Udarea viţei-de-vie şi protejarea butucilor peste iarnă

15/11/2020

S-a format părerea greşită că viţa-de-vie nu suferă de secetă datorită sistemului radicular dotat cu o mare putere de absorbţie. Sub raportul cantităţii şi al repartizării lor, precipitaţiile au un rol deosebit. Lipsa de umiditate din sol acţionează negativ asupra cantităţii şi calităţii recoltei de struguri, stării generale a plantaţiei, duratei de viaţă a butucilor. Seceta micşorează eficacitatea fertilizării şi duce la un consum sporit de energie cu executarea prăşilelor.

Dimpotrivă, ploile prea abundente faţă de nevoile viţei-de-vie au efecte dăunătoare asupra calităţii strugurilor, favorizează dezvoltarea bolilor criptogamice şi întârzie maturarea coardelor, care degeră peste iarnă. În această situaţie, udarea viilor se va face numai când este absolut necesar. Viţa-de-vie manifestă cerinţe mari faţă de umiditatea solului la începutul perioadei de vegetaţie (mai ales în etapa creşterii intense a lăstarilor), ca şi în etapa creşterii boabelor, până la intrarea în pârgă. Cel mai mare consum de apă se înregistrează în a doua jumătate a perioadei de vegetaţie (lunile iulie şi august). În anii secetoşii, deficitul de apă din sol trebuie completat prin udare. La o udare, solul trebuie umezit până la adâncimea de 1-1,2 metri în perioada de repaus a viţei-de-vie şi până la 0,8 metri în perioada de vegetaţie. Norma de irigare reprezintă cantitatea totală de apă, exprimată în metri cubi/hectar, administrată pe întreaga perioadă de vegetaţie. Norma de irigare variază între 1.000 şi 1.500 mc/ha în anii normali şi între 2.000 şi 2.500 mc/ha în anii secetoşi. Norma de udare reprezintă cantitatea de apă ce se administrează la o udare şi se exprimă în metri cubi/hectar.

În general, pe durata perioadei de vegetaţie, norma de udare însumează 500-600 mc/ha, ceea ce reprezintă 5-6.000 litri apă pentru un ar de vie. Când în sezonul rece (toamna-iarna) se constată un deficit ridicat de apă în sol este necesară udarea de aprovizionare, cu o normă de 4-5 mc apă/ar. Norma de udare este astfel calculată încât să asigure umezirea solului pe o adâncime de 1-1,2 m. Udarea de aprovizionare se face în perioada de repaus. Ea poate fi aplicată: toamna, imediat după căderea frunzelor; în „ferestrele“ iernii, în zonele cu ierni relativ călduroase şi unde viile nu se îngroapă; primăvara, în preajma dezmuguritului. Ea are rolul de a asigura pornirea normală în vegetaţie şi creşterea viguroasă a viţei-de-vie încă de la început. Udările de aprovizionare nu sunt indicate pe solurile nisipoase, deoarece apa se pierde în straturile adânci şi nici pe solurile cu apă freatică la mică adâncime, caz în care ele pot provoca consecinţe nedorite (exces de umiditate, fenomene de salinizare).

Protejarea butucilor peste iarnă

În majoritatea zonelor viticole din România, temperatura coboară adesea sub minus 20-25 grade Celsius în timpul iernii. În viile neprotejate, asemenea geruri pot provoca pierderi de ochi până la 80-100%, distrugerea coardelor anuale şi chiar a elementelor lemnoase multianuale, în funcţie de asprimea gerului şi durata sa. Până la crearea soiurilor rezistente la ger, singurul mijloc practic de apărare eficace a viilor împotriva gerurilor rămâne îngropatul. În etapa actuală, când prognoza timpului pe lungă durată este încă nesigură, îngropatul viilor trebuie practicat an de an, ca măsură de prevenire a pagubelor. Din calculele pe care le poate face oricine, rezultă că o vie degerată o singură dată la 10 ani aduce pagube ce depăşesc cu mult costul îngropatului în acest răstimp. Pe măsură ce vor fi realizate progrese în prevederea timpului pe lungă durată, îngropatul va rămâne obligatoriu numai în anumiţi ani şi la anumite soiuri sau grupe de soiuri. Împotriva gerurilor, viile pot fi aparate prin îngropat total sau parţial (muşuroit).

Condiţiile termice din timpul iernii impun sistemul de cultură a viţei-de-vie prin măsurile pentru protecţia butucilor peste iarnă. Sub acest aspect, cultura viţei-de-vie se practică la noi în cadrul a trei zone:

zona de cultură neprotejată, în care iernarea elementelor de rod (coardele anuale) se face liber. În aceste zone, unde frecvenţa gerurilor de minus 18-20 grade Celsius este de 1-2 ani din 10, se pot produce pierderi de ochi de 20-40% (în funcţie de soiul cultivat), compensabile prin tăiere. Dacă vegetaţia s-a desfăşurat normal, viţele au coardele bine măturate şi ochii au suferit o călire treptată, viile pot rezista fără pierderi însemnate până la temperaturi de minus 17-19 grade Celsius. În această zonă, protejarea peste iarnă se face prin muşuroirea punctului de altoire (scaunul butucului);
zona de cultură semiprotejată este caracterizată prin temperaturi de minus 20 de grade Celsius ce survin o dată la 2-4 ani din 10 (cu înregistrarea chiar a pragurilor de minus 25-26 grade Celsius în 1-2 ani din 10). Pierderile de ochi prin îngheţ pot ajunge la 40-60%, ceva mai greu de compensat prin tăiere. În această zonă trebuie asigurată protecţia parţială a coardelor, prin acoperirea cu pământ a elementelor anuale pornite de la baza butucilor (din cepii de siguranţă);
zona de cultură protejată, în care temperaturile mai scăzute de minus 20 de grade Celsius în 4-6 ani din 10 (cu înregistrarea de temperaturi mai mici de minus 25 de grade Celsius în 1-2 ani din 10). În asemenea situaţii, pierderile de ochi prin îngheţ pot depăşi 80% pentru mugurii principali. Este afectat total sau parţial lemnul de un an şi, uneori, chiar lemnul multianual. În aceste condiţii, trebuie practicată îngroparea totală a coardelor de rod care vor asigura producţia anului următor.

Protejarea prin muşuroire

Muşuroitul este mai puţin costisitor şi se execută mai uşor. Lucrarea se efectuează manual, cu sapa, prin realizarea unui muşuroi în jurul fiecărui butuc, de 25-30 cm înălţime, care să acopere complet scaunul scaunul butucului şi baza coardelor cu 4-5 ochi. Pentru uşurarea executării lucrării, prin arătura de toamnă se răstoarnă brazdele lateral, spre rândul de viţe. Muşuroitul se mai aplică în zonele ferite de geruri aspre şi în viile cu creşteri slabe, celor tăiate scurt, viilor grindinate (unde coardele se frâng la îndoire). La viile muşuroite, unde o parte din coarde rămân neprotejate, trebuie avut grijă să fie înlăturat poleiul. Căderea unei ploi urmată de îngheţ provoacă acoperirea coardelor cu un strat de gheaţă, care poate conduce la pieirea ochilor prin asfixiere. Pentru înlăturarea poleiului, coardele se scutură prin batere uşoară.

Protejarea prin îngropare

În zonele cu geruri ce depăşesc minus 20-25 grade Celsius, viţele se îngroapă obligatoriu culcate sub pământ. Se vor îngropa îndeosebi viile conduse în forme joase situate pe şes, prin văi, la baza pantelor, în regiunile nordice ale ţării, viile ce au fost irigate, ca şi cele cu soiuri de mare producţie la care coardele se maturează mai anevoie. În zonele în care viile se îngroapă, înainte de îngropat se execută tăierea de uşurare. Aceasta constă în desprinderea coardelor anuale de pe mijloacele de susţinere, îndepărtarea unei treimi sau jumătăţi din vegetaţia butucului şi alegerea coardelor care trebuie protejate. După scoaterea din vie a coardelor rezultate în urma tăierii de uşurare se execută îngropatul propriu-zis. Îngropatul se practică după căderea frunzelor şi înaintea arăturii de toamnă. În toamnele secetoase, când solul este uscat şi tare, arătura de toamnă va putea fi executată înaintea îngropatului, pentru a uşura această lucrare.

Îngropatul total constă în acoperirea cu pământ a porţiunii aeriene a butucilor, cu toate elementele rămase după tăierea de uşurare. (Gh. Bernaz) Pentru condiţiile din România, grosimea stratului acoperitor de pământ nu trebuie să depăşească 10-12 cm. Coardele lăsate la tăierea de uşurare se grupează într-un mănunchi, care se arcuieşte uşor, se culcă pe pământ pe direcţia rândului de viţe şi se fixează cu un bulgăre de pământ. Acolo unde terenul prezintă mici depresiuni, iar îngropatul se face pe timp ploios coardele vor fi culcate pe paturi de pământ înalte de 10-15 cm. La îngropat trebuie evitată lăsarea unor goluri mari de aer, care ar înlesni dezvoltarea mucegaiurilor. Cel mai uşor, îngropatul se face combinat: mai întâi, cu ajutorul plugului de vie, se mobilizează solul şi se răstoarnă brazda spre rândul de viţe, apoi lucrarea se completează manual, cu sapa, pentru perfectarea şi înălţarea bilonului. La îngroparea coardelor este de preferat ca vârfurile acestora să rămână neacoperite pe o porţiune de 10-12 cm.

În zona de cultură semiprotejată a viţei-de-vie se face protejarea coardelor pornite din cepii de siguranţă de la baza butucului. Coardele care urmează a fi îngropate se desprind de pe mijloacele de susţinere şi se culcă pe direcţia rândului. Urmează apoi acoperirea lor totală cu pământ.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Udarea viţei-de-vie şi protejarea butucilor peste iarnă

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT