REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Utilaje marca Toselli pe piața autohtonă de profil

15/4/2022

0 Comments

 
Picture
Compania familială Toselli are o lungă tradiție în domeniul protecției culturilor agricole și deține o serie de patente care atestă caracterul inovator al produselor sale. 
​Toselli este o companie tradițională de familie care produce mașini agricole din 1935. A fost înființată de Tonino Toselli, un meșter inventiv, care și-a început afacerea construind diverse tipuri de pluguri din lemn. Ulterior Toselli a început să producă și alte echipamente, care s-au remarcat pe piață prin calitate, fiabilitate și eficacitate. Datorită noilor cerințe apărute în domeniul agricol, la sfârșitul anilor 1960, compania a început să dezvolte și să construiască mai multe tipuri de pulverizatoare și ulterior au devenit principala activitate a companiei.
Toselli a fost prima companie din Italia care a proiectat și construit pulverizatoare autopropulsate și și-a echipat utilajele cu dispozitive electronice pentru reglarea automată a distribuției. S-a remarcat încă din anul 1969 cu primele pulverizatoare autopropulsate și brațe hidraulice.
 
Producătorul italian acordă o atenție deosebită materiilor prime folosite în procesul de producție, astfel încât sprayerele pe care le fabrică să fie la cel mai înalt grad de calitate. Pentru a ne convinge de atingerea acestui deziderat am fost invitați să vizităm fabrica din San Giovanni in Persiceto, provincia Bologna, avându-l alături pe Marius Mitra, Export Area Manager Toselli.
Gazda noastră a fost Mario Toselli, care cu mândrie a precizat că „Buna organizare a companiei ne face să fim foarte flexibili și capabili să personalizăm utilajele cu toate caracteristicile solicitate de către fermieri, pentru a răspunde chiar și celor mai exigente nevoi ale pieței globale.
Pe lângă proiectare și producție, o atenție deosebită este acordată suportului post-vânzare și service-ului. Scopul nostru principal fiind să avem mașini eficiente și performante care lucrează perfect pe teren, exact așa cum le cer fermierii noștri.”
 
Compania urmărește să câștige un bun renume pe piața autohtonă de profil, așa cum l-a câștigat și pe alte piețe din Europa
„Toselli este o companie de familie înființată în anii '60, cunoscută pe piața din Italia drept unul dintre cei mai importanți producători de sprayere pentru culturi speciale. Are o lungă istorie în spate și deține mai multe patente. Vreau să amintesc două realizări din istoria acesteia: controlul electronic al distribuției soluției chimice și construirea primei mașini de stropit autopropulsată din Italia.
În acest moment Toselli produce o gamă diversă de sprayere, iar principiul de bază este asigurarea calității. Se acordă atenție obținerii unei pulverizări cât mai bune, astfel încât cantitatea distribuită să fie exactă, soluția să ajungă acolo unde trebuie și să se evite risipa.
Marca Toselli nu este cunoscută încă pe piața din România, dar se bucură de notorietate pe piața europeană, mai ales pentru sprayerele dedicate culturilor speciale, cum sunt cele legumicole sau din pepiniere. Toselli domină această nișă, deținând mai multe patente. În anii '90 a patentat sistemul din oțel inoxidabil T-nox, cu caracteristici tehnice deosebite. Rampele sunt foarte ușor de curățat iar substanțele chimice de protecție nu aderă și nu lasă nici o urmă de eroziune. De aceea producătorul poate oferi garanție pe viața anti-coroziune.”
O altă inovație este sistemul de distribuție AirSpray. Schimbând duzele și intensitatea debitului se permite lucrul în două moduri.
„Atunci când faci o erbicidare neselectivă în câmp deschis se folosește un sistem anti-derivă care funcționează asemeni unui zid de aer. Toselli este printre puținii producători care a obținut atestarea institutului Julius Kuhn din Germania pentru acest sistem ce reduce deriva soluției cu minim 50%. S-au făcut teste și în Finlanda, la o viteză a vântului de până la 9 - 10 m/s, demonstrându-se faptul că pierderile de soluție sunt mult mai mici și distribuția mai omogenă.”
 
În ce privește dotările, Mitra a subliniat faptul că sprayerele Toselli sunt echipate cu sisteme electronice performante, respectiv Isobus. De asemenea, toate modelele tractate și o parte din cele purtate sunt dotate cu un sistem hidraulic independent care permite, printre altele, lucrul cu tractoare de putere mai redusă.
Compania produce începând cu anul 1969 o gamă largă de pulverizatoare profesionale, special concepute pentru a fi sigure, eficiente și ecologice. Capacitatea rezervoarelor ajunge până la 4.200 litri, iar rampele au lățimi de lucru de până la 28 de metri.
Rampele se pot ridica la o înălțime față de sol de 60 cm până la 3,5 m. Modelul Marvel TN are un sistem hidraulic de ridicare dublu care permite lucrul în pepiniere cu plante de înălțime mare, așa cum sunt arbuștii.
Pe lângă modelele de dimensiuni mai reduse, există și gama de vârf, denumită Wonder, dedicată celor mai pretențioși utilizatori profesioniști, având în dotare un sistem hidraulic performant, axă de direcție electronică automată, suspensii active și multe soluții inovatoare de înaltă tehnologie.
 
„M-a impresionat know-how-ul pe care îl au în spate. Observi designul iar toate componentele sunt plasate cât mai ergonomic și asigură o utilizare ușoară. Compania fabrică produse de calitate, iar acest brand își va găsi locul pe piața din România. Ca urmare am început să dezvoltăm o rețea de dealeri în toate regiunile țării, dealeri cu tradiție în piață, majoritatea cu capital 100% românesc, locali și stabili. Venim cu un produs adaptat nevoilor fermierilor români. Suntem prezenți în baza de date AFIR cu toate produsele și în diverse configurații. Totodată oferim și soluții de finanțare. În perioada următoare vom fi prezenți la târgurile și expozițiile din agricultură, precum Agraria și Agriplanta-Romagrotec, pentru a face cunoscute mașinile de stropit Toselli în rândul fermierilor autohtoni.”
 
Simona Munteanu
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE