineri se foloseşte cel mai bine rafia naturală. Acest material se prelucrează uşor şi se degradează de obicei într-un an. Atunci când lăstarul legat devine mai gros, rafia naturală se rupe de la sine, căci a devenit fragilă. Însă aţa şi rafia sintetică pătrund în lăstar, lăsându-l pe acesta firav, astfel că acesta se va rupe la vânt. Toate locurile de legătură trebuie verificate cel puţin o dată pe an; dacă materialul de legat este prea strâns pe lemn şi intenţionează să pătrundă în lemn, acesta trebuie înlăturat imediat şi, dacă este nevoie, lăstarul va fi legat din nou, dar ceva mai slab. La crengi mai groase, se poate folosi material natural, ca banda de sisal sau sfoară de cocos, ori şnur sintetic, care este elastic şi astfel nu poate fi tăiat uşor. Şi la crengi mai groase, toate locurile cu legături trebuie controlate cel puţin o dată pe an. În cazul în care există prea puţină distanţă între lăstar şi băţ, se poate lega bandă în formă de opt, în rest legătura se face ca o buclă. Nodul nu se va face pe lăstar sau pe scoarţă, ci pe băţ, pentru a evita alterări ale scoarţei.

Tăierea de întreţinere

Dacă s-a condus un arbust ornamental într-o formă, prin tăierea de creştere, sau s-a procurat unul deja modelat, atunci acesta poate rămâne mult timp în aceeaşi formă prin măsuri de întreţinere şi tăiere. În parcuri istorice se află arbuşti ornamentali din tisă, care au mai mult de câteva secole. Pentru a menţine forma, trebuie să fie lăsat cât mai puţin lemn nou posibil. Câţiva milimetri sunt de multe ori suficienţi. Imediat ce lăstarul se dezvoltă în primăvara timpurie, va fi înlăturat prin tăiere. Dacă tăierea are loc prea devreme, atunci bobocii nu vor fi înfloriţi în totalitate şi va urma o îmbobocire rapidă. Astfel este nevoie de o a doua tăiere, ceea ce nu dăunează însă plantei. O tăiere prea târzie este mai gravă, se produc răni la tăiere, iar forma devine afânată. La tăiere se face adesea greşeala ca părţile plantei mai puternic garnisită să fie mai puţin tăiate, iar cele mai slab dezvoltate, mai mult. Pentru o tăiere corectă trebuie procedat exact invers. Acolo unde planta se dezvoltă puternic - pe baza dezvoltării spre vârf -, lăstarul trebuie tăiat cât mai mult, iar în partea de jos eventual mai slab, mai ales acolo unde se pot forma goluri. Aşa se poate obţine echilibrul proporţiilor. În caz contrar, planta devine greoaie la vârf, iar părţile inferioare vor devini rare şi veştejite.

Tăierea de regnerare

O tăiere de regenerare este efectuată de obicei la garduri vii îmbătrânite, prea mari sau deformate. Pentru aceasta, plantele vor fi tăiate la 10-20 cm deasupra solului. Aici trebuie luat în considerare faptul că doar puţine tipuri de arbuşti suportă acest tratament radical. Dacă planta a fost tăiată ca un ciot, atunci trebuie ales un lăstar de mijloc dintre noii lăstari şi, prin legarea la un băţ de bambus, trebuie îndreptat. Această metodă necesită multă muncă şi se aplică doar atunci când gardul viu îmbătrânit are prea multe ramuri şi nu deţine un lăstar mijlociu util. De multe ori, lăstarii de mijloc rămân, iar cei lăturalnici vor fi puternic scurtaţi. La gardul viu care nu se dezvoltă foarte mult, se poate tăia o parte, iar după un an, când acesta s-a dezvoltat din nou, se va tăia cealaltă. Astfel rădăcinile vor fi aprovizionate (asimilarea elementelor fotosintezei) ca şi când toate ramurile tinere ar fi îndepărtate în acelaşi timp. Tisa, cimişirul şi carpenul suportă o tăiere drastică. Ceva mai atent trebuie însă procedat în cazul fagului. În ceea ce priveşte tuia sau chiparosul albastru, o tăiere de regenerare nu este indicată, deoarece aceste plante se dezvoltă puţin sau deloc din lemnul bătrân. La fel ca şi în cazul gardului viu, se procedează uşor cu formele geometrice (de exemplu, bilele). Pentru formele complicate, precum sculpturile, nu este necesară o tăiere de regenerare, planta trebuie construită din nou.

Victor VĂTĂMANU