Tratarea semintelor pentru combaterea daunatorilor

Seminţele destinate însămânţărilor nu trebuie să conţină acarieni sau insecte (larve, adulţi) care atacă sămânţa. În acest scop, trebuie luate din timp măsuri corespunzătoare de distrugere a tuturor formelor de infestare vizibilă sau ascunsă.

---

Pentru combaterea dăunătorilor, N. Bucurescu şi colaboratorii consideră că pot fi folosite mijloace mecanice, fizice sau chimice. Combaterea pe cale mecanică, respectiv trecerea seminţelor prin instalaţiile de curăţire şi sortare (site şi vânt), elimină numai o parte din dăunătorii adulţi, însă nu are nici un efect asupra infestării ascunse; în plus, poate contribui la împrăştierea dăunătorilor în spaţiile din jur, dacă nu există posibilităţi de captare a eliminărilor de la vânt şi site. Din aceste motive, ea nu se foloseşte pentru dezinsecţia seminţelor. Dintre mijloacele fizice, expunerea la anumite temperaturi scăzute sau ridicate poate provoca moartea tuturor stadiilor de dezvoltare a dăunătorilor. Gradul de rezistenţă, respectiv durata de supravieţuire a unor dăunători sunt diferite în funcţie de specie şi grad de dezvoltare (adult sau larvă). Expunerea seminţelor la peste 55 de grade Celsius, timp de o oră, distruge toate stadiile de dezvoltare a dăunătorilor. În sistemul de gospodărire a seminţelor, mijlocul cel mai răspândit de combatere este gazarea cu substanţe chimice. Dintre cele mai des folosite, menţionăm fosfura de aluminiu şi amestecul de sulfură de carbon cu tetraclorură de carbon.

Fosfura de aluminiu este condiţionată sub formă de pulbere (Delicia, Pulvis), pastile sau tablete (Delicia, Phostoxin ş.a.). În contact cu umiditatea din atmosferă sau din masa de seminţe, acestea degajă hidrogen fosforat. Din grupa acestor fosfuri, cel mai cunoscut la noi este Phostoxinul, care reprezintă un amestec de fosfură de aluminiu şi carbonat de amoniu, de obicei comprimat în pastile de câte 3 grame, care se păstrează în tuburi de aluminiu, închise în cutii metalice. Aceasta degajă hidrogen fosforat, amoniac şi bioxid de carbon. Hidrogenul fosforat este toxic, distrugând toţi dăunătorii de depozit, în orice stadiu de dezvoltare, cu excepţia stadiului de hopopus al acarienilor. Phostoxinul poate fi folosit în tot timpul anului dacă temperatura seminţelor este de minimum 10 grade Celsius, iar umiditatea lor este de minimum 16%. În cazul gazării seminţelor de cereale sau leguminoase, în vrac, contra gărgăriţelor (inclusiv Bruchide) sau a altor dăunători, se folosesc 20 de pastile la tonă, care, cu ajutorul sondelor, se repartizează uniform în masa de seminţe întinsă uniform, în strat de 40-50 cm, acoperită apoi cu prelate. Distanţa între două pastile în plan vertical sau orizontal trebuie să fie de maximum 50 cm. Pastilele se pot introduce şi în fluxul de seminţe la încărcarea celulelor de siloz. Pentru o tonă de seminţe, în celule cu etanşarea bună se folosesc 6-7 tablete. În cazul gazării seminţelor în saci, se foloseşte câte o pastilă pentru fiecare sac, care se introduce în mijlocul seminţelor. Stivele de saci se acoperă cu prelate. Eliberarea hidrogenului fosforat din pastile începe la 90-120 de minute de la depunerea acestora şi decurge lent. Aceasta lasă operatorilor timp suficient pentru efectuarea lucrărilor şi, în plus, concentraţia, continându-se în mod treptat, nu atinge limite care să creeze pericol de explozie. Durata gazării este de 3 zile, la temperaturi mai mari de 20 de grade şi creşte progresiv, ajungând la 8-10 zile, la temperaturi de 10-12 grade Celsius. Degazarea se face prin aerarea puternică a magaziilor şi durează 2-4 zile, până la dispariţia totală a mirosului specific de carbid.

Pentru gazarea cu sulfură de carbon (lichid explozibil şi inflamant), în amestec cu 60:40 cu tetraclorură de carbon (care diminuează riscurile sulfurii), trebuie luate măsuri speciale: se întrerupe curentul electric, se îndepărtează orice sursă de foc la peste 100 de metri, se nivelează vracul de seminţe la 1,2 m. Tratarea se face când temperatura minimă a seminţelor este de 16 grade Celsius, iar umiditatea lor maximă este de 17%. Lichidul se toarnă din butoi în tăvi cu suprafaţă cât mai mare, care se aşază pe stratul de seminţe. Se foloseşte un kilogram de amestec la tona de seminţe. Acesta poate fi şi dispersat pe suprafaţa vracului cu ajutorul unor stropitori sau introdus direct în vrac, prin ţevi. Expunerea la gaz este de 24-48 de ore, după care trebuie realizată o aerare pasivă, prin deschiderea uşilor şi a ferestrelor. Până la degazare este interzisă circulaţia pe o distanţă de minimum 50 m în jur. În întreprinderile specializate în contractarea, condiţionarea şi valorificarea seminţelor din România, pentru tratarea curativă contra dăunătorilor se foloseşte numai fosfura de aluminiu. Toate operaţiile de combatere a dăunătorilor prin gazare se fac numai de către personal instruit şi autorizat special în acest scop, sub supravegherea şefului unităţii. La păstrarea insecticidelor, livrarea şi manipularea acestora trebuie respectate cu stricţete reglementările legale în vigoare, care urmăresc prevenirea incendiilor şi protecţia muncii. În lupta contra dăunătorilor, alături de dezinsecţie trebuie luate măsuri de prevenire a pătrunderii şi răspândirii acestora în incinta unităţilor, a spaţiilor de depozitare, a depozitelor de materiale. În acest scop, este necesar ca la intrarea oricărui lot de seminţe în unitate să se facă o analiză atentă a stării lor sanitare şi când aceasta este necorespunzătoare, lotul trebuie depozitat într-un spaţiu separat, în care să fie supus imediat dezinsecţiei. Concomitent se controlează ambalajele şi vehiculele. Se interzice intrarea în magazii şi staţii a unor persoane străine sau a unor muncitori care vin dintr-un spaţiu din care ar putea aduce dăunători. Pentru prevenirea vătămării seminţelor în sol de către anumiţi dăunători, se foloseşte tratarea seminţelor cu insecticide specifice. Dintre acestea, marea lor majoritate contribuie la menţinerea unei stări curative a seminţei semănate.

În concluzie, se pot sublinia următoarele aspecte:

a. în condiţiile pieţei libere, pot să apară în comerţ foarte multe substanţe de tratare, sub diferite denumiri comerciale. Este permisă numai folosirea acelor substanţe care sunt avizate de o comisie specială din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Dacă complexurile de seminţe şi unele unităţi de stat sunt ţinute la curent cu posibilităţile substanţelor avizate, prin organele lor ierarhic superioare, celelalte unităţi (ferme, asociaţii etc.) trebuie să recurgă de fiecare dată la serviciile specialiştilor şi ale unităţilor teritoriale cu formaţiuni pentru protecţia plantelor, care pot asigura asistenţa tehnică sau efectuează chiar tratamentele necesare.

b. Substanţele chimice destinate tratării seminţelor au o compoziţie destul de complexă, în care, pe lângă substanţa toxică propriu-zisă mai intră, de obicei, un agent vâscos care să mărească aderenţa la sâmânţă, un agent de diluţie care să asigure răspândirea cât mai uniformă a produsului pe sămânţă şi, în fine, un colorant - de obicei roşu - destinat să atragă atenţia asupra toxicităţii produsului. Dată fiind această toxicitate, trebuie respectate anumite reguli de protecţia muncii, principale fiind: tratarea se efectuează afară sau într-un spaţiu bine aerat, de către personal instruit, dotat cu echipamente de protectie, care n-are voie să mănânce, să bea şi să fumeze în timpul lucrului; seminţele tratate nu se pot folosi în hrana animalelor şi a oamenilor, cele nefolosite se vor păstra la loc uscat până la campania următoare; se vor respecta cu stricteţe dozele prescrise şi celelalte instrucţiuni de folosire a preparatului, urmărindu-se să se realizeze o repartizare cât mai uniformă a acestuia pe seminţe, la dozarea produsului şi seminţelor în diferite maşini trebuie asigurată o precizie de plus/minus 1 la sută.

c. în anumite legislaţii este prevăzută obligativitatea marcării ambalajelor cu o etichetă care să indice că sămânţa este tratată cu substanţe toxice, numele acesteia şi antidotul în caz de necesitate; în funcţie de grupa de toxicitate a produsului, eticheta trebuie scrisă în următoarele culori: roşie - extrem de toxice; verde - puternic toxice; albastră - moderat toxice; neagră - toxicitate neagră. În gospodăriile individuale, tratamentele cu pesticidele din grupele I şi II de toxicitate nu pot fi efectuate decât de către organizaţii specializate, autorizate în acest scop.

d. Elsworth şi Harris (1973) rezumă astfel cerinţele faţă de procesul tratării seminţelor: trebuie menţinut un raport corect - în limite apropiate - între cantitatea de sămânţă şi cea de pesticid; substanţele de tratare trebuie răspândite uniform pe seminţe; pesticidul trebuie să adere destul de strâns la sămânţă pentru a se evita pierderea lui în timpul manipulării ulterioare a seminţelor; să nu se creeze situaţii periculoase pentru operatori; să nu polueze mediul înconjurător. În plus, aceiaşi autori sugerează şi unele particularităţi de dorit pentru maşinile care efectuează tratarea şi care se referă la: rapiditatea tratamentului; versalitatea maşinii, respectiv capacitatea acesteia de a trata seminţe de diferite specii, în diferite formule de tratare, cu cât mai puţine modificări; dotarea cu un sistem de alarmă şi întreruperea automată atunci când alimentarea cu pesticid se întrerupe; capacitatea cât mai mare a rezervorului de pesticid.

Victor VĂTĂMANU