Un român a creat prima aplicație menită să simplifice munca crescătorilor de ovine

3 minute de citit

Un român a creat prima aplicație menită să simplifice munca crescătorilor de ovine

Românul Alin Bordeanu, coordonatorul echipei Idea Soft, a creat prima aplicație software dedicată crescătorului de ovine modern, al cărei obiectiv este creșterea, ameliorarea și testarea animalelor.

Aplicația poartă numele de Registrul Genealogic și este menită să simplifice atât munca crescătorilor de ovine, cât și a conducătorilor de registru sau a responsabililor de asociație. De asemenea, prin introducerea datelor despre animale în aplicație pot fi eliberate documentele care atestă apartenența acestora la rasă, mai exact certificatele de origine. Aplicația Registrul Genealogic a fost dezvoltată într-o perioadă de opt luni de către o echipă de experți în domeniul securității, eficienței și testării bazelor de date, folosind sisteme performante de gestiune a bazelor de date dezvoltate de compania Oracle, dar și echipamente hardware de tip Cloud Amazon.

Pentru dezvoltarea acesteia au fost intervievați atât crescătorii de ovine, cât și conducători de registru și de asociație, astfel încât Registrul Genealogic să răspundă nevoilor actuale ale acestora și să poată fi ușor utilizabil de către clienții săi. În acest moment, în aplicație sunt înregistrate peste 150.000 de animale, aceasta deservind trei dintre cele mai importante asociații ale crescătorilor de ovine din România: Asociația „Păstorul Crișana“ (rasa Țurcana), Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis Botoșani (rasa Karakul) și Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine Caraș Severin (rasa Rațca). Pentru anul 2016, de la cele trei rase existente deja în aplicație vor fi introduse până la 450.000 de animale, iar obiectivele de business ale Idea Soft includ aducerea a cel puțin trei noi asociații care vor beneficia de această soluție software pentru a-și desfășura activitatea de creștere, ameliorare și testare a animalelor. „La nivel instituțional, se vorbește din ce în ce mai mult despre obligativitatea introducerii animalelor în Registrul Genealogic și despre condiționarea acordării sprijinului cuplat de acest aspect.

Aplicația Registrul Genealogic simplifică substanțial eforturile tuturor partenerilor implicați în creșterea ovinelor, începând cu crescătorii care sunt direct interesați de obținerea acestui sprijin financiar, dar și cu responsabilii de asociație și conducătorii de registru. Pentru aceștia din urmă, aplicația ajută, în primul rând, la eliberarea certificatelor de origine, proces care era până de curând extrem de învechit și implica un efort substanțial din partea conducătorilor. În ultimii ani, am modernizat atât de multe aspecte din creșterea animalelor, o dată cu necesitatea respectării reglementărilor europene, astfel încât este momentul să modernizăm și acest aspect și să avem încredere în sistemele informatice disponibile“, a declarat Alin Bordeanu, creatorul aplicației Registrul Genealogic și coordonatorul echipei Idea Soft.

Registrul Genealogic General e o aplicație online (www.registrulgenealogic.ro) care poate fi accesată de utilizatorii săi oriunde și oricând. Dat fiind specificul ei online, s-a investit foarte mult în parametrii de securitate ai datelor introduse, astfel încât aceasta este foarte sigură. Aplicația nu este un produs standard care nu suportă modificări. De ea se ocupă o echipă dinamică, care îi personalizează funcționalitățile în funcție de nevoile fiecărui client. Introducerea în aplicație a unei noi rase va însemna o nouă funcționalitate utilă rasei, distribuirea rolurilor utilizatorilor în funcție de locul lor în asociație și garanția siguranței datelor.

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Septembrie 2026

  • Agricultura nu mai poate fi privită doar prin prisma producției

    La prima vedere, cifrele nu ar trebui să sperie pe nimeni. În întreaga lume se vor produce, în sezonul 2026/27, aproximativ 2,416 miliarde de tone de cereale. Este cu 3% mai puțin decât în sezonul precedent, dar rămâne a doua cea mai mare recoltă din istorie. Cel mai recent raport realizat de Consiliul Internațional al…

    …continuare

  • În dialog cu fermierii – 1 Septembrie 2026

    «Cum a decurs campania de recoltare a culturilor de toamnă?» Adrian Mocanu, adm. SC Agrianca Prodserv, loc. Dumbrava, județul Prahova „În această campanie am avut ploi în timpul recoltatului și umiditate relativă crescută, astfel încât, în multe zile, nu am putut intra la recoltat decât în orele după-amiezii. A fost o campanie destul de lungă…

    …continuare

  • Agropartners deschide un nou capitol: schimbare de management și o nouă identitate vizuală

    După mai bine de două decenii în care a contribuit la dezvoltarea și consolidarea companiei pe piața românească de utilaje agricole, Anamaria Damian își încheie mandatul de Director General. Începând cu noua etapă, conducerea executivă a Agropartners va fi preluată de William England, manager cu peste 30 de ani de experiență internațională în agribusiness. Schimbarea…

    …continuare

  • Valerian Iștoc preia conducerea Summit Agro România

    Summit Agro România anunță o schimbare la nivelul conducerii companiei. Începând cu 16 septembrie 2026, funcția de Președinte va fi preluată de Valerian Iștoc, profesionist cu experiență îndelungată în sectorul agricol și cu o bună cunoaștere a organizației. Revenirea lui Valerian Iștoc în cadrul Summit Agro România reprezintă un element important al acestei schimbări de…

    …continuare

  • INDAGRA 2026: Romexpo lansează o componentă de conferințe complet reinventată

    Premieră pe scena din pavilionul B1: patru zile de conferințe tematice, dezvoltate în parteneriat cu Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, Consiliul Patronatelor ESG din România, Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură și Asociația Inter-Bio. INDAGRA unul dintre cele mai importante târguri dedicate agriculturii din România este organizat de ROMEXPO, în perioada 28 octombrie –…

    …continuare

  • PotatoEurope și SugarBeet Expo 2026: tehnologia culturilor rădăcinoase, prezentată în condiții reale de lucru

    În perioada 9–10 septembrie 2026, domeniul Rittergut Gestorf, din apropiere de Hanovra, Germania, va deveni punctul de întâlnire al profesioniștilor din sectorul cartofului și sfeclei de zahăr. PotatoEurope revine în Germania, iar ediția din acest an va avea loc în paralel cu prima ediție a SugarBeet Expo. Sub tema „Make Your Business Grow”, cele două…

    …continuare

  • Agrii România respinge concluziile Consiliului Concurenței și își reafirmă angajamentul față de fermieri și parteneri

    Agrii România („Agrii”) a luat act de comunicatul emis de Consiliul Concurenței privind investigația sa asupra presupuselor practici anticoncurențiale ale producătorilor și distribuitorilor de pe piața românească a semințelor și produselor fitosanitare. Agrii respinge ferm concluziile Consiliului Concurenței, afirmă că nu s-a angajat în niciun moment în practici de fixare a prețurilor și, prin urmare,…

    …continuare

  • Performanță la recoltarea hibridului PT315 de la Corteva Agriscience

    În prima săptămână a lunii august, Corteva Agriscience a organizat, în ferma Agronatura Geco din localitatea Urlați, județul Prahova, evenimentul „Corteva Harvest Day”, dedicat culturii de rapiță. Participanții au putut vedea în câmp genetica Pioneer, caracteristicile agronomice ale hibrizilor, precum și rezultatul unei demonstrații de recoltare. Vedeta evenimentului a fost hibridul PT315, care a realizat…

    …continuare

  • Rapița performantă se construiește din toamnă

    Răsărirea uniformă, dezvoltarea rozetei, sistemul radicular și echilibrul nutrițional sunt esențiale pentru obținerea unor producții stabile în condiții climatice dificile. În ultimii ani, cultura de rapiță a fost pusă tot mai mult la încercare de schimbările climatice: seceta din perioada semănatului, temperaturile ridicate din toamnă, perioadele scurte favorabile lucrărilor agricole și oscilațiile termice din timpul…

    …continuare

  • Genetica KWS care răspunde așteptărilor fermierilor

    Hibrizi de porumb cu potențial ridicat de producție, genetică adaptată condițiilor pedoclimatice din România și investiții de milioane de euro în calitatea seminței – acestea au fost principalele argumente prezentate fermierilor la platforma demonstrativă organizată de KWS Semințe România la Smirna, județul Ialomița. Pe 20 august, KWS Semințe România a organizat o platformă demonstrativă dedicată…

    …continuare

  • Donau Saat își consolidează portofoliul de cereale păioase cu soiuri adaptate condițiilor din România

    Cultura cerealelor păioase reprezintă una dintre principalele direcții de activitate pentru Donau Saat România, compania punând accent atât pe soiuri cu potențial ridicat de producție, cât și pe calitate. Bogdan Craiciu, responsabil comercial și dezvoltare portofoliu în cadrul Donau Saat România, subliniază tradiția în ameliorarea plantelor de cultură a acționarilor companiei, Saatbau Linz și Probsdorfer…

    …continuare

  • BASF Agricultural Solutions investește într-un nou Centru Climatic

    BASF Agricultural Solutions anunță extinderea capacităților de cercetare printr-o investiție strategică într-un nou Centru Climatic la sediul său central din Limburgerhof, Germania. Noua facilitate va consolida poziția companiei în domeniul cercetării și va susține generarea datelor științifice necesare procesului de omologare a produselor pentru protecția plantelor la nivel global. Lucrările sunt în plină desfășurare, iar…

    …continuare

  • Adaptarea agriculturii la schimbările climatice

    Prima ediție a „Zilei Agriculturii Reziliente” a pus în prim-plan potențialul culturii de sorg în România și necesitatea dezvoltării unei filiere care să ofere fermierilor soluții de valorificare a producției. Reziliența este un concept tot mai prezent în agricultura actuală, iar pentru ferme înseamnă, în esență, capacitatea de a asigura continuitatea activității în condiții de…

    …continuare

  • Cultura de porumb performează în sistem irigat

    Fermierul Adrian Georgescu, administratorul societății Adiflora din localitatea Smirna, județul Ialomița, lucrează 2.600 de hectare, dintre care aproximativ 65 – 70% sunt irigate. Pentru cultura porumbului, fermierul consideră că irigațiile au devenit indispensabile, în contextul condițiilor climatice din ultimii ani. Așadar, investițiile în infrastructura de irigații au devenit o prioritate pentru ferma ialomițeană. „Dacă vorbim…

    …continuare

  • Irigațiile, investiția care poate securiza producția de porumb

    În condițiile în care seceta și temperaturile ridicate au devenit factori de risc constanți pentru cultura porumbului, investițiile în irigații trec tot mai mult de la categoria „avantaj tehnologic” la cea de instrument pentru stabilizarea producției. Pentru fermele care dispun de sursă de apă, piața oferă în prezent soluții adaptate atât suprafețelor mari, cât și…

    …continuare

  • Platformă demonstrativă de sorg, la Gîrbovi

    Un lot demonstrativ cu hibrizi de sorg, proveniți de la cinci companii de semințe, a fost organizată la sfârșitul lunii august pe terenurile fermei Agromec Gîrbovi din județul Ialomița. Evenimentul, organizat de Sorghum ID și Forumul APPR, a adus în prim-plan genetica disponibilă pentru fermierii români, dar și principalele elemente tehnologice care pot face din…

    …continuare

  • Noua serie CLAAS ARION 5 CMATIC – motoare cu patru cilindri și o putere de până la 180 CP

    Cu noul ARION 5 CMATIC, CLAAS își consolidează poziția în segmentul tractoarelor cu patru cilindri, cu o putere maximă cuprinsă între 145 și 180 CP. Pe lângă transmisia power-split continuu variabilă CMATIC, cele trei modele se remarcă prin confortul la conducere și utilizare la cel mai înalt nivel, soluții digitale de gestionare a utilajelor și…

    …continuare

  • Când fiecare kilogram de îngrășământ contează: Kverneland Exacta CL GEOSPREAD

    Pe pajiștile din nordul Țării Galilor, precizia fertilizării a devenit la fel de importantă ca în culturile de câmp. Un exemplu este ferma familiei Morris, din apropiere de Rhyl, unde un distribuitor de îngrășăminte Kverneland Exacta CL GEOSPREAD este utilizat pentru fertilizarea celor peste 320 de hectare exploatate pentru producția de lapte. În condițiile în…

    …continuare

  • SKY Agriculture extinde gama METHYS PCS cu o versiune dedicată semănatului

    Cultivatorul de precizie METHYS PCS are o nouă configurație, echipată cu brăzdare cu tije fine și sistem dedicat de distribuție a semințelor. Disponibilă din septembrie, soluția este destinată în special semănatului culturilor de acoperire în condiții dificile, pe terenuri uscate și cu cantități importante de resturi vegetale. Semănatul culturilor de acoperire în sol uscat și…

    …continuare

  • Agricultura de precizie, analizată la nivel european

    Cele mai recente date disponibile la nivel european, publicate de Eurostat în iulie 2026 și bazate pe Ancheta structurii exploatațiilor agricole din 2023, arată că fermele care folosesc tehnologii de agricultură de precizie gestionează în România aproximativ 10–15% din suprafața agricolă utilizată, față de 44% la nivelul Uniunii Europene. Diferența este considerabilă și devine și…

    …continuare

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani