Valeriu Steriu: «Fermierii nu trebuiesc priviti ca niste hoti»

În anul 2011 am văzut o exemplificare simplă asupra contribuţiei pe care o poate avea agricultura în economia ţării, prin faptul că a reuşit să ridice cu câteva procente Produsul Intern Brut al României.

---

Am putut observa cu toţii că, atunci când un câmp agricol este lucrat cum trebuie, cu banii alocaţi la momentul potrivit şi în condiţii meteo suficient de bune, într-adevăr putem avea producţii comparabile cu cele vest-europene. Acest lucru trebuie luat de acum înainte nu doar ca model, ci şi ca o situaţie permanentă, pe care să o aibă la dispoziţie fermierii din România.

Pornind de la aceste idei şi pentru că opiniile specialiştilor din agricultură ne interesează pe noi toţi, cei implicaţi în acest domeniu, am stat de vorbă cu domnul deputat Valeriu Steriu şi, în calitatea dânsului de fost fermier, am dorit să ne explice, ţinând cont de problemele întâmpinate, prin ce metode poate fi realizată o dezvoltare a performanţelor în agricultură.

Prin ce metodă se poate reabilita întregul sistem de irigaţii, astfel încât atunci când nu plouă suficient, apa să fie adusă în câmp fermierilor?
Evident, cel mai important lucru în viitorul imediat constă în găsirea de soluţii eficiente pentru a îmbunătăţi sistemul de irigaţii. Dacă frecvent comparăm prezentul cu perioada de dinainte de 1989, spunând că erau aproape 3 milioane de hectare irigate, observăm că în ultimii ani avem, din păcate, suprafeţe irigate de ordinul zecilor de mii de hectare. Sunt multe opinii, dar toate au rămas la stadiul de discuţii. Dimpotrivă, anul trecut am asistat la o desfiinţare în mod accelerat a serviciilor de îmbunătăţiri funciare din România. Principalul lucru ce trebuie rezolvat pentru reabilitarea sistemului de irigaţii din România este un concept, un plan care să aibă o susţinere financiară. Am discutat frecvent cu comisarul Dacian Cioloş despre cât poate să contribuie Europa la îmbunătăţirea acestui sector, iar răspunsul lui a fost că, dacă România trimite un plan realizabil, jumătate din valoarea acelui proiect poate fi finanţată de Europa. Nu neapărat numai din banii europeni pentru agricultură, ci şi din alte fonduri, şi aici avem în vedere canalul Siret-Bărăgan, despre care s-a vorbit mult timp. Acest proiect a fost prezentat de ministrul Daniel Constantin într-o vizită efectuată în China, pentru invitarea unor investitori chinezi într-un parteneriat public-privat. Sunt începuturi bune ce trebuiesc continuate. Principalul lucru este acela de a indentifica oameni competenţi care să se ocupe de acest proiect şi să-l genereze. Concret, înseamnă asigurarea imediată a unui pachet financiar pentru a dezvolta proiectul şi pentru a genera imediat banii necesari, câteva miliarde de euro, astfel încât în următorii 5-6 ani acest canal să fie utilizabil. În acelaşi timp, trebuiesc găsite variantele cele mai bune, cele mai ieftine şi cele mai uşor de sprijinit de către stat de a aduce apa la fermier. Înseamnă echipamente periferice, instalaţii, pompe şi aripi de ploaie, ceea ce reprezintă costuri foarte mari. Nu este suficient să facem un canal, ci este obligatoriu să găsim metodele prin care apa vine gravitaţional pe câmp, la fermier. Cel mai bun model este cel din Spania, unde aceste costuri au fost preluate în proporţie de 90% de stat şi UE.

Să facem investiţii ale românilor pentru români
România a avut o perioadă de graţie de 7 ani, în care cetăţenii altor state nu au putut cumpara teren în ţara noastră. Această perioadă se încheie foarte curând şi consider necesară extinderea ei. Aşa cum Ungaria a reuşit, aşa cum ţările baltice au reuşit să mai obţină o amînare cu 3 ani, eu cred că România ar trebui să solicite UE prelungirea cu cel puţin 5 ani a acestei perioade de graţie, chiar dacă de multe ori au existat situaţii în care străinii au înfiinţat societăţi comerciale prin care au reuşit să cumpere terenuri. Părerea mea este că orice variantă este de bun augur şi trebuie luată în calcul pentru a stăvili acest transfer, în aşa fel încât să nu ne trezim în 5-6 ani că peste un sfert din terenul arabil românesc este deţinut de cetăţeni rezidenţi în alte ţări.

Cum pot ajunge fermierii români la acelaşi nivel de subvenţie cu fermierii vest-europeni?
Fermierul român are nevoie, pe lângă teren, de sisteme de irigaţii şi de subvenţii. Un agricultor are de plătit apa, seminţele, îngrăşămintele şi toate inputurile rezultate din lucrările agricole. O mare nedreptate este dată de faptul că fermierul european primeşte cu aproape 60% mai mulţi bani ca subvenţie decât fermierul român. În clipa de faţă este propus un model de creştere anuală a subvenţiilor, la aproximativ 200 euro/hectar, la nivelul anilor 2018-2019, dar consider că nu este suficient. Dacă în 2018-2019 fermierul francez va avea 300 de euro, şi fermierul român trebuie să aibă aceeaşi sumă. În nici un caz această diferenţiere nu-şi mai are rostul la 10 ani de la aderarea la UE. Pe de altă parte, faptul că în 2014 intrăm pe un nou exerciţiu bugetar, ne duce cu gândul că din acel moment ar trebui deja echilibrat acest nivel al subvenţionării. Producătorii de cereale, de exemplu, s-au bazat în ultimii ani pe un preţ mai bun şi nu nepărat pe o subvenţie corespunzătoare.

Viitorul agriculturii din România ar fi mult mai bun dacă s-ar folosi în întregime aceste fonduri europene
La capitolul agricultură, România s-a situat pe o poziţie foarte bună în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, fiind unul dintre sectoarele cu programe de preaderare. SAPARD a fost un exerciţiu de 1 miliard de euro, bani absorbiţi în 7 ani, care a funcţionat bine şi a fost epuizat în întregime. După 2008, cele două programe pentru investiţii derulate prin APDRP şi prin APIA funcţionează mulţumitor, însă am întâlnit şi mulţi fermieri care se plâng de birocraţie şi admit că lucrurile se pot îmbunătăţi, prin modificarea regulamentelor de solicitări, astfel încât să nu îngreuneze foarte mult fermierii.

Concret, totul se rezumă la un singur lucru: fermierii nu trebuiesc priviţi ca nişte hoţi! În clipa de faţă, prea mulţi fermieri sunt consideraţi mai degrabă că utilizează fondurile în altă direcţie decât cea agricolă. Un fermier care îşi cumpără un tractor sau o combină este cel mai serios consumator de fonduri europene. Acest lucru ar trebui să îl ştie orice funcţionar dintr-o agenţie de plăţi, pentru că el este în serviciu public şi trebuie să îşi dea seama că banii aceia trebuie să ajungă la acel fermier imediat, nu să fie aibă suspiciuni la fiecare act. Este până la urmă o recomandare ce vine pe zonă executivă, care de multe ori inventează foarte multe hârtii, pentru a-şi acoperi nişte funcţionari scutiţi de responsabilităţi, fie la Bruxelles, fie la Bucureşti.

Echilibrul între consumatori şi fermieri: diminuarea TVA
În momentul în care priveşti politic agricultura şi industria alimentară, ai două scopuri pe care ţi le propui. Pe de-o parte, să ai un număr cât mai mare de fermieri mulţumiţi de banii pe care un guvern îi poate oferi, iar pe de altă parte, să vezi foarte mulţi consumatori cumpărând produse româneşti, mulţumiţi de raportul preţ/calitate. Asta înseamnă în mod real preţuri mai scăzute la produsele alimentare, fără ca fermierii să fie afectaţi. Există un singur mod prin care acest lucru ar putea fi realizat, respectiv prin diminuarea TVA pentru produsele alimentare. Este, până la urmă, cea mai eficientă metodă găsită de toţi europenii, mai puţin de Danemarca. România, din păcate, nu este în Europa din punct de vedere al TVA pentru alimente, pentru că avem cel mai mare procent. În acest subiect m-am implicat personal, generând un proiect de lege în anul 2010 de diminuare a TVA şi de stabilire a ei la 5%. Acesta a fost validat de Parlament, retrimis pentru corecţii şi în clipa de faţă este din nou în Parlament. Sper să aibă un final pozitiv pentru consumatorii români, respectiv o TVA cât mai mică, dar şi pentru că acest lucru poate duce la o diminuare a evaziunii fiscale şi în final statul, paradoxal, să încaseze mai mulţi bani. Actualul proiect pe care îl propune Guvernul este puţin cam complicat. Ştiu că niciodată miniştrii de Finanţe nu au crezut în faptul că diminuarea TVA poate reduce şi preţul, neglijând un lucru foarte important: preţul este dat de cerere şi de ofertă. În momentul în care, de exemplu, am un preţ la litrul de lapte la raft cu un TVA de 5%, faţă de 24% cât este acum, diferenţa de 19% nu va rămâne în buzunarul supermarketului sau al industriaşului, ci mai degrabă aş spune că preţul va scădea. Din păcate, din nou cei de la Ministerul Finanţelor nu au fost de acord şi astfel a apărut un proiect mult prea complex, în care o parte de 15% din TVA să revină fermierului, pentru investiţii. Eu zic că este mult prea complicat şi nu cred că trebuie să reinventăm noi roata. Cât timp în Marea Britanie, Franţa sau Germania TVA pleacă cu un anumit nivel de la fermier până la consumatorul final pentru tot ce înseamnă produs alimentar, eu nu cred că noi trebuie să ne complicăm.

Particularizând fondurile europene, cum vedeţi în viitor fondurile pentru sectorul public?
Primii bani europeni epuizati au fost cei din mediul public pentru infrastructura din mediul rural. Avem astăzi în România primării care au ştiut să absoarbă cu succes aceşti bani şi să îi folosească. Am întâlnit foarte multe localităţi care au folosit fie banii din programul SAPARD, până în 2007, pentru a-şi asfalta drumurile, a introduce canalizări sau alimentări cu apă, fie după 2008, prin PNDR.

Foarte multe localităţi, prin Măsura 322, au reuşit să îşi modernizeze infrastructura. Din păcate, aceşti bani nu au fost suficienţi şi s-au terminat în primele 3 luni de la deschiderea programelor. Aproape toate comunele din România au depus proiecte şi de obicei cei care au venit primii au fost serviţi sau din păcate au fost serviţi de multe ori oameni care au avut un lobby politic mai bun la nivelul agenţiei de plăţi. În viitor, aceşti bani ar trebui prevăzuţi într-un cuantum mai mare. Nu există în clipa de faţă nici o primărie din mediul rural care să asigure aceleaşi condiţii de viaţă ca într-un oraş. Oamenii din mediul rural au acelaşi drept să aibă alimentări cu apă, canalizări, internet sau alte condiţii, astfel încât mediul rural să fie la fel de bine dezvoltat ca şi mediul urban. Oricâte miliarde am pune în dreptul unor primării, trebuie să fim siguri că banii vor fi folosiţi bine. Deja primarii au învăţat foarte bine cum să facă aceste proiecte şi lucrează cu consultanţi pricepuţi. Sper ca interferenţele politice pe aceste alocări să nu mai existe.

Judeţul Călăraşi poate fi dat ca exemplu
Am apreciat mult că unele judeţe au reuşit foarte bine să îşi mobilizeze resursele şi am putut să văd, de exemplu, în judeţul Călăraşi câteva sute de proiecte implementate fie de primării, fie de beneficiari privaţi. După începutul anilor 2000, când Banca Mondială derula cu succes proiecte pentru controlul poluării în agricultură, realizând câteva platforme ecologice, acest lucru a generat un spirit antreprenorial şi în rândul fermierilor. Avem astăzi un judeţ model din punct de vedere al absorbţiei fondurilor publice, dar este loc de mai bine. Judeţul Călăraşi este în primele 5 la capitolul contractare de proiecte implementate pe toate măsurile din PNDR, dar şi din punct de vedere al fondurilor obţinute de la APIA. Este un judeţ cu un potenţial agricol deosebit, poate singurul din România unde pământul nu rămâne nelucrat. Cred că printr-un sprijin la nivel politic, acest judeţ poate deveni un model de agricultură pentru întreaga ţară. Este un judeţ în care există în mod echilibrat producţie vegetală şi producţie zootehnică. În viitor, trebuiesc făcute investiţii mai multe în industria alimentară, unde, deşi sunt câţiva jucători importanţi în prelucrarea cărnii, se mai pot dezvolta proiecte şi în prelucrarea laptelui sau a peştelui.

Trei paliere necesare dezvoltării agriculturii din România Cei mai importanţi sunt fermierii sau
antreprenorii, oamenii care au investit deja în agricultură şi care au devenit fermieri. Mă bucur să văd o generaţie nouă de fermieri, dar în egală măsură nu trebuie să uităm şi de partea socială a mediului rural. Avem foarte mulţi bătrâni care deţin suprafeţe foarte mici de teren şi m-am bucurat să văd în programul USL măsuri de sprijin pentru a face o comasare care să ţină cont de ceea ce înseamnă parte socială. Fără toate aspectele sociale rezolvate, din păcate în România lucrurile se vor complica şi vor genera mai degrabă o problemă pe termen lung în zona rurală românească. Un alt palier pe care îl văd foarte important este cel al comunităţii locale. Primarii împreună cu preşedinţii consiliilor judeţene vor trebui să insiste pentru simplificarea procedurilor de folosire a fondurilor europene şi pentru adaptarea lor la condiţiile reale. Primarii vor fi cei care vor trebui să găsească anumite căi de a comunica, fie prin parlamentarii care îi reprezintă, fie în mod direct, în cadrul întâlnirilor. Nu în ultimul rând politic. Politicienii români trebuie să privească responsabil acest sector şi nu mă refer aici doar la parlamentari. Aceştia sunt un bun exemplu de întelegere a agriculturii, unde oamenii par a reprezenta mai degrabă agricultorii decât partidul.

Dacă în viitorul apropiat veţi fi preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, care ar fi primele 3 măsuri ce ar trebui implementate de urgenţă?
Prima şi cea mai urgentă ar fi aceea de a sprijini un cadru legislativ care să simplifice absorbţia fondurilor europene pentru agricultură, efectiv, o debirocratizare a sistemului. Aş insista aici foarte mult pe agenţiile din minister, pentru a vedea cum poate fi simplificată legislaţia naţională, nu numai cea din domeniul agricol, căci avem de multe ori aspecte legate de administraţie sau de transporturi. Toate aceste aspecte pot fi rezolvate prin implicarea comisiilor de agricultură din Parlament. Aş revizui legislaţia privind irigaţiile, lucru ce poate genera un cadru stabil pe termen lung şi atractiv pentru finanţările din acest domeniu. Ne trebuiesc câteva miliarde de euro, ce nu vor veni dacă la rândul lor nu vor genera un retur de bani celor care furnizează fondurile. Nu în ultimul rând, aş încuraja demersul de stopare a vânzării terenurilor sau, dacă nu se reuşeşte acest lucru, aş insista pentru o îngreunare a tranzacţiilor cu terenuri către străini, în aşa fel încât fermierii români să aibă un avantaj din acest punct de vedere la achiziţia de terenuri şi nu cetăţenii rezidenţi în alte state.

Ceea ce produce astăzi agricultura din România poate însemna mai mult decât un sfert din industria românească, iar dacă aş vrea să fac de mâine o fabrică de automobile, probabil mi-ar lua cel puţin 4-5 ani până când respectivul model ar aduce o cifră de afaceri de câteva sute de milioane de euro, în timp ce agricultura poate, de la un an la altul, să aducă miliarde de euro cu o simplă încurajare a fermierilor în a produce şi a avea cadrul optim asigurat.

Simona MUNTEANU

---