Toleranţa la secetă - însuşire genetică obligatorie a hibrizilor de porumb

1/5/2020

Un număr tot mai mare de fermieri caută cele mai bune soluţii de combatere a efectelor arşiţei şi secetei şi de minimalizare a pierderilor provocate de aceste fenomene. Din ce în ce mai mult, firmele producătoare de material genetic pentru culturile de câmp pun la dispoziţia fermierilor o gamă largă de soiuri şi hibrizi toleranţi la fenomenele de arşiţă şi secetă, care pot performa excelent în condiţii obişnuite sau normale, dar pot asigura realizarea unor producţii stabile şi în sezoanele critice, afectate de fenomenele meteorologice amintite.

Aceşti hibrizi de porumb se înscriu în grupe FAO variate şi se pretează foarte bine la utilizări diferite (boabe, siloz etc.), îndeplinind astfel dorinţa fermierilor, aceea de a obţine producţii rentabile şi stabile, indiferent de zona în care se vor cultiva aceste produse genetice. Vremea se schimbă de la un an la altul. Transformările climatice sunt tot mai vizibile în multe regiuni ale globului pământesc, iar previziunile meteorologilor şi specialiştilor în teledetecţie, nu ne dau motive să fim optimişti. Anotimpurile nu se mai derulează conform tradiţiei şi modului cunoscut de milenii; de aceea trebuie să privim realişti aceste modificări climatice şi să căutăm metode de adaptare cât mai rapidă pentru combaterea efectelor negative ale fenomenelor amintite.

La ora actuală, totalitatea cercetătorilor agronomi din România şi din lume studiază şi acordă o atenţie deosebită modificărilor climatului temperat-continental; putem afirma că, în general, în România suntem pregătiţi să găsim răspunsurile şi produsele specifice fiecărei ferme agricole, în funcţie de arealul zonei în care se află aceste ferme agricole, la problemele ridicate de influenţa secetei şi arşiţei asupra producţiei agricole. Parcurgând ghidul de secetă elaborat de specialiştii agronomi ai firmei KWS (firma specializată şi producătoare de seminţe şi material genetic), am desprins câteva probleme pe care vrem să le prezentăm în acest material, deoarece în acest moment România se confruntă cu fenomenul de secetă (secetă pedologică) în multe zone ale ţării.

Seceta ca atare ar însemna lipsa de apă, dar cu ceilalţi factori la un nivel confortabil: temperatura solului şi a aerului, umiditatea aerului, intensitatea radiaţiei, cantitatea de nutrienţi şi activitatea organismelor dăunătoare, precum insectele, ciupercile şi buruienile. Dar, în general, aceste situaţii nu există, seceta este un dezechilibru cu numeroase faţete. Elementele care influenţează seceta sunt climatul, solul, practica agricolă, dar, de asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că activitatea agricolă acţionează asupra solului şi a culturii (în timp ce agricultura în ansamblu acţionează asupra climatului). Rotaţia culturilor influenţează solul prin modul de lucrare al acestuia, prin practicile de cultivare, omul creând un nivel de complexitate numit varietate. Obiectivul multor firme agricole ce produc material genetic este acela de a obţine o performanţă superioară la niveluri diferite de stres hidric. Ghidul de secetă se referă la modul în care pot fi optimizate instrumentele practicii agricole, prin 10 puncte importante, începând cu modul de pregătire al solului şi al câmpului până la parcurgerea etapelor fiziologice, grupate în trei faze: înainte, în timpul şi după înflorire.

1. Pregătirea solului şi a patului germinativ în condiţii de secetă. Principalele obiective ale acestei secvenţe tehnologice sunt: maximizarea volumului de sol utilizabil pentru cultură; maximizarea capacităţii de reţinere a apei în sol susţinută prin optimizarea conţinutului de materie organică; acumularea precipitaţiilor din sezonul rece; minimizarea pierderilor prin evaporare înainte şi în timpul vegetaţiei. Pentru realizarea acestor obiective sunt necesare următoarele măsuri: lucrarea profundă a solului, care se execută în toamnă; nu se ară şi nu se pregăteşte patul germinativ în condiţii de exces de umiditate decât în prezenţa anvelopelor de joasă presiune; pentru solurile grele se vor folosi paraplow-urile, scarificatoarele sau cizelele şi eventual echipament de vibraţii; se vor menţine la minim numărul de treceri pe teren.

2. Fertilizarea în condiţii de secetă a culturii de porumb. Obiectiv pentru aplicarea îngrăşămintelor pe bază de azot: cultura de porumb are nevoie de azot, de aceea se vor aplica îngrăşăminte cu azot la nivelul producţiei scontate; cantitatea de azot se va adapta în funcţie de nevoile plantelor, moment, tip, cantitate; se vor evita pierderile; se va proteja calitatea apei subterane şi se va eficientiza aplicarea îngrăşămintelor pe bază de azot. Obiectiv pentru aplicare îngrăşămintelor cu potasiu - se va păstra un nivel de potasiu disponibil în sol la un nivel optim. Măsurile necesare aplicării acestor obiective au în vedere: folosirea cartării agrochimice pentru a estima cantităţile de nutrienţi existenţi în sol; realizarea unei balanţe a stocurilor şi a nevoilor, bazată pe aşteptări realiste în ceea ce priveşte producţia; se stabileşte o tactică de fertilizare, care nu vizează cele mai ieftine produse cu azot. Se vor lua în calcul forme diferite, în funcţie de solubilitate: uree (cu eliberare prelungită), amoniu stabilizat (cu eliberare prelungită), amoniu (mediu) şi fertilizanţi pe bază de nitrat (cu eliberare rapidă); aplicarea potasiului înainte de semănat; se vor aplica fertilizanţi pe bază de azot, înainte sau în tipul semănatului; următoarea fertilizare cu azot se va face în stadiul de 7-8 frunze, când se aplică cu ajutorul cultivatorului; înainte de aplicare se va face un test de conţinut de azot în sol la stadiul de 4-6 frunze pentru a calibra cantitatea necesară.

3. Strategia de alegere a maturităţii pentru secetă. Obiectivul principal este diminuarea riscului şi evitarea sincronizării între cea mai frecventă perioadă de secetă şi perioadă de înflorire. Măsurile principale de realizare a obiectivului sunt: folosirea a cel puţin două grupe FAO (pentru a diminua riscul climatic) şi semănatul hibrizilor timpurii cât mai timpuriu.

4. Când o primăvară rece este urmată de o perioadă de secetă, obiectivul este îmbunătăţirea toleranţei culturii la riscurile climatice. Se realizează prin: alegerea hibrizilor cât mai timpurii, deoarece toleranţa la frig este în general mai bună. Se vor semăna cât mai devreme, de preferat la o adâncime mai mică. Se vor aplica fertilizanţi starter pe bază de fosfor şi azot.

5. Seceta şi momentul semănării - are ca obiectiv evitarea stresului termic la înflorire prin devansarea acestrei perioade. Principalele măsuri sunt: semănatul cât mai devreme folosind un hibrid tolerant la semănatul timpuriu; se vor verifica densitatea şi uniformitatea adâncimii de semănat; se va monitoriza temperatura solului la adâncimea de semănat (semănatul va începe la 8 grade Celsius, cu tendinţă de creştere).

6. Seceta şi densitatea plantelor - are ca obiectiv îmbunătăţirea toleranţei culturii prin implementarea unor soluţii suplimentare de siguranţă. Măsurile specifice sunt: reglarea cu atenţie a semănătorilor, care trebuie să asigure o distribuire perfectă - se va verifica densitatea la începutul semănatului; în condiţii de secetă, densitatea va fi mai mare cu 10% pentru a atinge recolta optimă în condiţii optime.

7. Seceta şi adâncimea de semănat - obiectivul avut în vedere este reprezentat de punerea seminţei în contact cu umidittaea din sol şi provocarea unei răsăriri rapide şi puternice. Pentru aceasta sunt necesre următoarele măsuri: dacă strategia este să grăbim răsărirea, atunci nu trebuie semănat adânc; pentru solurile foarte nisipoase, cu risc mare de secetă, adâncimea de semănat va fi la 10 cm; pe solurile grele, cu aeraţie mai proastă, adâncimea de semănat este de 4 cm; se va face obligatoriu verificarea în urma semănătorii.

8. Controlul asupra dăunătorului Ostrinia nubilalis (sfredelitorul porumbului) în condiţii de secetă - are ca obiectiv menţinerea populaţiei de sfredelitorul porumbului la un nivel acceptabil pe termen lung. Pentru realizarea acestui obiectiv sunt necesare următoarele măsuri: rotaţia culturilor cu rapiţă, floarea-soarelui, cereale (coordonarea zonală cu vecinii este mai eficientă); nu se vor lăsa resturi vegetale pe câmp în timpul iernii, deoarece pot servi drept adăpost; trebuie astfel analizat momentul aplicării insecticidelor sau a larvelor de Trichogamma, deoarece această operaţiune este crucială.

9. Combaterea buruienilor în condiţii de secetă - principalul obiectiv îl reprezintă menţinerea câmpului liber de buruieni, începând cu stadiul de 3-4 frunze şi menţinerea nivelului de infestare cu seminţe de buruieni în sol la un nivel scăzut. Măsurile specifice acestui obiectiv sunt: rotaţia culturilor cu plante noncerealiere; îngrijirea miriştei după recoltarea culturii anterioare; aplicarea timpurie a erbicidelor în stadiul de trei frunze sau folosirea combinaţiei de erbicide pre- şi postemergente; utilizarea prăşitului mecanic, atunci când porumbul este până la genunchi şi când primii 5-10 cm de la suprafaţa solului sunt uscaţi.

10. Momentul recoltării în timpul secetei - are ca obiectiv evitarea căderii plantelor, evitarea infestării cu micotoxine a recoltei şi obţinerea unor niveluri scăzute de umiditate a boabelor (mai mici de 17%). Pentru realizarea acestora sunt necesare următoarele măsuri: găsirea celui mai bun compromis - când ştiuleţii sunt infectaţi cu mucegaiuri se va lua în calcul posibilitatea de a devansa recoltatul, pentru a preveni infestarea terenului şi evitarea recoltării în condiţii de umiditate pentru a preveni tasarea excesivă a solului. Revenind la cele trei faze ale fiziologiei plantelor în perioadele secetoase, prezentăm în parte fiecare etapă. Etapa I - înainte de înflorit

Formarea inflorescenţelor. Stresul provocat de secetă în timpul fazei de creştere dinainte de înflorire poate afecta fertilitatea, atât a inflorescenţei masculine (a paniculului), cât şi a celei feminine (a ştiuletelui). Este vorba despre etapa de 7-10 frunze, când se formează inflorescenţele. Alte tipuri de stres din aceeaşi perioadă, precum competiţia buruienilor, daunele provocate de erbicide, îngheţul ş.a. produc un risc similar şi suplimentar.

Chiar dacă plantele au întâmpinat perioade de secetă în etapele anterioare, la înflorit trebuie atins potenţialul maxim de fecundare astfel: un hibrid tolerant la secetă va avea paniculul format din spiculeţe fertile şi productive; hibridul va prezenta reduceri ale numărului de boabe şi de rânduri de boabe decât alţi hibrizi. Dezvoltarea timpurie a unui sistem radicular în adâncime poate susţine eficienţa absorbţiei de apă în fazele ulterioare, când se manifestă seceta; hibrizii bine adaptaţi răspund la stresul de secetă timpuriu, dezvoltând rădăcini mai lungi, care pătrund în adâncime. Aceasta înseamnă adesea cantităţi mai reduse de rădăcini în stratul superficial şi dezvoltări vegetative mai echilibrate.

Etapa a II-a - Înflorirea

Răspândirea polenului şi alungirea mătăsii - succesul fecundării. Înflorirea este momentul cu cel mai mare consum de apă. Cererea de energie atinge maximul, deoarece planta are nevoie să încheie creşterea vegetativă, să producă polenul şi mătasea şi să dezvolte embrionii. Deschiderea glumelor şi răspândirea polenului şi, chiar mai mult de atât, alungirea mătăsii consumă o cantitate mare de umiditate. Hibrizii toleranţi la secetă realizează înflorirea eficient, într-un timp scurt şi într-o perioadă de sincronizare; în condiţii de secetă, nu emit al doilea ştiulete care să prelungească înflorirea şi să afecteze sincronizarea; înflorirea timpurie poate fi de ajutor prin dezvoltarea într-o perioadă în care apa este încă disponibilă în sol, iar riscul de secetă este scăzut. Polenizarea trebuie să se producă, chiar în condiţiile în care viteza vântului este apropiată de zero; hibrizii toleranţi la secetă prezintă un panicul care iese complet din frunză superioară în timpul înfloririi. Asimilaţia maximă, fiecare „inspiraţie“ de CO2, costă planta umiditate: hibrizii toleranţi la secetă îşi limitează schimbul de gaze prin controlul eficient al stomatelor, închizându-le strâns în orele fierbinţi ale zilei şi asimilând puternic în orele mai blânde ale dimineţii.

Etapa a III-a - După înflorire

Creşterea greutăţii bobului. Formarea amidonului necesită asimilarea de CO2. Stay-green-ul susţine acest proces, prin menţinerea verde a unei părţi cât mai mari din plantă, până la momentul în care maturizarea fiziologică este atinsă: hibrizii toleranţi la secetă prezintă un stay-green bun de la înflorire până la stadiul de punct negru.

Umplerea bobului trebuie să înceapă imediat după fecundare: hibrizii toleranţi la secetă nu irosesc timpul şi prezintă o perioadă scurtă de latenţă între fecundare şi începutul propriu-zis al umplerii bobului. Pierderile de umiditate ale ştiuletelui în timpul creşterii trebuie minimizate: hibrizii toleranţi la secetă acoperă eficient ştiuletele cu pănuşi, deschizându-l la stadiul de punct negru.

În condiţii de secetă, în fazele de formare şi umplere a bobului, greutatea bobului ca indicator final al productivităţii trebuie să fie susţinută: hibrizii toleranţi la secetă prezintă diferenţe mai mici ca greutate a bobului în condiţii de secetă faţă de condiţii normale.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Toleranţa la secetă - însuşire genetică obligatorie a hibrizilor de porumb

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT