Tehnologiile de cultură pentru mărar şi fenicul dulce

1/10/2020

Tehnologiile de cultură pentru mărar şi fenicul dulce

Tehnologia de cultură pentru mărar (Anethum graveolens)

Mărarul face parte din familia botanică Apiaceae (Umbelifere). Originea şi aria sa de răspândire - mărarul se cultivă pentru seminţele, frunzele şi tulpinile sale, care se utilizează în condimentarea diverselor specialităţi culinare sau a murăturilor. În stare proaspătă, se găseşte în tot sudul Europei. Este folosit din cele mai vechi timpuri şi s-a extins în toată lumea că plantă condimentară, uneori chiar medicinală.

Particularităţi morfologice şi biologice

Mărarul este o specie erbacee, anuală, cu un foliaj de culoare verde intens. Frunzele sunt verzi, tripenat sectate, filiforme. Tulpina este solitară, cilindrică, cu ramificaţii în partea superioară, cu o înălţime cuprinsă între 90 şi 120 cm, cu flori gălbui dispuse în umbele. Fructul este o achenă, de culoare cafenie şi are formă ovală, plară, aripată cu coaste aparente pe partea dorsală, cu un conţinut ridicat de uleiuri eterice. La un gram intră 600-650 de seminţe, care au facultatea germinativă de 60%, care se menţine o perioadă de 2-3 ani. Soiurile româneşti cultivate în câmp - se cultivă atât populaţii locale, cât şi soiuri selecţionate. În România se cultivă mai ales soiul De Brad, obţinut la SCL Bacău. Mărarul (soiul De Brad) se prezintă ca o tufă compactă, bogată, cu un frunziş verde intens, puternic aromat.

Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie

Mărarul nu este o specie cu pretenţii deosebite faţă de factorii de vegetaţie. Lungimea zilei nu influenţează cultura astfel că se pot face culturi de mărar atât semănate timpuriu primăvara, cât şi vara, pentru o recoltă de toamnă, destinată mai ales murăturilor. Seminţele germinează la o temperatură de 3-5 grade Celsius, iar plantele răsar după o perioadă de 16-20 de zile de la semănat, în condiţii optime. La răsărit, plantele sunt foarte firave, recoltarea putându-se realiza numai după 50-60 de zile de la semănat, când tufa atinge 25-30 cm înălţime. Mărarul nu are pretenţii deosebite nici faţă de sol, fiind o plantă care poate exploata foarte bine şi solurile extreme. Mărarul foloseşte foarte bine îngrăşămintele organice sau minerale aplicate culturilor anterioare.

Tehnologia de cultivare în câmp

Înfiinţarea culturii se poate face primăvara devreme sau chiar în ferestrele iernii, ceea ce impune pregătirea din toamnă a terenului, inclusiv modelarea acestuia în brazde sau biloane pentru a asigura irigarea culturii şi evitarea excesului de umiditate, mai dăunător culturii decât lipsa acesteia. Distanţele dintre rânduri oscilează între 12,5 şi 35 cm, în funcţie de durata culturii, iar adâncimea de semănat nu trebuie să depăşească 2-3 cm. Norma de sămânţă este de 8-15 kilograme/hectar, cantitatea depinzând de valoarea biologică a seminţei şi de desimea culturii. Lucrările de întreţinere constau în praşile uşoare, în prima parte a vegetaţiei şi combaterea bolilor (în special rugina şi făinarea) şi a dăunătorilor în perioada formării tijelor florale, a înfloritului şi maturării fructelor (seminţelor).

Recoltarea

Pentru frunze poate începe când plantele au 25-30 cm înălţime, acestea tăindu-se la nivelul solului. Pentru conserve şi murături se obişnuieşte a se folosi planta întreagă de mărar (tulpini, frunze şi inflorescenţe). În acest caz, recoltarea se poate face în orice fază considerată convenabilă, însă după legarea şi apariţia seminţelor. Plantele astfel recoltate se usucă la umbră, în curent de aer, pentru a-şi menţine mai bine calităţile condimentare. La fel de bine se pot utiliza drept condimente numai seminţele de mărar, care au un conţinut important de uleiuri eterice (anethol). Producţia este de 6-8 tone/hectar frunze verzi, de 15-20 tone/ hectar tulpini sau de 300-500 kilograme de seminţe. Asigurarea consumului de frunze verzi în tot timpul anului se realizează prin semănatul eşalonat şi chiar extrasezon, în culturi protejate, ca plantă asociată sau chiar în ghivece, în regim casnic, pentru consumul zilnic. Calităţile aromatice ale frunzelor proaspete de mărar se păstrează bine prin congelare în saci sau pungi de plastic la temperaturile de -10 ...-15 grade Celsius.

Tehnologia de cultură pentru feniculul dulce (Foeniculum vulgare Mill). var. dulce Mill.

Feniculul dulce face parte din familia botanică Apiaceae (Umbelifere).

Originea şi aria de răspândire

Feniculul este o specie perenă, spontană, submediteraneeană şi subatlantică, care a fost folosită în antichitate de greci şi romani mai întâi ca plantă medicinală. Tuberizarea bazei peţiolilor frunzei şi formarea „bulbului“ comestibil au apărut ca urmare a unor lucrări de selecţie şi ameliorare şi a unor tehnici de cultură specifică. Se cultivă în toată lumea, dar mai ales în bazinul mediteranean; cu cele peste 500.000 de tone anual, Italia este cel mai mare producător de fenicul (aproximativ 85 din producţie UE. În România, cultura feniculului dulce este mai puţin răspândită, gustul de fenicul nu intră în obişnuiţele culinare la români. Sunt însă condiţii de cultură în toate zonele agricole, potenţialul de producţie, în experimentările efectuate în unităţi specializate, fiind de peste 35 tone/hectar (medie).

