Tehnologiile de conservare a apei și leguminoasele anuale, în condiții de cultură neirigată

​De șapte-opt ani, la SCDA Teleorman se pregătesc și se testează tehnologii de conservare a apei, adică doar cu o rezervă minimă să atingă randamente la hectar economice și cu producții de calitate. Datorită experienței lor, precum și datelor multianuale privind precipitațiile din zonă, directorul stațiunii, Emilian Negrilă, este foarte încrezător în ce privește producția de la cerealele păioase din acest an.

​Precipitațiile dintr-un an agricol
„În multe zone din sud rezervele de apă s-au ameliorat simțitor, în sensul că acum suntem cu vreo 100-150 m3 sub capacitatea de câmp, dar pe adâncimea 0-75 cm. Ar fi foarte bine dacă în vocabularul nostru curent ar intra aprecierea stării de vegetație pe această adâncime, și să folosim parametri precum capacitatea de câmp, plafonul minim și coeficientul de ofilire. Am și avut (și vom mai avea) discuții cu cei care fac recomandări meteorologice, care informează privind rezerva de apă, să fie făcută complet. Doar exprimările procentuale nu spun mare lucru”, consideră directorul de la Teleorman.
Directorul stațiunii ia în calcul un scenariu climatic în care pentru luna martie se merge pe o medie multianuală de 38-40 de litri/ha, în care capacitatea de câmp pe 0-75 cm ar fi foarte bună (nu se include aici zona estică unde deficitul este încă destul de mare). Cantitatea de precipitații trebuie măsurată și interpretată pe an agricol, precizează Emilian Negrilă, adică de la 1 septembrie până acum.
„Este importantă corelația pe care o urmărim de foarte mult timp, avem date din ultimii 25-30 de ani. Dacă la 1 aprilie, pentru culturile de toamnă, suntem la capacitatea de câmp pe această adâncime, înseamnă că 85% din producție este asigurată. Asta este o corelație pe care toți fermierii ar trebui să o reținem. Din experiența acumulată până acum la Stațiune, apreciem o completare a rezervei de apă în a doua jumătate a lunii aprilie și luna mai, ceea ce înseamnă că pentru păioase nu vor fi probleme.
Cred că pentru mare parte din suprafața de grâu avem o notă optimistă. Dar la rapiță trebuie refăcute calculele, și unde nu există răsărire, densitate, uniformitate și unde nu s-a tratat la timp, ar trebui să se dea o altă destinație suprafeței respective. Determinările trebuie făcute în câmp, cu corelații foarte bine stabilite, din care să rezulte densitatea minimă care să promită o producție de 2,3-2,5 tone, pentru că altfel nu se pot acoperi costurile.
 
Fără o leguminoasă anuală, plafonarea producției este certă
În anul agricol anterior (1 septembrie 2021 - 1 septembrie 2022) la SCDA Teleorman s-au măsurat 380 mm precipitații, față de peste 500 mm media multianuală, iar producțiile au fost foarte bune: 6.700 kg/ha grâu, peste 7.500 kg/ha la orz, 2.800-3.000 kg/ha la rapiță, 2.800 kg/ha floarea soarelui, neirigate.
„Am avut un coeficient foarte bun de utilizarea apei, completat și cu folosirea unor soiuri tolerante la secetă, într-o structură bine gândită și un sistem de lucrare a solului foarte economic privind rezerva de apă. Utilizăm cu bune rezultate sistemul strip till și minimum tillage de 7-8 ani și avem suficiente date acumulate pentru a putea mări randamentul”, afirmă directorul Stațiunii.
Acesta admite însă că sunt cerințe legate de componența utilajelor, care se completează cu celelalte verigi: epoca de semănat, aplicarea îngrășămintelor fracționat și localizat, combaterea eficientă a buruienilor și patogenilor etc.
În asolament intră o grupă de păioase, o grupă de plante tehnice (rapiță, floarea soarelui), o grupă de leguminoase anuale, plus și alte specii în completare.
„Fără să introduci o leguminoasă anuală în asolament, în zona de sud, plafonarea producției este certă. Noi cultivăm de mulți ani 250-300 de hectare de mazăre, 150-200 de hectare de năut, aducând astfel un aport de azot simbiotic, foarte bine valorificat de păioase în primul an și de rapiță și floarea soarelui în anul al doilea”, precizează experimentatul inginer.
Condiția minimă, dacă există vegetație, este să fie o rezervă de umiditate cât de cât accesibilă care să permită activitatea bacteriilor fixatoare, care pot aduce 70-80 kg de azot fixat simbiotic la hectar, în condiții cu restricții de apă.
„Îmi pare foarte rău, am un mare regret aici, că prin normele incluse în actualul PNS, leguminoasele anuale la neirigat, nu sunt sprijinite cum sunt cele de la irigat. O cultură precum năutul, care este nu tolerantă, ci rezistentă la secetă, să nu fie stimulată... Este o greșeală din punctul meu de vedere, o nedreptate pentru milioanele de hectare neirigate câte are România. Mai ales dacă fermierii vor fi convinși de avantajele introducerii leguminoaselor anuale. Cred că s-a făcut suficient pentru sistemul de irigat, și orice am face, nu cred că putem depăși 2 milioane hectare amenajate pentru irigat. Ce facem cu restul? Deci era foarte corect și rațional să fie sprijinite leguminoasele anuale, iar fermierul să o facă din convingere, nu din obligație. Nu știu de ce s-a procedat așa, dar vă pot spune cu certitudine că la cultura de câmp, în zona de sud, o astfel de măsură se impunea”, este de părere directorul Stațiunii din Teleorman. Sistemul se va extinde, este convins Emilian Negrilă, care cere sprijinirea culturilor de leguminoase în sistem neirigat de mai mulți ani.
 
Cel mai bun sistem de conservare a apei în sol este mulcirea
Pe miriștile unde s-a recoltat corect, unde paiele au fost bine tocate și au acoperit integral solul, într-un strat uniform, determinările au arătat clar că acolo s-a păstrat cel mai bine rezerva de apă, este concluzia celor de la SCDA Teleorman.
„Pe acest sistem, cu semănat direct, nu am ratat de patru ani cultura de rapiță. Am încercat și varianta doar miriște, fără paie, dar am ajuns la insolație puternică, evaporare din stratul arabil al solului și după, imposibilitatea executării unor lucrări de calitate. La fel este gândită și structura stratului acoperitor care să conducă ulterior la înființarea unei culturi care cu adevărat să vegeteze, spune directorul.
Toate aceste tehnologii trebuie diferențiate pe zone și microzone, iar în sudul României ar trebui o structură de soiuri, mai ales la grâu, din care să nu lipsească soiurile autohtone, într-o proporție de 30-50%, mai precizează Emilian Negrilă.
 
Roxana Drăghici