REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Un nou sediu al NHR Agropartners

15/4/2016

0 Comments

 
Picture
La data de 31 martie a.c., NHR Agropartners, distribuitor autorizat al tractoarelor şi combinelor Deutz-Fahr în România, a inaugurat punctul de lucru de la Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman. Fermierii, sosiţi în număr mare, au avut ocazia să viziteze filiala regională, care corespunde celor mai înalte standarde privind activităţile de comercializare şi de postvânzare, dar şi să vadă cele mai noi modele ale producătorului german de tehnică agricolă.


În deschiderea evenimentului a vorbit dna Monika Puiu, director general al NHR Agropartners, care a apreciat răspunsul pozitiv al fermierilor la invitaţia înaintată şi a afirmat că firma pe care o reprezintă va continua să fie în slujba clienţilor pentru a-i servi cu acelaşi profesionalism de care a dat dovadă. „Pentru noi nu contează dacă ne sunteţi clienţi de 15 ani sau începând din anul acesta. Noi am rămas la fel, ne servim clienţii şi îi sprijinim în acelaşi mod cum am făcut-o şi până acum“, a susţinut dna Puiu. Noua clădire dispune de o suprafaţă de 400 mp şi cuprinde un atelier destinat reparaţiilor, o magazie de piese de schimb şi birouri pe două niveluri. „Acest punct de lucru a fost deschis de NHR Agropartners pentru a uni toată zona de sud a ţării, de la Giurgiu până la Craiova. Filiala deserveşte judeţul Teleorman şi o parte din Olt. În atelier pot intra, în acelaşi timp, patru tractoare mari sau cinci mai mici. Aici se fac reparaţiile dificile, cum sunt cele de transmisii. Intervenţiile uşoare se realizează la clienţi în curte. Dispunem de cinci maşini de service, bine dotate, şi de un personal instruit la furnizorii cu care lucrăm, precum Deutz-Fahr, Pottinger, Hardi etc. Echipa este formată din 10 oameni, dintre care cinci sunt mecanici, iar unul inginer de service. În curând vom mai angaja două persoane: încă un inginer de service şi un responsabil pentru piese de schimb. La nivel de companie, valoarea stocului de piese de schimb este de peste 3 milioane de euro/an, iar fiecărei filiale îi revin aproximativ 15% din această sumă“, a spus dl Cristian Daşoveanu, directorul filialei. Potrivit acestuia, cel mai mare tractor Deutz-Fahr are o putere nominală de 316 CP, iar cea mai mare combină are 336 CP şi heder cu o lăţime de lucru de 7 m. „Suntem puţin limitaţi în privinţa cerinţelor fermierilor mari, însă vom încerca să-i păstrăm pentru că suntem foarte bine pregătiţi, în special pe partea de service şi piese de schimb. Filiala noastră are circa 250 de clienţi stabili“, a mai adăugat dl Daşoveanu.

Extinderea reţelei teritoriale

Prezent la ceremonia de inaugurare, dl Peter Weigl, membru în Consiliul director al VA Intertrading Aktiengessellschaft (VAIT), a declarat că „în urmă cu 15 ani, echipa era formată din şase oameni, iar astăzi numără peste 200 de angajaţi. Anul trecut am inaugurat filiala din Călăraşi, azi suntem la Roşiorii de Vede, iar peste două săptămâni inaugurăm un nou sediu la Carei, judeţul Satu Mare. Continuăm să investim, să vă fim parteneri şi ne mândrim pentru colaborarea cu Deutz-Fahr“. Deschiderea filialei de la Roşiorii de Vede face parte din strategia NHR Agropartners privind dezvoltarea şi extinderea reţelei teritoriale, care în prezent cuprinde 12 filiale în întreaga ţară. „Am depus eforturi pentru a face în această locaţie o «casă» frumoasă pentru că şi echipa de aici este foarte harnică. Avem planuri clare pentru a construi dar şi pentru a schimba unele filiale care nu mai sunt de actualitate, cum este, de exemplu, cea de la Constanţa. Filiala de la Strunga deserveşte acum şase judeţe şi cred că o să mai avem nevoie de un sediu la Botoşani sau Suceava. Poate vom avea un punct de lucru pentru Brăila şi Buzău“, a mai adăugat dna Puiu, director general al companiei. În curtea noului punct de lucru au fost expuse tractoare şi combine Deutz-Fahr, din serii noi. Un model de tractor care a atras toate privirile a fost Warrior 7250, datorită designului său deosebit. Tractorul, vopsit în culoarea neagră, are motor Deutz şi transmisie variabilă continuă - Vario. „Este mândria Deutz-Fahr! Este cel mai recent model fabricat. Aşteptăm clienţii să-l testeze şi nu doar pe acesta, ca să vadă consumul şi productivitatea la hectar. În agricultură, consumul de combustibil este influenţat de mai mulţi factori cum ar fi solul sau utilajul cu care lucrează în angrenat. De exemplu, în condiţii optime, tractorul Warrior 7250 echipat cu un plug ce cinci trupiţe, pentru a realiza o arătură la 30 cm adâncime, nu are un consum mai mare de 18 l/ha. Nu vă pot spune exact, pentru că, aşa cum am precizat, în agricultură consumul de combustibil este influenţat de o serie de factori“, a spus dl Daşoveanu. Ziua deschiderii noului sediu a fost de bun augur deoarece s-au vândut două tractoare Deutz-Fahr, unul de 140 CP şi celălalt de 115 CP, în valoare totală de circa 125 mii euro. Cumpărătorul este SC Costnic, din localitatea Radomireşti, judeţul Olt.

Evenimentul s-a încheiat la un restaurant din oraşul Roşiorii de Vede, unde fermierii au fost plăcut impresionaţi de programul artistic care le-a fost pregătit, precum şi de tombola organizată, care a oferit şansa pentru 11 agricultori să testeze tractoare Deutz-Fahr din seriile 5 şi 6, timp de o săptămănă.

Ana IONIȚĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE