REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Utilizarea WETCIT pentru creşterea eficienţei produselor de protecţia plantelor şi a fertilizanţilor foliari

15/9/2018

0 Comments

 
Picture
Dr. Ing. RAFAEL MARIAN, coordonator tehnic regiunea Transilvania NATUREVO

În condițiile schimbărilor climatice şi a agriculturii inteligente, este esenţial succesul tratamentelor fitosanitare complexe pentru obţinerea unei culturi curate şi a unui spor suplimentar de producţie. Produsele de protecţie a plantelor (PPP), fertilizanţii foliari şi biostimulatorii sunt într-o dezvoltare continuă şi totodată instrumente indispensabile agriculturii actuale, dozele sunt tot mai clare, iar spectrul de acţiune este din ce în ce mai precis.
De multe ori însă, datorită unor factori care nu pot fi controlaţi, eficienţa produselor este mai redusă decât cea scontată. În acest sens, producătorii de adjuvanţi, umectanţi şi agenţi de tamponare dezvoltă diverse substanţe care să vină în sprijinul produselor curente de tratament prin diverse moduri de acţiune, în scopul optimizării efectului acestora. WETCIT este un adjuvant de ultimă generaţie obţinut din alcooli şi terpene, care asociat cu tratamentele fitosanitare curente favorizează şi garantează o acoperire superioară şi o translocare eficientă a substanţelor active şi a nutrienţilor. WETCIT acţionează prin reducerea tensiunii superficiale a soluţiei de stropit şi prin tehnologia TransPhloem. În funcţie de doză, produsul are efect dispersant sau/şi penetrant. Acest produs este pretabil tuturor tipurilor de tratamente. Asociat cu erbicidele de contact, WETCIT ajută la controlul mai uniform al buruienilor rezistente sau problematice. În aceeaşi măsură, optimizează eficienţa produselor sistemice absorbite prin frunze, determimand pătrunderea soluţiei pulverizate în zone greu accesibile. WETCIT se diferenţiază de alţi adjuvanţi printr-o caracteristică unică, şi anume capacitatea de reumectare, care face produsul capabil să menţină tensiunea superficială scăzută pe suprafeţele hidrofobe pe o perioadă de până la 10 zile de la pulverizare. Prin acest mod de lucru, produsul împiedică formarea de picături de apă pe frunze, fructe şi scoarţă după ploaie, irigare sau roua dimineţii, lăsând un strat subţire de apă care se evaporă rapid. Este bine cunoscut faptul că cu cât apa de pe vegetaţie se usucă mai repede, cu atât condiţiile de dezvoltare a fungilor sunt mai puţin favorabile. Un alt beneficiu al capacităţii de reumectare a WETCIT este prezent în tratamentele de acoperire cu substanţe care nu sunt mobile (Cu, S sau Mancozeb) şi tind să protejeze doar ţesuturile cu care au venit în contact în momentul pulverizării. Utilizând WETCIT în tratamentele fitosanitare avem garanţia umectării îmbunătăţite a exoscheletului ceruit al insectelor, a miceliului extern hidrofob şi a sporilor de ciuperci, dar şi a penetrării îmbunătăţite a insecticidelor în orificiile respiratorii şi în membranele de protecţie ale insectelor. Adăugat în amestecurile din rezervoare, WETCIT previne acumularea de reziduuri în rezervoare şi în echipamentul de pulverizare, împiedicând astfel înfundarea duzelor.

Tehnologia TransPhloem specifică produsului WETCIT maximizează efectul fertilizării foliare prin creşterea absorbţiei elementelor esenţiale nutriţiei şi în aceeaşi măsură a mobilităţii acestora. WETCIT permite o vehiculare mai rapidă şi completă a nutrienţilor în plantă, ceea ce de multe ori reduce costul cu nutrienţi şi creşte calitatea recoltei. Produsul WETCIT este din toate punctele de vedere un câştig clar pentru utilizatorii lui şi astăzi reprezintă o soluţie unică în optimizarea efectului tratamentelor aplicate asupra culturilor din toate ramurile producţiei, indiferent de sistemul în care produce o unitate, produsul pretându-se fără restricţii şi în agricultura ecologică.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE