REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Tehnologii pentru toate fazele de vegetaţie, de la FMC în ferma Almos

1/7/2019

0 Comments

 
Picture
În luna iunie, societatea Almos din judeţul Neamţ a fost gazda mai multor evenimente în câmp. Unul dintre ele a fost organizat de FMC, cu tehnologii de erbicidare, combatere şi nutriţie la cinci culturi importante: cereale, rapiţă şi porumb, sfeclă de zahăr şi soia. Compania a fost reprezentată în câmp de Ion Săvulescu, director tehnic, Costel Gâlcă, director regional vânzări, Răzvan Cărbune, reprezentant vânzări şi Stanca Necula reprezentant marketing
„Aici am avut fermieri mari, direct interesaţi de ceea ce s-a prezentat. Au fost cam 150 de persoane la noi în fermă. Unii dintre ei sunt şi producători de sămânţă. Am avut discuţii antrenante cu Ion Săvulescu despre combaterea buruienilor sau a bolilor la cereale. De exemplu, anul acesta erbicidele peliculare şi-au făcut efectul foarte bine. Pe timp de secetă, urmat de ploi abundente, uneori este mai bine să aştepţi, vezi ce burieni apar în cultură şi aplici o strategie de combatere eficientă. Marii fermieri au în asolament şi sfeclă de zahăr, o altă specie despre care s-a discutat mult. La fel şi la soia, combaterea buruienilor este o problemă din cauza interzicerii folosirii anumitor substanţe la erbicidare, o bătaie de cap în plus şi cu utilajele la recoltare“, a spus Alex Molodoi directorul tehnic al companiei Almos Group, despre temele abordate de către fermieri.

Platforma de loturi demonstrative a cuprins cereale, porumb, rapiţă (câte două hectare) alături de soia şi sfecla de zahăr. Nutriţia s-a făcut după un program de cartare agrochimică, având ca scop obţinerea unor recolte de circa 4 t/ha la rapiţă, 6 t/ha la cereale, 10 t/ha la porumb, 3,5 t/ha a soia şi 60 t/ha la sfeclă. Tehnologia FMC a cuprins substanţe pentru erbicidare, combaterea bolilor şi dăunărilor, plus nutriţie.

Tehnologia pentru porumb

În preemergenţă s-a aplicat SuccesorTX, avantajat de ploile din primăvară (produs pelicular). După răsărire, s-a aplicat Seamaxx foliar. Dacă este cazul, postemergent se aplică Diniro pentru buruieni cu frunza lată Inovate sau Starship în vegetaţie. Din cauza precipitaţiilor, anul acesta s-a simţit nevoia intervenţiei cu erbicide postemergente timpurii şi în vegetaţie, mai ales pe solele care au presiune mai mare de buruieni. Această zonă de cultură nu este atacată de răţişoară, dar sunt probleme cu viermii-sârmă, dăunători pentru care FMC propune noul produs FuryGeo, care se aplică odată cu semănatul. În vegetaţie, se poate folosi Fury10SC (timpuriu, pentru controlul răţişoarei) sau Coragen pentru Ostrinia şi Helicoverpa. Pentru o parte de nutriţi s-a intervenit atât cu fertilizanţi, cât şi cu biostimlatori: Seamaxx, Mais Extra.

Tehnologia la cereale (orz, grâu)

La erbicidarea din toamnă s-a folosit Omnera, dar în funcţie de gradul de îmburuienare se mai pot aplica Laren, Pointer Ultra sau chiar Glean. Pentru aplicările din toamnă, dacă este nevoie de combătut buruienile efemere (Veronica) se poate folosi Beflex (care are spectru mai larg) sau Foxtrot. Împotriva bolilor s-au aplicat trei serii de tratamente, din cauza presiunii create de umiditate, dintre care: la T1 Ampera, la T2 Impact şi Azaka şi din nou Azaka plus Riza la T3. Pentru combaterea insectelor s-au făcut două tratamente cu Vantex, primul în primăvară, împotriva afidelor, iar ultimul împotriva ploşniţei. Fertilizarea la cultura de grâu s-a făcut cu Seamaxx, FoliarExtra, VertexHI-N 34, Multiple.

Tehnologia la rapiţă

Ca prim tratament s-a aplicat erbicidul Salsa, după răsărire, din cauza secetei şi a nesiguranţei la răsărire (chiar dacă tehnologia prevede şi alte produse preemergente precum Nero şi Comand). Dacă nu ştim ce spectru de buruieni avem şi este secetă, după răsărire se poate folosi Gajus şi TragaMaxx, pentru corecţii. Fungicidele din schema de combatere de anul acesta au fost Impact şi Azaka. Toamna caldă şi secetoasă a favorizat un atac mai virulent al insectelor, ceea ce a impus un prim tratament cu NovadimProgress, iar în primăvară s-a revenit cu un Vantex pentru afide şi purici. Fiind o cultură mai pretenţioasă din punct de vedere al nutriţiei, rapiţa a beneficiat de mai multe tratamente, cu Seamaxx, HIPhos Turbo (pe bază de fosfor), Bo-La, Foliar Extra.

Sfecla de zahăr

Pentru că sfecla de zahăr necesită un număr mare de tratamnete cu erbicide (chiar şi 7-8), din portofoliul FMC s-au folosit două: Safari şi Venzar pentru buruieni cu frunza lată. Tratamentele cu erbicide se succed la interval de 7-10 zile, mai ales în condiţiile de umiditate din acest sezon, Abutilon fiind una dintre buruienile problemă la această cultură. De altfel, stropirile trebuie făcute în faza de cotiledoane ale buruienii, ceea ce face şi mai dificil de urmărit apariţia ei.

Soia

Ploile au creat şi aici probleme cu creşterea excesivă a buruienilor, soia fiind o cultură sensibilă şi cu complicaţii la recoltare în cazul prezenţei acestora în teren. De aceea, pentru controlul buruienilor cu frunza lată a fost aplicat Harmony50 SC 12 g/ha, iar pentru graminee - TargaMaxx. În anii cu presiune este uneori nevoie şi de aplicarea unui preemergent, au fost sfătuiţi fermierii. Nutritiv, cultura a fost susţinută cu FoliarExtra şi Seamaxx

Roxana DRĂGHICI
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE