Udarea prin picurare

15/7/2020

Metoda de udare prin picurare este originală din Israel, fiind relativ nouă (datează de circa 75-80 de ani). Această metodă de udare constă în distribuirea apei pe teren în mod lent, sub formă
de picături (I. Pleşa şi S. Câmpeanu). Face parte din categoria irigaţiei localizate, metodă ce se caracterizează prin aceea că apa distribuită pe teren umectează numai o parte din suprafaţa solului, rămânând în intervalul dintre rânduri şi chiar pe rând porţiuni neumezite.

Metoda de irigare prin picurare a fost utilizată la început în sere şi în case de vegetaţie, apoi, odată cu dezvoltarea industriei de mase plastice, şi mai ales după reducerea costurilor de producţie a tuburilor şi conductelor, a început să se aplice în câmp, mai întâi în zonele aride, dar şi în zonele cu climat temperat. Alături de Israel, Grecia şi Franţa deţin unele dintre cele mai mari menajări de irigaţii prin picurare. În anul 1975 suprafaţa amenajată pentru irigaţii prin picurare, inclusiv variante ale acesteia, însuma pe glob circa 110.000 de hectare, iar la nivelul anului 1980 suprafaţa ajunsese la 348.000 de hectare. Se apreciază că la nivelul anului 2000 s-a ajuns la circa 800.000 de hectare amenajate pentru udarea prin picurare.

În cadrul metodei de udare prin picurare apa este distribuită punctual la nivelul solului cu un debit redus şi presiune practic nulă cu ajutorul picurătoarelor sau al microtuburilor capilare. Eficienţa apei distribuite punctual depinde în mod esenţial de condiţiile în care se face difuzia ei în sol (pe verticală, dar mai ales pe orizontală). În consecinţă, este absolut necesară cunoaşterea repartiţiei apei în sol în raport cu zona de dezvoltare a rădăcinilor plantelor irigate. Această cunoaştere este cu atât mai importantă cu cât prin picurare există şi posibilitatea administrării de îngrăşăminte odată cu apa de irigaţie.

Metoda foloseşte instalaţii alcătuite dintr-o reţea de conducte din material plastic (amplasate subteran sau la suprafaţa terenului) prevăzute cu dispozitive speciale de picurare, la anumite distanţe, în funcţie de planta ce se irigă. Această metodă poate fi practicată în mai multe moduri:
1. din punct de vedere al distribuţiei apei se pot întâlni: distribuţia apei la fiecare plantă cu un picurător (simplu sau multiplu) sau cu mai multe picurătoare; - distribuţia apei la fiecare rând de plante, care se poate realiza cu picurătoare dispuse uniform, distribuite pe o linie sau chiar două linii de picurătoare la un rând. Există şi posibilitatea utilizării de tuburi perforate ce alimentează rigole, trasate în lungul rândurilor de plante (metoda de udare prin rampe perforate);
2. din punct de vedere al tipului de echipament de udare şi al distribuţiei apei se pot întâlni: - amenajări cu întregul echipament fix (la plantaţii vitipomicole şi în sere), cu udare continuă sau discontinuă în timp; - amenajări cu echipament mobil (linii de picurare şi conducte secundare). O tendinţă a folosirii polivalente a irigaţiei se remarcă şi la udarea prin picurare, instalaţia cuprinzând un recipient de fertilizare, care poate fi utilizat şi pentru protecţia fitosanitară.

Se remarcă faptul că la udarea prin picurare cantităţile de îngrăşăminte aplicate sunt mult reduse faţă
de cantităţile folosite la udarea prin brazde sau aspersiune. Specialiştii apreciază o reducere a cheltuielilor de 2-3 ori. La fel, consumul de produse fitosanitare se reduce semnificativ la metoda de udare prin picurare.

Amenajarea interioară pentru irigaţia prin picurare poate avea întreaga reţea fixă (la plantaţiile pomiviticole, în sere şi solarii) sau o parte din echipament mobil - conductele de udare. Costul amenajării în cea de-a doua variantă poate fi comparabil cu cel al amenajărilor de irigaţie prin aspersiune sau brazde, iar cazul amenajărilor în totalitate fixe, costul se ridică la valori ce pot depăşi de 5-10 ori valoarea unei amenajări clasice. Preţurile sunt în strânsă concordanţă cu lungimea conductelor pe suprafaţa de un hectar şi cu instalaţiile de filtrare a apei. Valoarea dispozitivelor de filtrare a apei se estimează la 10-15% din valoarea investiţiei totale.

Avantaje şi dezavantaje ale metodei de udare prin picurare

Metoda de udare prin picurare prezintă următoarele avantaje: • în raport cu planta: - aparatul foliar nu este udat, ceea ce limitează posibilitatea de transmitere a germenilor patogeni; - nu se spal[ produsele fitosanitare administrate foliar;

nu se creează depozite saline la suprafaţa plantelor; - nu se înregistrează o răcire bruscă a organelor aeriene ale plantelor, deci nu mai intervin restricţii în ceea ce priveşte programul orar de aplicare a udărilor; - referitor la înflorire, polenizarea se produce în condiţii mai bune şi în consecinţă producţia va fi mai ridicată; - fructele sunt mai puţin sensibile la putregaiul de tip Botrytis; - aportul de apă este lent şi regulat, iar sistemul radicular nu mai este supus unor răciri bruşte, care sunt frecvent responsabile de stresul hidric; - solul poate fi menţinut relativ constant la un nivel al umidităţii optim pentru plante;

în raport cu solul: - în principiu, o irigaţie prin picurare bine condusă nu trebuie să conducă în sol la atingerea capacităţii de saturaţie, ceea ce evită degradarea structurii şi migrarea elementelor fine, menţinând astfel o bună aerare a stratului arabil; - se evită fenomenele de tasare a solului;
se evită împroşcarea plantelor cu particule de sol, micşorând astfel riscurile contaminării fungice sau bacteriene;
în raport cu alte metode de irigare: - prin această metodă se înregistrează o reducere importantă a pierderilor prin evaporaţie, pierderile prin percolare nefiind întotdeauna uşor de stopat; - metoda utilizează presiuni foarte scăzute, ceea ce se traduce în economie de energie necesară pompării; - este puţin pretenţioasă la condiţiile de sol, relief, regim hidrologic, putând fi folosită pe terenuri cu pante mari, denivelate sau cu un nivel freatic ridicat; - poate folosi apă cu un grad mai ridicat de mineralizare, ţinând cont de faptul că nu intră în contact direct cu planta; - automatizarea udărilor se realizează cu cea mai mare uşurinţă şi cu cele mai mici costuri în comparaţie cu alte metode de udare;
în raport cu alţi factori de producţie: - terenul rămâne tot timpul accesibil, funcţionarea acestui sistem fiind independentă de celelalte operaţii de întreţinere a culturilor; - în cazul sistemului de cultură acoperit cu folie din material plastic, irigarea prin picurare este singura metodă aplicabilă; - permite aplicarea odată cu apa de irigaţie a unor produse de fertilizare lichide sau uşor solubile;
în raport cu factorul uman, reduce la maximum forţa de muncă necesară. Principalele dezavantaje ale metodei de udare prin picurare sunt următoarele:
investiţie specifică ridicată; - fragilitate ridicată la aplicarea lucrărilor de întreţinere; - fiabilitate redusă a amenajării (circa 10 ani); - pericolul înfundării picurătoarelor datorat fie unei infiltrări defectuoase a apei, fie compuşilor chimici, care prin precipitare se depun pe pereţii conductelor şi ai orificiilor picurătoarelor; - anumite soluri, foarte sărace în particule argiloase şi prafoase (sub 10%) nu permit o difuzie laterală suficientă, extinderea laterală a bulbului de umezire rămânând foarte redusă. În măsura în care irigaţia localizată este indicată în aceste cazuri de către alţi factori, se va recurge la microaspersiune;
în momentul înfiinţării culturii irigaţia prin picurare poate fi insuficientă pentru umezirea întregii suprafeţe. În aceste cazuri, irigaţia prin picurare se va aplica după utilizarea temporară a aspersiunii (cazul culturilor de căpşuni), aspersiunea va fi aplicată fie prin intermediul microaspersoarelor, fie prin intermediul aspersoarelor clasice, intensitatea de udare neputând depăşi 3-4 mm/oră.

Componenta unei instalaţii de irigare prin picurare

O instalaţie de irigare prin picurare se compune din următoarele părţi: ansamblul frontal, conducte de transport (sau de distribuţie), conducte de udare şi dispozitive de picurare. În cele ce urmează ne vom referi la componenta instalaţiei de irigare prin picurare IUP-1, de fabricaţie românească, precizând însă că aceste instalaţii sunt disponibile într-o gamă din ce în ce mai diversificată, acestea fiind oferite şi pe piaţa românească de către numeroşi furnizori de echipamente de irigaţii, în multiple variante constructive. Ansamblul frontal are rolul de a asigura protecţia şi controlul calităţii apei, măsurarea şi reglarea presiunii şi volumelor de apă distribuite în reţea etc. Este format din: racordul la antenă prevăzut cu vană apometru, manometru, limitatoare de presiune şi de debit, furtun de legătură la rezervorul de îngrăşăminte lichide, filtre, dispozitive de automatizare etc. Apometrul măsoară debitul sau volumul de apă intrat în reţea. Instalaţia IUP-1 este prevăzută cu apometru + vană contorimetru şi vană hidraulică cu site. Manometrul indică permanent presiunea de lucru.

Limitatoarele de presiune şi de debit menţin în avalul secţiunii de amplasare a lor o presiune şi un debit de mărimi aproape constante. Instalaţia IUP-1 este prevăzută cu un regulator de presiune (Dn = 100 mm) pentru limitarea presiunii la maxim 2,5 daN/cm2, când se montează în amonte, şi maxim 1,2 daN/cm2 când se montează în aval. Rezervorul cu îngrăşăminte lichide asigură distribuirea substanţelor fertilizante pentru suprafaţa irigată. Instalaţia IUP-1 este prevăzută cu un rezervor de îngrăşăminte chimice de 100 litri, dimensionat pentru PN 10 daN/cm2. Racordul la intrarea apei în dispozitiv se face înaintea filtrului gravimetric, iar introducerea soluţiei în reţea, în amonte de filtrul cu sită. Pierderea de sarcină este în acest fel de 0,2-3 mCA. Filtrele separă suspernsiile minerale sau organice prezente în apă, prevenind astfel pericolul de înfundare a apicurătoarelor. Instalaţia IUP-1 este prevăzută cu un filtru gravimetric şi un filtru cu sită. Filtrul gravimetric este constituit dintr-un rezervor cu diametrul de 700 mm şi înălţimea de 1.700 mm. Existând mai multe fracţiuni granulare, apa circulă de la pietriş spre nisip. Procentele între diversele fracţiuni granulare sunt cu aproximaţie următoarele: nisip d = 1-3 mm - 150 dm pătrat; pietriş d = 4-8 mm - 120 dm pătrat; pitriş d = 10-15 mm - 9 dm pătrat. Filtrul cu sită este alcătuit dintr-o sită dublă cu ochiuri de 0,315 x 0,2 mm, din inox, alamă sau poliamidă. Debitul asigurat este de 4-6 l/s, la o presiune nominală de 5 daN/cm2. Filtrul cu sită asigură reţinerea fracţiunilor minerale trecute prin filtrul de nisip şi pietriş. Conductele de transport (sau de distribuţie) sunt confecţionate din material plastic (PVC rigid pentru conductele subterane şi PVC plastifiat pentru conductele pozate la suprafaţă); au un diametru de 50-125 mm; alimentează cu apă conductele de udare. Conductele de udare reprezintă elementele active ale instalaţiei de udare prin picurare. Sunt confecţionate din polietilenă şi amplasate la suprafaţa terenului.

În mod curent, au diametrul de12,16,20şi25mm şi rezistă până la presiunea de 4 daN/cm2 (presiunea minimă de lucru este de 0,3 - 1 daN/cm2). Conductele de udare sunt prevăzute cu dispozitive de picurare montate la anumite distanţe, în raport de planta care se irigă. Dispozitivele de picurare (picurătoarele) preiau apa din conductele de udare şi o distribuie plantelor. Au rolul de a reduce presiune apei de la aproximativ 1 daN/cm2, la fenomenul de picurare. Sunt mai multe tipuri constructive: picurătoare cu un treaseu lung (elicoidal, şicanat sau sub formă de microtuburi), picurătoare cu traseu scurt, picurătoare autoreglabile, ciclonice, cu impuls etc. Picurătoarele cu traseu lung sunt cele în care apa parcurge un drum în spirală, pierzând din presiune până la fenomenul de picurare. Din această categorie fac parte microtuburile tip Tricklon, cu orificiul de 0,8 mm. Picurătoarele cu traseu lung realizează o bună uniformitate de udare, având o rezistenţă mare la înfundare. Sunt însă sensibile la variaţiile de temperatură, fapt de care trebuie să se ţină seama la programarea udărilor.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Udarea prin picurare

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT