REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Titan Machinery România, la AgriPlanta-RomAgroTec 2018

15/6/2018

0 Comments

 
Picture
Notorietatea de care se bucură cel mai mare târg de agricultură din ţară desfăşurat în câmp - AgriPlanta-RomAgroTec a adus odată cu ea şi o creştere a numărului de vizitatori. Cu siguranţă acesta este un lucru extraordinar, mai ales că fermierii studiază necesităţile pe care le au în fermele lor şi îşi satisfac curiozităţile vizitând un astfel de târg.
Această satisfacţie este generată de disponibilitatea şi pregătirea expozanţilor şi de abundenţa în diversitate a roadelor pe care agricultorii le pot culege vizitând târgul. Dintre expozanţi, echipa Titan Machinery România a ţinut aproape în fiecare an capul de afiş al diversităţii, al noutăţilor şi al surprizelor pe care le-a oferit vizitatorilor săi, acest stand fiind - nu de puţine ori, atracţia principală a evenimentului.

În acest an nu au facut rabat de la regulă şi şi-au întâmpinat din nou publicul cum se cuvine, pe o suprafaţă mărită la peste 2.000 de metri pătraţi, pe care au expus o gamă largă de utilaje ale unor branduri de renume mondial. Producătorul american de utilaje agricole Case IH a fost reprezentat de tractoarele din gama de putere mică, Farmall A 75, Farmall A 115, Farmall C 115 şi Luxxum 120 şi tractoarele din gama de putere medie Maxxum 150, Puma 165, Puma 240 CVX. Totodată, prestigioasa marcă americană a fost reprezentată, de tractoarele din gama de putere mare, Optum 300 CVX, Magnum 380 CVX şi de cel mai puternic tractor articulat pe şenile din lume, aflat în producţia de serie, Quadtrac 620. În materie de combine, Case IH a expus două versiuni ce beneficiază de binecunoscutul rotor cu flux axial, marcă înregistrată a acestuia, anume Axial-Flow 5140 şi 9240, fiecare dispunând de câte un heder: Case IH 3050 Heavy-Duty, respectiv Olimac Drago de opt rânduri. Segmentul de utilaje tractate a fost reprezentat de marca Väderstad, prin cultivatoarele Carrier CR 650, Cultus CS350, Nz Aggressive 600, de semănătorile Rapid RDA 600 S, Rapid RD 400C, Spirit ST 600 S şi Tempo TPF de 8 rânduri. Tot în materie de semănători a fost prezentată şi marca Sulky Tramline SX de 4 metri. Aproape de acestea a fost expus fertilizatorul Sulky DX 30, un plug Gregoire Besson cu nouă trupiţe şi un încărcător telescopic Case IH Farm Lift 735. Bineînţeles, nu au lipsit utilajele de construcţii CASE CE: încărcătorul frontal 921F, buldoexcavatorul 695 ST şi un miniîncărcător frontal. Noutăţile cu care Titan Machinery România s-a prezentat la această ediţie a AgriPlanta-RomAgroTec sunt utilajele producătorului canadian MacDon, comercializate în exclusivitate pe piaţa autohtonă începând din acest an: cositoarea autopropulsată M155 E4 şi hederul special conceput pentru aceasta - D65, de 9,1 metri. De asemenea, o noutate a fost prezentarea în exclusivitate a maşinii de erbicidat autopropulsate a producătorului german Dammann. Maşina de cosit autopropulsată M155 E4 de la MacDon reprezintă o nouă abordare a producătorului, ce oferă cu certitudine cel mai eficient şi rentabil pachet în raport cu celelalte utilaje convenţionale de pe piaţă. Maşina de cosit autopropulsată MacDon M155 E4 este dotată cu un motor în 4 cilindri, cu o putere nominală de 155 CP şi care respectă reglementările de emisie Tier 4. Are o greutate de 4,5 tone şi se deplasează atât înainte, cât şi înapoi, ajungând la o viteză maximă în lucru de 26 km/h şi o viteză maximă de transport de 37 km/h. Interiorul cabinei este deosebit de confortabil, fiind dotat începând de la scaunul reversibil,  sitemul de aer condiţionat şi sistemul inteligent de iluminare până la sistemul de monitorizare a operaţiunilor în desfăşurare. Pe de altă parte, hederul MacDon special proiectat pentru aceasta - D 65 - reprezintă o soluţie multirecoltă, permiţând tăierea aproape a oricărei culturi, astfel încât agricultorul nu va mai fi nevoit să schimbe hederul. Acesta este proiectat pentru a oferi performanţe remarcabile, în special atunci când se confruntă cu condiţii dificile de recoltat. În ceea ce priveşte producătorul german Dammann, la târg a fost expusă maşina de erbicidat autopropulsată pe trei osii. Propulsorul puternic şi economic de la Dammann, Dammann-trac DT 3500H S4 EcoDrive™ cu trei osii, oferă o eficacitate mare. Cu un volum al cisternei/rezervorului de până la 12.000 de litri, Dammann-tracDT 3500H S4 EcoDrive™ este ideal pentru a lucra eficient pe terenuri întinse. Combinaţia între eficacitate şi manevrabilitate este realizată prin intermediul celor două osii (punţi) direcţionate şi a celor şase motoare hidraulice ale roţilor. Acesta este foarte manevrabil cu cele trei osii sale, iar la dimensiunile anvelopelor de 480/80 R46, cu un ecartament de 2,25 m, are o rază interioară de aproximativ 6,25 m. În funcţie de anvelope şi de ecartament, raza interioară şi unghiul de direcţie pot fi modificate. Raza de bracaj (virare) depinde de construcţie şi variază între 9,45 şi 10,25 m. Pentru a lucra la înălţimi mari, a fost conceput deflectorul pentru tulpini. Prin aceasta, se asigură că înălţimea este repartizată şi este ţinută departe de roţi şi osii.

În materie de promoţii, echipa Titan Machinery a acordat o gamă variată de discounturi şi oferte avantajoase valabile pe perioada târgului. Un telefon iPhone X a fost dăruit cadou la achiziţionarea unui tractor Case IH, iar un telefon iPhone 8 la achiziţionarea unei semănători Gaspardo MTR de şase sau opt rânduri. Specialiştii din standul Titan Machinery au explicat, de asemenea, şi despre un sistem unic în România de administrare al flotei de utilaje agricole dezvoltat de Titan Machinery. Primul an de activitate în acest sistem va fi gratuit. Binecunoscutul program prin care reprezentanţii companiei acordă 3 ani de garanţie fără limită de ore la tractoarele şi combinele Case IH va fi reînoit şi în acest an.


0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE