REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Traditia si dezvoltarea unei firme de renume - Vaderstad

15/6/2011

0 Comments

 
Picture
Reprezentanţii Väderstad România au organizat în perioada 7-9 iunie, conform tradiţiei fiecărui an, o vizită la fabrica şi sediul companiei Väderstad din Suedia, precum şi o serie de demonstraţii în câmp cu o largă gamă de utilaje. La invitaţia domnului Mihai Rausser, director Väderstad România, au participat la evenimentul din Nybble peste 30 de fermieri din întreaga ţară, alături de reprezentanţi ai presei agricole naţionale.

Domnii Cornel Chiuaru şi Sorin Radu, directori zonali Väderstad România, au însoţit delegaţia din România în timpul celor trei zile de vizită, oferind informaţii suplimentare împreună cu gazdele locale Väderstad. Programul a cuprins prezentarea familiei care a construit compania Väderstad, un tur al fabricii, o demonstraţie în câmp cu maşini agricole şi o vizită la o fermă. Väderstad este o companie de familie, fondată în 1962, de Rune Stark, sub numele de Runes Mekaniska Workshop. Pornind cu o fermă de 30 de hectare, a căutau în permanenţă cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea agriculturii. Primul produs care a declanşat şi ideea de afacere a fost fabricarea unei grape cu colţi rigidă. În 1972, compania şi-a schimbat denumirea în Väderstad Verken. De la 20 de angajaţi şi vânzarea producţiei de maşini agricole doar în Suedia, astăzi, Väderstad Verken este reprezentată în 30 de ţări şi are 600 de angajaţi în Suedia şi în ţările unde şi-a deschis subsidiare. Väderstad este o companie de familie deţinută şi condusă de copiii fondatorului Stark: Christina - director general, Crister - preşedinte, Bo - director pentru ţările din nord, şi Andreas - director de producţie. În anii ‘90, Väderstad şi-a deschis filiale în Anglia, Franţa, Polonia, Ungaria şi Germania, iar după anul 2000 şi-a continuat extinderea în Estonia, Letonia, Lituania, Ucraina, Rusia, Australia. Väderstad are acum o linie de asamblare în Rusia şi deţine 49% din firma canadiană Seed Hawk. În România, utilajele agricole ale producătorului suedez se vând din 1995. La 27 octombrie 2010, Väderstad şi-a deschis o filială în România, la Otopeni, considerând că această piaţă interesantă are un potenţial de extindere enorm.
Viziunea companiei Vaderstad este de a deveni un furnizor global în beneficiul fermierilor, partenerilor şi al societăţii în acelaşi timp. Ideea de afacere a companiei Väderstad este de a oferi agriculturii utilaje moderne şi metode de lucru eficiente. Aceasta se concentrează foarte mult pe dezvoltarea utilajelor, pentru a reduce numărul de treceri asupra terenului. De exemplu, cultivatorul Top Down lucrează cu viteză mare terenul, lăsându-l bine pregătit, dar şi nivelat în acelaşi timp, acesta fiind un avantaj pentru următoarea etapă, de recoltare, care se poate face mult mai repede cu o combină cu lăţime de lucru mai mare.
La demonstraţia din câmp au fost prezentate 14 utilaje: semănători, combinatoare şi tăvălugi, pe care fermierii români au putut să le vadă la lucru. Detaliile tehnice cu privire la adâncimea şi viteza de lucru, consumul de combustibil, capacitatea buncărului semănători, lăţimile de lucru şi lăţimile de transport, sistemul de rabatare şi alte aspecte au fost prezentate direct în câmp de domnii Cornel Chiuaru şi Sorin Radu, reprezentanţi Väderstad România. Au fost urmărite la lucru dezmiriştitoarele din gama Carrier (925 şi 500), combinatoare Coltus (420), Swift (560 şi 720), NZ Aggressive 700 şi Top Down 400, tăvălugul din seria Rexius (650 şi 1230), precum şi semănătorile Rapid (300 C, 400 C, 600 şi 600 C) şi Spirit Next 600 S xL.
Semănătoarea Rapid a devenit încă de la producere cel mai popular model-concept fabricat şi dezvoltat. Investiţia în Rapid va duce la o scădere considerabilă a costurilor de arat şi semănat, reduce numărul de treceri şi micşorează considerabil cheltuielile cu prelucrarea solului. Construcţia robustă face ca utilajul să fie uşor de întreţinut şi exploatat. Longevitatea semănătorii asigură o valoare bună la revânzare.
Tot în câmpul de demonstraţii a fost prezentat şi sistemul de însămânţare Combi. Principiul de bază al sistemului Combi este că îngrăşămintele trebuie să fie plasate acolo unde cresc rădăcinile plantelor. Conform testelor efectuate de-a lungul anilor, s-au observat producţii sporite la culturile de primăvară, acesta fiind cel mai convingător motiv pentru a alege însămânţarea în sistem Combi. Alt avantaj este acela că scade numărul de treceri necesare cultivării, deoarece fertilizarea şi însămânţarea au loc simultan. Pentru a fi eficient, îngrăşământul trebuie plasat în mod corect lângă şi la 2-3 cm sub seminţe. Astfel, rădăcinile au acces la îngrăşăminte rapid, fără a fi arse. Repartizarea ambelor în acelaşi rând împiedică germinarea din cauza arsurilor provocate ţesuturilor plantelor şi astfel se poate diminua producţia cu 8% sau 600 kg/ha. Menţinerea separată a seminţelor şi a îngrăşămintelor oferă cel mai mare grad de siguranţă pe termen lung.
O altă vizită a fermierilor români a fost la locul în care Väderstad probează rezistenţa grapelor cu discuri. Într-o carieră de granit, compania şi-a amenajat un drum dificil din bolovani pe care trec timp de două săptămâni diverse grape cu discuri prin roca dura, 8 ore pe zi. După fiecare oră, utilajele sunt verificate, pentru a se observa dacă vreo componentă a maşinii a cedat sau dacă talerul discului prezintă fisuri. Dacă apar deficienţe, tehnicienii fabricii le remediază imediat. Abia după efectuarea acestei probe, utilajul se consideră rezistent şi apt pentru condiţiile de lucru în sol greu.
Echipa de cercetare Vaderstad se preocupă de reducerea poluării, dar şi a consumului de motorină, de reducerea pierderilor de apă din sol, acesta fiind unul din motivele pentru care utilajele fac mai multe serii de operaţiuni într-o singură trecere.
Agricultura, cel mai important business
Statisticile au arătat că producţia trebuie să crească cu cel puţin 50% până în 2050, ţinând cont de micşorarea suprafeţelor cultivate, dar şi de mărirea numărului de locuitori ai Pământului, ceea ce înseamnă că productivitatea în agricultură trebuie să crească. De altfel, încălzirea globală va afecta producţia şi suportul pentru bioenergie.
Plantele pentru bioenergie ocupă o suprafaţă însemnată, în detrimentul terenurilor destinate pentru producţia agricolă. De exemplu, în Germania, producţia de porumb pentru siloz a devenit cea mai importantă cultură în ziua de azi, pentru că utilizează porumbul pentru a produce energie. Plantele pentru bioenergie ocupă din ce în ce mai mult spaţiu, de exemplu, în Brazilia, peste 6 milioane de hectare sunt ocupate de trestie de zahăr pentru producerea de etanol. În acelaşi timp, preţurile petrolului cu preţurile produselor agricole, chiar dacă cresc, se egalează. Astfel, competiţia asupra folosirii terenurilor în agricultură este din ce în ce mai mare. În UE se pierd aproximativ 260 de hectare pe zi pentru construcţia de noi clădiri şi drumuri, populaţia pământului creşte, din ce în ce mai mulţi oameni trăiesc pe aceeaşi suprafaţă de teren. Din aceste motive, se impune o cerere
foarte mare din partea fermierilor pentru utilaje performante care să-i sprijine în creşterea producţiei la hectar. În momentul în care această companie a luat fiinţă erau 3 miliarde de oameni pe pământ, iar în 50 de ani populaţia s-a dublat. În acelaşi timp, au crescut şi nevoile de consum ale oamenilor, iar în viitor cererea globală pentru agricultură şi pentru producţie va fi din ce în ce mai mare. Posibilităţile pentru viitor, având în vedere condiţiile de acum, sunt foarte mari.
Simona MUNTEANU
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE