REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Timac Agro se lansează pe piaţa îngrăşămintelor ecologice

15/1/2018

0 Comments

 
Picture
La sfârşitul anului trecut, Timac Agro România a sărbătorit 11 ani de activitate pe piaţa autohtonă de îngrăşăminte chimice. Evenimentul, organizat la Braşov, a strâns laolaltă parteneri ai companiei, fermieri şi distribuitori de inputuri pentru agricultură.
Adrian Drăgan, CEO Timac Agro România, Republica Moldova şi Ucraina, a dorit să sublinieze în prezentarea sa stabilitatea de care se bucură grupul Roullier, o afacere de familie care activează pe piaţă de peste cinci decenii. „Grupul Roullier este o firmă de familie şi este stabilă. Multe dintre companiile din agribusiness au fost nevoite să treacă printr-un proces de achiziţie sau fuziune, iar lucrul acesta se întâmplă, de cele mai multe ori, atunci când piaţa nu validează modelul de business respectiv. În cei peste 50 de ani de activitate, grupul Roullier nu a avut nici o schimbare de acţionar. Acesta acţionează în mai multe domenii, în cel al fosfaţiilor alimentari ocupă locul 2 în lume. Suntem printre cei mai mari actori din domeniul magneziului, având uzine în mai multe ţări, dar activăm şi în sectorul patiseriei. Activitatea principală a grupului Roullier rămâne însă producerea de îngrăşăminte chimice.“ În numărul trecut al revistei am expus pe larg prezentarea dlui Drăgan, care ia îndemnat pe fermieri să profite de oportunităţile din piaţă pentru a ajunge la un alt nivel de dezvoltare şi să producă produse cu valoare adăugată mai mare. „Suntem în România din anul 2006 şi am remarcat că în aceşti ani piaţa românească ne-a oferit o serie de oportunităţi, iar grupul Roullier le conştientizează, nu doar pe cele din domeniul îngrăşămintelor chimice, care reprezintă activitatea noastră de bază, şi identifică oportunităţi şi în alte sectoare economice. Pentru Timac Agro România, 2017 a reprezentat un an important deoarece compania a conştientizat oportunităţile pe care le oferă ţările din jur şi a avut loc o nouă organizare. Răspunderea mea este să continui dezvoltarea, mai ales pe pieţele din Republica Moldova şi Ucraina. Am încercat să analizez o serie de alte afaceri, unele conexe activităţii grupului Roullier, dar şi unele absolut noi“, a susţinut dl Drăgan.

Sectorul ecologic, în creştere la nivel european Una dintre oportunităţile care se prefigurează este sectorul agriculturii ecologice, în contextul cererii în continuă creştere de alimente bio la nivel european şi mondial. Despre acest subiect a vorbit Olivier Julienne, reprezentant al grupului Roullier.  „În Franţa, cererea de alimente bio creşte anual cu 20%. Procesatorii solicită agricultorilor producţii mai mari şi astfel agricultura ecologică trebuie să obţină randamente superioare. În sistem convenţional, producţia medie obţinută la cultura de grâu este de 7 t/ha, în timp ce în cel ecologic este de doar 2,9 t/ha. La porumb, recolta medie este de 9 t/ha, iar cea din agricultura ecologică - de 5,4 t/ha.“ Pentru a răspunde tendinţei de creştere a consumului de alimente ecologice şi de a sprijini nevoia agricultorilor din acest sector de a produce mai mult, grupul Roullier va produce, într-o uzină pe care o deţine, fertilizanţi pentru agricultura bio. „Faptul că vom dedica una din uzinele noastre, care are o capacitate de 200 mii de tone, producerii biologice este un anunţ de anvergură.

Avem o gamă de produse destinată agriculturii ecologice, dar am dezvoltat şi produse noi, cu anumite specificităţi, care răspund nevoilor din pomicultură, viticultură, legumicultură şi cultură mare. Există o oportunitate de a investi în culturile ecologice, pe de o parte, datorită preţurilor de vânzare care sunt superioare celor din agricultura convenţională. Suntem inovatori în domeniul îngrăşămintelor chimice şi suntem alături de agricultori pentru a dezvolta noi produse. Încă de la început grupul Roullier a dezvoltat soluţii prin exploatarea mineralelor şi a oligoelementelor, adică a elementelor naturale, şi întotdeauna au fost făcute în concordanţă cu nevoile agricultorilor. Tendinţa de creştere a cererii de produse ecologice pe care am văzut-o în ultimii ani nu ne-a uimit şi de aceea am luat decizia de a răspunde mai bine celor care practică acest sistem de producţie. Unii agricultori aderă la agricultura ecologică din convingere, alţii din prisma oportunităţilor, a subvenţiilor şi văd un business foarte bun, pentru că cererea este în continuă creştere.“

Ne lipseşte cultura procesării materiilor prime

Marius Marica, director de marketing în cadrul companiei, a susţinut o prezentare despre trendul ascendent al producţiilor agricole în ultimii 5 ani şi a adus în atenţie factorii care au influenţat aceste creşteri. Aşadar, care sunt factorii, exceptând condiţiile climatice, care au condus la creşterea producţiilor agricole? Nu se poate găsi în mărirea suprafeţelor agricole, deoarece acestea au rămas în mare constante, şi nici în creşterea parcului de tractoare, deoarece şi acesta este constant din 2012 (aproximativ 200.000 de unităţi). Este posibil ca înlocuirea parcului de utilaje vechi cu unele mai performante să fie unul dintre elementele hotărâtoare, este de parere reprezentantul companiei. Nu se poate găsi o explicaţie nici în privinţa creşterii cantităţilor de îngrăşăminte, dar se poate găsi o explicaţie în fertilizare prin utilizarea, în ultimii ani, de soluţii de nutriţie din ce în ce mai revoluţionare, printre care şi cele ale Timac Agro, care, în aceleaşi cantităţi utilizate, conferă o eficienţă mărită ce se regăseşte în surplusul de producţie. Potrivit dlui Marica, nu se poate găsi un „vinovat“ al creşterii producţiilor nici în privinţa utilizării pesticidelor în România, care scad cantitativ de la an la altul. Există şi aici, probabil, un avantaj al noilor produse revoluţionare pe partea de protecţie a plantelor care, în doze mai reduse, oferă acelaşi surplus cantitativ. „Drept concluzie, principalii doi factori care au dus probabil la această creştere a producţiilor, exceptând condiţiile meteo favorabile, se regăsesc în: inputuri în agricultură din ce în ce mai performante şi creşterea profesionalismului fermierilor români, care, printr-o informare mult mai bună, reuşesc să găsească mixul tehnic corect al inputurilor care să le aducă de la an la an recolte mai bogate.“ Un alt subiect supus atenţiei de către reprezentantul companiei a fost utilizarea incorectă a surplusului agricol. Nu consumăm intern mai mult pentru că păşunatul animalelor domestice va fi permis pe perioada întregului an crescătorilor care sunt proprietari sau deţin cu orice titlu terenuri agricole ori au acordul scris al proprietarilor de terenuri agricole pe care se păşunează. Măsura a fost luată de Guvern la sfârşitul lunii decembrie printr-o ordonanţă de urgenţă care ridică interdicţia păşunatului în perioada 6 decembrie-24 aprilie pentru o parte din proprietarii animalelor domestice.

Guvernul a stabilit, prin ordonanţă de urgenţă, modificarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit.c) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. Potrivit noii reglementări, „se interzice păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie, cu excepţia cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar populaţia ţării a scăzut în 10 ani cu 1,3 milioane de locuitori. Exportăm mai mult ceea ce pare, la prima vedere, un fapt pozitiv pentru că aduce un plus balanţei comerciale a României, însă, dacă privim cu atenţie, observăm că exportăm produse brute fără valoare adăugată. Conform reprezentatului Timac Agro, procesarea produselor agricole în România este la un nivel inferior faţă de alte state. „Transformăm în făină doar 12% din producţia de grâu - aceasta fiind cea mai mică rată din UE. Din această cantitate exportăm doar 6%. Este una dintre cele mai reduse procente la nivelul UE şi fără a ne uita la vecinii noştri din Europa de Est, care, la o producţie de grâu mai redusă decât a României, exportă de trei ori mai multă făină decât noi. Mai mult, deşi avem excedent de grâu, care ar putea fi procesat în ţară, importăm de două ori mai multă făină decât exportăm.“ Concluziile prezentării sunt acelea că producem din ce în ce mai multe produse agricole, însă nu avem cultura procesării materiilor prime, deci nu aducem plus valoare producţiei agricole. „Luând în calcul aceste realităţi, rămâne pentru cei implicaţi în agribusiness, mai ales producătorii, să decidă ce au de făcut în viitor: fie aşteaptă să apară noi procesatori în acest domeniu, care să aducă noi pieţe şi deci preţuri mai bune în ferme, fie ca producătorii agricoli să se unească pentru a intra şi pe lanţul de procesare a produselor agricole. Un lucru este cert: este loc suficient în această piaţă de procesare, unde uneori importurile ne copleşesc. Vă lansăm următoarea întrebare: lăsăm această plus valoare din procesare să fie acaparată de importatori?“

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE