REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Terrano FX - un cultivator universal pentru orice condiţii de sol

15/7/2016

0 Comments

 
Picture
Cu peste 14.000 de unități vândute în ultimii 10 ani, Terrano FX este considerat piatra de temelie a prelucrării solului „fără plug“, un concept al cărui părinte este fondatorul companiei Horsch, Michael Horsch.
„Grapele cu discuri scurte s-au impus cu succes în ultimii ani în domeniul tehnologiei de prelucrare a pământului. Agricultorii apreciază randamentul ridicat pe unitatea de suprafaţă, la prelucrarea miriştii şi pregătirea patului germinativ. Grapele cu discuri scurte reprezintă o completare justificată pentru cultivatoare, dar nu le pot înlocui niciodată pe acestea din urmă.“ (Michael Horsch)

Terrano FX este un cultivator universal compact la care, prin ataşarea diferitelor variante de cuţite de cultivator, se pot efectua atât lucrări de dezmiriştire, cât şi prelucrarea intensivă pe adâncime a solului de la 5 la 30 cm. Bazându-se pe principiul său constructiv pe trei rânduri, cultivatorul Terrano FX permite o mai mare trecere a resturilor vegetale în interiorul ramei, amestecând intensiv chiar şi în cele mai grele condiţii. Timpul mai mare de trecere al solului în interiorul utilajului şi forma specială a cuţitelor de cultivator conduc la amestecarea foarte eficientă a resturilor vegetale. Nivelarea optimă şi reconsolidarea pe adâncime a solului conduc la crearea unui pat vegetativ optim într-o singură trecere. Elementul de bază al spectrului de folosinţă al cultivatorului Terrano FX este combinaţia inteligentă dintre părţile sale componente.

Încă din 2003, rezultatele testului Fokus efectuat de către DLG au demonstrat că necesarul de putere pentru tractarea utilajului este unul foarte redus. La cea mai bună calitate a lucrării, cultivatorul Terrano FX a avut un consum mediu cu până la 20% mai redus decât media tuturor celorlalţi candidaţi.

Optimizarea diferitelor sisteme de cuţite de cultivator, care se pot schimba foarte rapid pentru diferite condiţii de lucru (superficial/pe întreaga suprafaţă, adânc/amestec intensiv) oferă un spectru foarte larg de utilizare a cultivatorului Terrano FX, atât în ceea ce priveşte adâncimea de lucru, cât şi calitatea prelucrării solului. Hidraulica tractorului şi tăvălugul sunt elementele care menţin utilajul la adâncimea dorită. Reglarea adâncimii de lucru se realizează cu ajutorul clipsurilor de aluminium, care limitează raportul de lucru dintre cadrul cultivatorului şi tăvălug.  

Cuţitele robuste de cultivator TerraGrip au rolul de a conduce şi de a păstra utilajul la o adâncime constantă. Cuţitele TerraGrip, cu pachet de arcuri având o rezistenţă la forfecare de 550 kg, produc un amestec intensiv al resturilor vegetale şi al pământului, menţinând constant adâncimea de lucru dorită. Prin optimizarea dispunerii discurilor de nivelare este evitată formarea grămezilor de resturi vegetale şi se creează o suprafaţă nivelată. Sistemul de tracţiune al cultivatorului Terrano transmite forţele de tracţiune de la cuţitele de cultivator la tăvălug, unde sunt folosite pentru a menţine utilajul la adâncime constantă şi pentru a crea reconsolidarea necesară.

TerraGrip este un cuţit de cultivator foarte puternic şi dispune de o siguranţă pentru pietre. Nivelul maxim de deplasare a acestuia este de 30 cm. La întâlnirea unui obstacol cuţitul execută o evitare a acestuia, după care revine în sol datorită pachetului de arcuri. Pachetul de arcuri optimizat permite păstrarea adâncimii dorite în timpul lucrului chiar în condiţii de soluri grele şi la adâncimi mari de lucru.

Necesarul de putere pentru Terrano FX începe de la 140 CP (Terrano 3FX), iar adâncimea de lucru este cuprinsă între 5 şi 35 cm. La ultimele două ediţii Mewi Demo, cultivatorul Horsch Terrano a fost considerat de fermierii prezenţi printre cele mai „tari“ piese din portofoliul Mewi. Acum, graţie modelelor FX, orice fermier care lucrează suprafeţe mai mici de pământ îşi poate permite să aibă în curtea fermei sale un Horsch Terrano.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.








    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE