Unele lucrări de îngrijire la cultura grâului de toamnă

Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire a grâului, întrucât pagubele produse de concurența exercitată de buruieni sunt cuprinse în mod obișnuit între 10 și 20% (35-40% după Ciorlaus) și pot ajunge în anumite situații la 60–70% (INCDA Fundulea).

​O pierdere de recoltă de numai 10% atribuită buruienilor înseamnă, pe plan mondial, pagube de peste 200 milioane tone echivalent cereale.
În experiențele de lungă durată cu erbicide efectuate în zonele importante agricole, față de potențialul biologic al soiurilor și hibrizilor cultivați, pierderile de recoltă au oscilat în următoarele limite: grâu - 400–2800 kg/ha; orz - 400–1600 kg/ha; porumb boabe - 1800–4800 kg/ha; floarea soarelui - 375–1375 kg/ha. Cel mai eficient sistem de combatere a buruienilor este sistemul de combatere integrată, un sistem în care se va pune accent pe diminuarea rezervei biologice din sol și prevenirea apariției buruienilor. Combaterea chimică, cu ajutorul erbicidelor este o lucrare obligatorie. Din spectrul de buruieni întâlnit în cultura de grâu, speciile dicotiledonate ridică cele mai mari probleme. Dintre acestea, specii deosebit de păgubitoare sunt considerate a fi, Agrostema githango, Centaurea cyanus, Cirsium arvense, Convolvulus arvensis, Gallium aparine, Matricaria inodora, Papaver rhoeas, Polygonum convolvulus, Sinapis arvensis, Sonchus arvensis și Vicia spp. Dintre speciile monocotiledonate, mai păbugitoare s-au dovedit a fi Apera spica venti și Avena fatua. Alegerea erbicidului trebuie să se facă în funcție de spectrul de buruieni existent în cultură și de selectivitatea acestuia. Pentru mărirea spectrului de combatere se pot aplica erbicide asociate, dar numai după ce se verifică compatibilitatea lor. Dintre numeroasele produse comerciale aflate la dispoziția fermierilor, putem recomanda utilizarea acelor erbicide, simple sau combinate care sunt omologate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Administrarea se va realiza respectând dozele și condițiile de aplicare specificate de producător, pentru a evita poluarea solului și a maximiza eficiența aplicării.
 
Combaterea bolilor se încadrează ca și în cazul buruienilor în sistemul de combatere integrată, prin metode preventive (distrugerea samulastrei, rotația, fertilizarea echilibrată a culturii, respectarea desimii de semănat, combaterea buruienilor, a plantelor gazdă din flora spontană, tratamente la sămânță etc.) și metode curative (aplicarea de substanțe chimice de sinteză care combat patogenii ce produc bolile grâului). Cele mai frecvente boli la grâu sunt: făinarea (Erysiphe graminis), fuzarioza (Fusarium graminearum), septorioza (septoria tritici), ruginile (Puccinia sp.) ofiobolioza sau înnegrirea tulpinii (Ophiobolus graminis), boli care se transmit prin sol și sămânță.
 
Combaterea dăunătorilor pe lângă tratamentele cu insectofungicide aplicate la materialul semincer semănat, în vegetație, cultura de grâu poate fi atacată de numeroși dăunători, dintre care cei mai importanți sunt: gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides); ploșnițele cerealelor (genurile Eurigaster spp. și Aelia spp.) viermele roșu al paiului (Haplodiplozis marginata), gândacul bălos (Lema melanopa), afidele (Schizaphis graminum, Macrosiphum avenae, Rhopalosiphum maidis, R. padi și altele). Pagube importante produc și șoarecii de câmp (Microtus arvalis), care atacă cultura de la răsărire (când aspectul culturii este de lan pășunat) până la formarea, umplerea bobului și recoltare (când se înregistrează cele mai mari pagube). Pentru combaterea acestora se pot face tratamente în vegetație.
 
Prevenirea căderii plantelor se face prin măsuri de natură tehnologică (adâncime de semănat, desime corespunzătoare, fertilizare echilibrată cu NPK) și prin folosirea de substanțe nanizante. Prin aplicarea acestor substanțe se reduce talia plantelor cu 20-30 cm, are loc îngroșarea internodiilor bazale, se dezvoltă țesutul sclerenchimatic și crește astfel rezistența la cădere.
 
Victor Vătămanu