Tratarea semințelor pentru îmbunătățirea performanțelor

​Pentru sporirea la maximum a performanțelor pe care semințele le-ar putea atinge în condițiile în care urmează să fie însămânțate au fost studiate și puse la punct unele tratamente care deja se aplică în mod obișnuit în practică, altele care sunt folosite numai în anumite țări sau în anumite situații și în fine altele care n-au fost perfectate în detaliu, dar prezintă perspective de aplicare într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. 

​Îmbunătățirea generală a performanței plantei.
Tratamentele pot urmări fie o creștere generală a performanței plantelor (ca în cazul razelor X sau gamma), fie îmbunătățirea creșterii în soluri care prezintă carențe minerale, fie călirea plantelor pentru secetă, salinitate sau ger.
Tratarea cu microelemente are ca scop principal micșorarea sau eliminarea efectelor negative ale insuficienței microelementelor din anumite soluri. Pentru aplicarea lor cu succes trebuie deci să se cunoască conținutul și starea acestora în sol în raport cu cerințele speciei respective. Experiențele au arătat o eficiență mai ridicată a aplicării microelementelor la semințe față de aplicarea lor în sol și rezultate mai bune obținute prin înmuierea semințelor în soluții față de aplicarea lor prin prăfuire. Dintre microelementele folosite s-au dovedit utile în special Mo, Zn, apoi B, Sr, Co, Cu, Mg, iar dintre rezultatele experimentale numeroase vom prezenta câteva. La soia, tratarea cu soluții de 1 3 % de I, Mo și B, a scăzut atacul de boli cu 50 % și a mărit producția cu 20 %, iar tratarea cu un amestec de microelemente a dublat producția. Prăfuirea semințelor de in cu Mo și Cu a dat un spor la producția de fibre de 46 %, cu Zn de 27 %, iar recolta de semințe în cazul prăfuirii cu Mo, Cu, B și Zn a sporit cu 44 %, 42 %, 34 %, 26 %, respectiv 13 %.
Călirea plantelor pentru secetă - de care s-a ocupat cercetarea românească agricolă, constă în umectarea și uscarea semințelor înainte de însămânțare, proces care se poate repeta de câteva ori. Se citează următoarele sporuri realizate în producție: la orz 8-11 %, porumb 23-29 %, tomate 32-87 %. Cele mai multe din metodele elaborate până în prezent pentru tratarea semințelor care nu sunt în repaus vegetativ caută să scurteze perioada dintre începerea imbibiției și pornirea radiculei. Seria acestor metode se eșalonează de la simpla umectare, urmată sau nu de deshidratare, până la folosirea unor semințe deja germinate. Umectarea simplă, de obicei de scurtă durată, în condiții de aerobioză și nu prin scufundare, făcută la temperaturi în jurul celor optime pentru germinarea semințelor, care poate fi repetată în câteva cicluri de îmbibare-deshidratare, se oprește în faza de diviziune și alungire a celulelor radiculei. În unele variante în apă de imbibiție se dizolvă substanțe stimulatoare ale germinației (săruri minerale-KNO3, CaCl2) sau regulatori de creștere (acid giberelic, citokinone ș.a). În alte variante semințele sunt ținute timp de câteva zile la temperaturi în jur de 20 de grade Celsius, într-o atmosferă cu o umiditate relativă de 95-100 %. Așa cum am mai arătat, această metodă apără și semințele de fasole sau de alte specii de vătămare în timpul însămânțării mecanizate. În plus, tratamentul de umectare simplă (călire) permite o germinare mai timpurie, o mai bună răsărire în condiții mai puțin favorabile din sol, deci o sporire a vigorii, manifestată printr-o rezistență mai bună la clocire, la deficitul de apă, la salinitate, la temperaturi ridicate ș.a. De o deosebită atenție se bucură metoda pregătirii osmotice a semințelor, care permite atât creșterea vitezei de germinare cât și a uniformității acesteia. Metoda constă în îmbibarea semințelor într-o soluție cu presiune osmotică ridicată, îmbibare care se oprește de la sine atunci când se ajunge la un echilibru între presiunea osmotică din semințe și cea externă a soluției. Această echilibrare împiedică emiterea radiculei, astfel încât toate semințele ajung treptat la aceeași fază și pot fi uscate fără să se diminueze efectele favorabile ale tratamentului sau pot fi păstrate ca atare pentru câteva săptămâni la temperaturi scăzute (4-5 grade Celsius). Ca agenți osmotici se folosesc unele substanțe organice, de obicei de tipul polietilenglicolul, sau anorganice. Presiunile osmotice folosite, temperaturile, durata tratării, metodele de deshidratare precum și efectele acestora diferă cu specia. Folosirea la însămânțări a unor semințe deja germinate prin metode care prelungesc imbibiția dincolo de apariția radiculei, a fost și ea experimentată și introdusă, pe alocuri, în practică, în special în legumicultură, unde sunt cunoscute metodele de fluid-drilling și plug-mix.
Fluid-drilling (semănatul fluid) constă în pregerminarea semințelor până când rădăcina acestora ajunge la 1-2 mm (eventual folosind semințe care au fost anterior pregătite osmotic pentru uniformizare) și apoi însămânțarea lor cu ajutorul unor mașini speciale. Într-o varianta a metodei semințele astfel germinate sunt acoperite cu un gel vâscos (alginat de sodiu-Agrigel; argilă sintetică -Laponit; agar etc) care apără semințele în timpul semănatului și se dispersează apoi în sol, permițând creșterea în continuare a germenului. În metoda plug-mix semințele sunt puse să germineze în pământ, turbă sau amestec de turbă cu perlit și sunt apoi introduse în sol, pe cât posibil mai uniform. Pe lângă avantajele legate de o germinare mai timpurie, de obicei a unor germeni cu valoare și uniformitate sporite, metodele de mai sus permit o reducere a cheltuielilor de încălzire a serelor, iar în câmp obținerea unei mai bune densități, urmată de o creștere atât a productivității cât și a uniformității produselor.
Bacterizarea constă în tratarea semințelor unor specii de leguminoase cu bacterii fixatoare de azot, pentru ca plantele rezultate din aceste semințe să poată realiza un număr cât mai mare de nodozități active pe rădăcinile lor, ceea ce le va ajuta să dea sporuri ridicate de producție. Bacterizarea semințelor de năut, de exemplu, a dat în România sporuri de până la 75 % față de varianta nefertilizată cu azot, în timp ce fertilizarea cu azot a dat un spor maxim de numai 39 %. Pentru bacterizare se folosesc culturi din linii cunoscute, ca Nitragin-soia, Nitragin-năut etc. (fasole, lupin, linte). Pentru tratarea cantității de sămânță necesară unui hectar se folosesc 4 flacoane de biopreparat. În cazul când semințele se tratează și cu un fungicid, acesta va fi aplicat cu cel puțin 2 săptămâni înainte de bacterizare. Pentru aplicarea tratamentului concomitent cu însămânțarea la semănătorile moderne actuale se instalează un dispozitiv de injectare a suspensiei de bacterii.
Drajarea semințelor constă în învelirea lor cu anumite pulberi în care se adaugă de obicei diferite substanțe chimice, urmărindu-se prin aceasta obținerea unuia sau mai multor din următoarele avantaje, după caz. Adăugarea de substanțe stimulatoare sau fertilizante contribuie la grăbirea răsăririi și stimularea creșterii plantelor. Pesticidele devin mai eficiente când sunt în contact direct cu sămânța. S-a experimentat introducerea în drajeu chiar a lui Bacillus subtilis și Streptomyces griseus pentru a proteja semințele contra unora dintre patogenii din sol. La ceapă după tratarea cu benomil+thiram semințele se drajează cu un strat de insecticid, de obicei substanțe de tipul Icedin. Semințele mici devin mai mari și mai grele ceea ce ușurează însămânțarea lor, duce la o mai bună distribuire a acestora în teren și ușurează lucrările de întreținere. În amestecul de drajare pot fi introduse unele componente care să neutralizeze toxicitatea anumitor substanțe vătămătoare pentru semințele în germinare sau pentru plantule. În anumite condiții, drajarea poate fi folosită și pentru întârzierea germinației semințelor, dacă se consideră necesar. Importanța deosebită se dă în ultimul timp drajării semințelor pentru inocularea lor cu bacterii fixatoare de azot.
Infiltrarea constă în introducerea (infuzarea) sub învelișurile semințelor a unor substanțe chimice pe calea dizolvării acestora în solvenți organici, care ulterior se evaporă, astfel încât nu mai este nevoie de uscarea semințelor. S-au introdus astfel pesticide care au eliminat microflora de pe semințele de țelină (oxid de etilen) sau de pe semințele de soia (penicilină).
Infuzarea unor hormoni în semințele de castraveți a accelerat producerea de flori femele, a permis semințelor de țelină sau salată să germineze la temperaturi ridicate.
Singularizarea semințelor, constă în așezarea echidistantă a acestora pe benzi de plastic sau de hârtie. Benzile se plasează în sol la adâncimea și în condițiile de însămânțare corespunzătoare speciei respective, ceea ce se răsfrânge asupra uniformității repartiției, răsăririi și dezvoltării plantelor.
 
Victor Vătămanu