Particularităţile morfologice şi biologice

Chiar dacă la origice este o specie perenă, prin diverse tehnici de cultură se poate comporta ca plantă anuală sau bienală. Planta, cu o înălţime de 70-90 cm, are la început o tulpină scurtă, cu internodii foarte apropiate, cu frunze segmentate de culoare verde în diferite nuanţe. Peţiolurile, de culoare verde deschis-albicios, sunt aplatizate, hipertrofiate, bracteile de la bază se acoperă una pe cealaltă formând un „bulb“ alb, cărnos, dulce, cu dimensiuni care pot varia între 7 şi 8 cm şi 13-18 cm, în funcţie de soi. Când se seamănă timpuriu primăvara, indiferent de varietate, se formează încă din primul an o tijă floriferă înaltă de 1,2-1,5 metri cu inflorescenţe umbeliforme. Fructul este o achenă de formă alungită aplatizată, plată pe o parte, convexă pe cealaltă parte, cu cinci striaţii aparente. La un gram intră aproximativ 200 de seminţe, care au o facultate germinativă de 65- 70%, ce se poate menţine timp de 4-5 ani. Când se seamănă după 15 iulie-1 august nu se mai formează tija floriferă, obţinându-se „bulbul“ comestibil dorit. Atât planta, cât şi seminţele conţin un ulei eteric (anethol) responsabil de aroma specifică a feniculului. Soiuri şi hibrizi cultivaţi în câmp - până în anii ’80, se mai cultivau soiuri populaţii locale. De atunci au fost create soiuri mai omogene, iar mai recent au apărut hibrizi de fenicul dulce, ca urmare a introducerii androsterilităţii citoplasmatice. Există în prezent două grupe de soiuri în cultură, clasificarea lor fiind datorată sensibilităţii diferite la lungimea zilei. Aceasta influenţează capacitatea de formare a „bulbului“ în detrimentul inflorescenţei. Astfel, există soiuri cu tuberizare rapidă, adaptate la o producţie de vară, şi soiuri cu tuberizare lentă, pentru producţia de toamnă-iarnă.

Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie

Temperatura optimă de germinaţie, creştere şi dezvoltare este de 18-20 de grade Celsius. Sub 4-5 grade Celsius planta nu vegetează, iar la -1°C îngheaţă (atenţie la recoltările de toamnă târzii). Feniculul reclamă soluri profunde, uşoare, însă cu o bună capacitate de reţinere a apei, bine drenate. În asolament ocupă sola umbeliferelor, fiind recomandat să revină pe aceeaşi solă numai după 2-3 ani. De asemenea, nu sunt recomandate ca premergătoare salata sau cicoarea pentru frunze, deoarece sunt atacate de acelaşi agent patogen (Sclerotinia).

Tehnologia de cultivare în câmp

Fenicului se cultvă prin semănare direct în cap, urmărindu-se a se realiza o densitate optimă între 9 şi 12 plante la metrul pătrat (100-1.500 mii plante/hectar). În funcţie de precizia semănătorii şi de calitatea fizică a seminţelor, norma de semănat este de 1,5- 6 kilograme/hectar, semănatul făcându-se pe straturi înălţate, cu coronamentul de 104 cm, cu două sau trei rânduri pe brazdă, la o adâncime de maxim 2 cm. Răsăritul are loc în 8-12 zile.Prin rărit se asigură o distanţă de minim 25 cm între plante pe rând. Pentru culturi de vară, cu soiuri adecvate, semănatul se face în perioada sfârşit de lună aprilie - sfârşit de lună mai. Pentru culturi de toamnă, semănatul se face în perioada 15 iulie-1 august în aceleaşi condiţii tehnice. După ce plantele au ajuns la 2-3 frunze adevărate, se efectuează răritul manual, asigurându-se o distanţă de minim 25 cm între plante pe rând. În general, densităţile trebuie să fie mai mari la culturile cu recoltare de vară şi mai mici la cele cu recoltare de toamnă. Culturile de fenicul dulce trebuie bine fertilizate cu îngrăşăminte organice (30-40 tone gunoi/hectar) şi minerale (80-100 kilograme P2O5/hectar şi 80-100 kilograme K2O, în fertilizarea de bază şi 150-200 kilograme N/hectar în vegetaţie. Pe solurile foarte fertile dozele de azot vor fi mai mici, vegetaţia luxuriantă fiind în detrimentul „bulbului“ comestibil. O atenţie deosebită se va acorda irigatului, des şi cu doze mici (pentru evitarea băltirilor). După fiecare irigat, se mobilizează soiul prin praşile manuale sau mecanice. Când începe formarea bulbului se face un muşuroit atent, care duce la obţinerea unor bulbi etiolaţi de foarte bună calitate. Cultura de fenicul dulce nu se erbicidează. Făinarea, rugina şi cercosporioza sunt bolile cele mai frecvente, însă respectarea cu stricteţe a asolamentului şi a altor măsuri culturale, printre care şi tratamentele specifice fac inofensive aceste maladii. Recoltarea se face când bulbul a atins dimensiunile specifice soiului, tăindu-se la nivelul solului. Producţia variază între 25 şi 30 tone/hectar. Pentru livrare, frunzele se taie la 3-5 cm deasupra bulbului.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Tehnologiile de cultură pentru mărar şi fenicul dulce

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT