REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Viaţa unei seminţe Dekalb: istorie, prezent şi viitor

1/6/2019

0 Comments

 
Picture
Staţia de procesare a seminţelor de porumb Dekalb de la Sineşti, judeţul Ialomiţa, a găzduit o întâlnire a echipei Bayer cu presa şi fermierii. Tema - bineînţeles Sămânţa şi importanţa acesteia ca primă verigă în lanţul alimentar. S-au prezentat rezultate, cifre relevante şi s-a adus în discuţie necesitatea folosirii tehnologiilor moderne de producţie şi ameliorare.
Pascal Cassecuelle, managing director Bayer, a subliniat dezideratul companiei „Ştiinţa pentru o viaţă mai bună“ şi cum contribuie acesta prin activitatea pe care o desfăşoară atât la nivel global, cât şi în România la două dintre obiectivele majore UE (combaterea foametei şi sănătate şi bunăstarea populaţiei). Pentru acesta, după fuziunea cu Monsanto, pune la bătaie, în scopul cercetării şi dezvoltării, un buget mărit, fonduri cu care îşi propune să conducă, din poziţia pe care o ocupă la nivel mondial, prin puterea exemplului, deoarece „societatea nu ia de bună agricultura modernă, dar foarte mulţi sunt îngrijoraţi cu privire la producerea hranei. Agricultura are nevoie de inovaţie şi societatea trebuie să sprijine aceasta. Pentru acest lucru trebuie să fim mai transparenţi, să comunicăm mai mult cu instituţiile, presa şi consumatorii. Acesta este scopul acestei întâlniri“, a spus directorul general Bayer, adăugând că „ne despart doar 30 de recolte de anul 2050 şi estimarea celor 10 miliarde de consumatori. Pentru a puncta mai bine ideea, directorul general Bayer a precizat şi câteva cifre: cu o producţie în valoare de 12,6 miliarde euro, România este a şasea putere agricolă a Europei şi se bazează mai ales pe producţiile de câmp. Are cea mai mare suprafaţă de porumb şi a devenit cel mai mare exportator de porumb. Cu o valoare de 2 milioane euro, porumbul reprezintă mai mult de 20% din totalul culturilor şi contribuie la export cu un miliard de euro. Are potenţial de încă 500.000 de hectare care nu beneficiază de cele mai noi tehnologii. În urmă cu doar doi ani, producţia medie era de 4 tone/ha, acum a crescut la 6,2 tone/ha, şi poate ajunge la 9 tone/ha (care este şi producţie medie Dekalb), la o valoare estimată de 3,4 milioane de euro. Dincolo de impactul economic, 20 milioane tone de porumb ar putea oferi necesarul de calorii dintr-o alimentaţie care poate hrăni 19 milioane de oameni.

Acest lucru este posibil cu resursele actuale doar dacă fermierii au acces la tehnologia, structura şi informaţia potrivită“, a precizat Pascal Casscuelle. Vorbind despre istoria producerii de sămânţă în România, Eugen Diaconu, director producţie câmp, a spus că „producerea de sămânţă este industria fină a agriculturii, iar noi aici o şlefuim. Utilizarea seminţelor hibride este un atu şi reprezintă prima verigă a lanţului alimentar“. Ca suprafaţă totală pentru producere sămânţă de porumb, în România s-au înregistrat câteva vârfuri: în anul 2012 cu 30.273 ha, 2013 cu 55. 608 ha, 2014 cu 34.088 ha, şi 2018 cu 23. 738 ha. Din acest total, porumbul Dekalb a avut aceeaşi evoluţie, cea mai mare suprafaţă fiind în 2013 - cu 11.755 ha, iar anul trecut - 6.636 ha. Ca momente-cheie în producerea de sămânţă hibrid Dekalb, Eugen Diaconu a menţionat anul 2007, când a fost introdusă tehnologia pentru rânduri apropiate 60/45, ceea a dus azi la creşterea densităţilor cu peste 30%, adică între 100 şi 130 mii plante-mamă recoltabile la hectar. 2016 a fost un alt an de cotitură pentru producerea de sămânţă: s-a trecut la digitalizarea activităţii, compania putând să ofere azi soluţii complete fermierilor, pentru că „agricultura de precizie este viitorul în care ne aflăm cu toţii“, a spus specialistul Monsanto. Ce înseamnă asta? Toate câmpurile noastre sunt cartate din punct de vedere al electroconductibilităţii (EC) şi putem fertiliza variabil, putem aplica norme de sămânţă variabilă. De asemenea, avem instalaţii de irigat care pot uda variabil, în funcţie de ceilalţi parametri (sol, densitate, fenofază etc.). Verificăm şi înregistrăm toate datele de la semănat la recoltat, urmărim sateliar toate câmpurile noastre cu seminţe. Totul este monitorizat din punct de vedere al producţiei, astfel încât anul următor să facem prescripţii foarte precise. De aceea am investit şi în irigaţii“, a mai explicat Diaconu. El a mai precizat că la porumbul pentru consum, din cele 2,5 milioane ha cultivate în România, circa 1,6 milioane ha reprezintă sămânţă certificată.

Lege pentru protejarea fermierilor producători de sămânţă

Despre poziţia fermierilor şi a industriei de producere sămânţă, precum şi despre ce priorităţi are ţara noastră în sectorul cerealelor, în speţă al porumbului, au vorbit Alina Creţu, director executiv al APPR, şi Mihaela Vasile, director afaceri publice Bayer. „Deşi avem un loc fruntaş în Europa, cu peste 150.000 ha câmpuri de producere sămânţă, nu este suficient, pentru că potenţialul nostru este mult mai mare“, afirmă Alina Creţu. APPR, după exemplul Franţei, face demersuri acum pentru ca producătorii de sămânţă să fie susţinuţi mai mult „pentru că este un domeniu în care se investeşte foarte multă expertiză, cunoştinţe, capital uman, iar cei care produc sau multiplică sămânţă sunt şi parteneri direcţi ai companiilor, ai staţiunilor de cercetare şi ai colegilor fermieri. Producătorii de sămânţă au angajamente puternice, au investiţii care trebuie amortizate şi au nevoie de protecţie. Producerea de sămânţă nu este suficient protejată, nu avem încă o legislaţie care să îi asigure că vor putea şi ei la rândul lor să îşi respecte angajamentele, şi mai ales spaţiile de izolare. Există o deschidere la MADR în acest sens“. De asemenea, este nevoie de o mai bună comunicare cu societatea civilă şi alte instituţii despre ceea ce fac fermierii şi cum produc. Mihaela Vasile a prezentat şi poziţia industriei de producere de sămânţă, aducând ca argument câteva statistici: piaţa europeană de seminţe reprezintă peste 25% din totalul de 50 de miliarde euro la nivel global, sunt peste 52.000 de angajaţi în acestă industrie în care activează 7.000 de companii, 750 de centre cercetare dezvoltare UE, 13.500 de amelioratori; în Catalogul European sunt cuprinse peste 42.000 de soiuri plus 3.500 de varietăţi noi anual. În urma acţiunilor întreprinse, atât local, cât şi la nivel de UE, încă de acum 3 ani s-a ajuns la concluzia că legislaţia privind noile tehnici de ameliorare trebuie revizuită. În ţara noastră, autorităţile au avut mereu o deschidere către progres şi o abordare bazată pe date ştiinţifice, iar la nivel European se speră ca noua comisie care va fi investită în toamnă să se implice în actualizarea legislaţiei în acest domeniu.

20 ani de DEKALB în România, Wouter de Vos, director general producţie
  • 1957  s-au introdus primii hibrizi de porumb în România
  • 1998  Monsanto a venit în România şi a lansat producerea liniilor Dekalb. Începe producţia cu doar trei contracte şi suprafeţe de 350 ha porumb şi 25 de floarea-soarelui
  • 2000  cu patru oameni se exporta 50% din producţia produsă în estul Europei, începe cercetare la noi
  • 2002   recoltat mecanizat, primele irigaţii
  • 2004  90% din ce se produce aici pleacă la export, în 15 ţări 2006  se obţine autorizaţia de construcţie pentru staţia Sineşti, devenind cel mai mare exportator de porumb sămânţă din Europa la acel moment
  • 2008  se termină construcţia de la Sineşti, se triplează producţia la hectar comparativ cu 2004 2012-2015  se extind capacitatea de procesare şi laboratorul, precum şi capacitatea de stocare Exporturi sămânţă: 32 de ţări: Ucraina 16,1%, Serbia 5,2%, Rusia 11,7%,etc. În România, rămâne un sfert din ceea ce se produce la Sineşti.
  • 2018  s-au produs 1,6 milioane de saci, s-au terminat investiţiile, dar se vor investi în continuare între 2 şi 5 milioane în acest complex. Investiţii totale: 110 milioane euro 2006-2018
  • 2019  producţie angajată de peste 7.500 ha, 2 milioane de saci. Laborator acreditat ISTA şi ESTA, tratamentul este pe sămânţă şi nu în mediu.

Roxana DRĂGHICI
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE