Viata stupinei in luna iunie

Colectarea polenului pentru nevoile stupinei

În general, polenul este colectat de albinele culegătoare de la plantele entomofile (polenifere sau nectaropolenifere) și depozitat în celulele fagurilor mărginași și în părțile laterale ale fagurilor cu puiet, constituind păstura, care reprezintă hrana proteică necesară hrănirii familiilor de albine și puietului. În anumite perioade ale anului, când polenul abundă în natură, familiile de albine au posibilitatea de a culege cantități apreciabile de polen.

---

Prin folosirea colectoarelor, o parte din polenul recoltat de albine poate fi adunat de apicultor pentru nevoile stupinei în perioadele deficitare sau pentru a fi folosit în producerea unor preparate apiterapice și în alimentația umană. Granulele de polen transportate de către albine pot fi colectate de apicultor cu ajutorul colectoarelor de polen dispuse la urdiniș, pe fundul stupului sau la podișor. Ele se instalează inițial fără placa activă la familiile ce au cel puțin 7-8 rame cu albine și 4-5 rame cu puiet. După 2-4 zile, albinele se obișnuiesc cu colectoarele și se pot pune plăcile active, care au rolul de a desprinde încărcăturile de polen de pe picioarele culegătoarelor în momentul în care acestea încearcă să ajungă în stup, traversând orificiile perforate ale plăcii active. S-a constatat că doar 25% din încărcăturile de polen sunt reținute de placă, celelalte fiind depozitate în celulele fagurilor. Montarea plăcilor active trebuie făcută seara, după încetarea zborului, rămânând în poziție de lucru pe toată durata recoltării polenului. În timpul culesurilor principale, este bine să se înlăture placa activă pentru a nu stânjeni zborul albinelor culegătoare.

Polenul adunat în colector se recoltează prin golirea periodică a sertărașului pentru polen. Imediat după recoltare, polenul se supune condiționării și uscării. Operațiunea de condiționare constă în eliminarea prafului și a corpurilor străine din masa de granule de polen. În vederea aducerii polenului la umiditatea de 8%, adecvată conservării de durată, acesta se usucă la temperatura de 40-45 de grade Celsius, timp de 6-24 de ore. În decursul uscării, polenul se menține în strat de maximum 10 cm, fiind ferit de acțiunea directă a razelor solare și afânat periodic. După uscare, polenul se cerne și se păstrează până la valorificare în vase închise ermetic, din material inoxidabil, de sticlă sau saci din material plastic. În vederea preîntâmpinării degradării polenului de către insecte (găselniță), se introduc în vasele de depozitare tampoane de vată îmbibate cu tetraclorură de carbon. Pentru nevoile stupinei, polenul proaspăt se poate păstra sub formă de pastă, în amestec cu miere florală de albine. În cazul absenței surselor de polen entomofil, apicultorii pot realiza provizii de polen pentru familiile de albine recoltând polenul direct de la plante. În acest scop, polenul de porumb poate fi recoltat manual, prin scuturarea paniculelor sau prin detașarea acestora și colectarea polenului după uscarea paniculelor recoltate.

Luna iunie - lună cu posibilități maxime privind înmulțirea familiilor de albine
La începutul lunii iunie, în majoritatea cazurilor, începe extragerea mierii de salcâm și asigurarea rezervelor de miere în faguri pentru iarna următoare. Extragerea se face când mierea din faguri a fost căpăcită pe cel puțin 1/3 din suprafață și numai după ce culesul a încetat. La descăpăcire, este recomandabil să se folosească cuțitul pentru descăpăcit (ținut în apă fierbinte până la folosire), deoarece fagurii descăpăciți cu ajutorul lui sunt mai repede reparați de către albine, iar mierea recoltată conține mai puține particule de ceară. După extragerea mierii, fagurii goi vor fi dați familiei pentru curățire și reparații. Pe tot parcursul extragerii și înapoierii ramelor în stup, se va lucra cu multă grijă pentru a preveni furtișagul. Stuparul nu trebuie să extragă mierea depozitată de albine în cuib (în ramele din apropierea puietului), deoarece nu se știe ce va fi până la viitorul cules. Imediat după încetarea culesului de la salcâm și după extragerea mierii, se recomandă să se treacă neîntârziat la recoltarea polenului (se instalează la urdiniș colectorul de polen descris anterior), pentru a valorifica munca albinelor, care și așa vor pieri din cauza vârstei. Familiile de albine puternice, după încetarea culesului, se pregătesc pentru roire. Pentru a preveni roirea naturală, ocazie cu care o parte din roi se pierde, este recomandabil să se efectueze o roire artificială, în vederea formării de familii noi (creșterea cu 30% a efectivului). Aceste familii nou formate vor trebui întărite periodic cu faguri cu puiet căpăcit ridicați din familiile puternice, predispuse a intra în perioada frigurilor de roire. Nu trebuie neglijată în această lună valorificarea la maximum a potențialului productiv și a însușirilor biologice ale familiilor de albine în producerea de ceară. În caz contrar, posibilitățile de înlocuire a fagurilor vechi sau deteriorați se vor diminua. Supravegherea permanentă a stării de sănătate a familiilor de albine este o obligație profesională a tuturor stuparilor. Neglijarea ei poate avea repercusiuni dintre cele mai dramatice. Spre sfârșitul lunii iunie, familiile de albine trebuiesc pregătite pentru culesul de vară (tei, zmeur, coriandru și floarea-soarelui). Pentru valorificarea masivelor melifere sunt necesare investigarea, orientarea și găsirea amplasamentelor stupilor, iar ulterior acestora, efectuarea transportului (numai pe timp de noapte), în vederea culesului.

Înmulțirea familiilor de albine prin roirea artificială prin divizare
Înmulțirea familiilor de albine reprezintă o preocupare statornică a apicultorilor. În acest scop, crescătorii de albine pot dirija și intensifica înmulțirea familiilor de albine folosind una dintre metodele de roire artificială. Vom încerca să prezentăm modul în care se pot obține roiuri artificiale prin divizare. Se procedează astfel: de o parte și de alta a unui stup care adăpostește o familie puternică se așază doi stupi noi. Din familia ce urmează a fi divizată se scot fagurii cu puiet, iar albinele și proviziile se împart în mod egal între cei doi stupi goi, matca fiind pusă într-unul dintre stupi. Stupul golit, care a adăpostit familia de bază, se îndepărtează, pe locul lui fiind alăturați cei doi stupi, care vor primi în mod egal albinele culegătoare. Familia orfană (fără matcă) va primi fie o matcă împerecheată în colivie, fie o botcă gata de ecloziune. Nu este de preferat matca în botcă, deoarece ea întârzie dezvoltarea familiei. Zilnic, cei doi stupi de îndepărtează puțin câte puțin unul față de celălalt, până când vor ajunge pe locul destinat noilor familii. Metoda prezintă avantajul că permite obținerea de familii echilibrate, atât din punct de vedere al cantității de puiet, cât și de albină lucrătoare, dar prezintă dezavantajul că nu poate fi generalizată la întregul efectiv din stupină, deoarece în cadrul acesteia există și familii slabe ce nu pot fi divizate.

Victor VĂTĂMANU

revista, agricultura, apicultura, stupina, polen, albine