REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Vizită de documentare, la invitaţia Ambasadei Germaniei la Bucureşti

1/2/2019

0 Comments

 
Picture
Ambasada Germaniei la Bucureşti ne-a făcut onoarea să ne invite în perioada 15-21 ianuarie a.c. la călătoria tematică „Săptămâna verde – Grüne Woche 2019“, organizată la Berlin. Selecţia participanţilor a fost făcută de Ministerul Federal al Afacerilor Externe de la Berlin, în baza documentaţiei solicitate, iar revista AGRIMEDIA a fost singura din România care s-a bucurat de această nominalizare.
În scrisoarea adresată, Cord Meier-Klodt, excelența sa, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, ne-a adus la cunoştinţă faptul că facem parte din Programul Vizitatorilor al Guvernului Republicii Federale Germane şi că această călătorie ne oferă oportunitatea, atât nouă, cât şi celorlalţi participanţi din alte ţări, să culegem impresii de la faţa locului, nu doar legate de tema deplasării, ci şi despre Germania şi poporul său. În cele şapte zile petrecute în Germania, am avut ocazia să întâlnim oficialităţi, fermieri, să vizităm expoziţia „Săptămâna verde“ - care ne-a oferit o imagine impresionantă asupra gastronomiei din diferite ţări ale lumii, să participăm la protestul pro-agricultura, dar şi să luăm contact cu istoria oraşului Berlin, divizat timp de aproape 28 de ani, până în noiembrie 1989, în două părţi, cea Vestică, aparţinând RFG, şi cea Răsăriteană, făcând parte din RDG. Grupul cosmopolit din care am făcut parte a fost format din 20 de persoane, de naţionalităţi diferite, provenite din ţări precum Albania, Argentina, India, Malta, Coasta de Fildeş, Noua Zeelandă, SUA, Mexic, Muntenegru, Africa de Sud, Tailanda sau Vietnam. Printre ele au fost jurnalişti de specialitate, experţi în domeniul agriculturii, precum şi membri ai ministerelor de resort. De implementarea programului s-au ocupat reprezentanţii Institutului Goethe, care au fost alături de noi pe tot parcursul călătoriei şi ne-au sprijinit în mod profesionist să culegem informaţiile de care aveam nevoie.

Pentru început am fost familiarizaţi cu agricultura Germaniei, asistând la prezentarea susţinută de Constantin Marquardt, consilier politic şi lector universitar. Friedrich Wacker, director al direcţiei privind Cooperarea Internaţională şi Politici Globale Alimentare din cadrul Ministerului Federal al Agriculturii şi Alimentaţiei din Germania, ne-a oferit informaţii privitoare la organizarea şi funcţionarea ministerului, precum şi priorităţile acestuia, iar discuţii libere am avut la prânzul de lucru oferit într-o clădire cu valoare istorică de Stefan Bredohl, Head of Division for EU Internal. Despre modul în care sunt reprezentate interesele consumatorilor din Germania, siguranţa alimentelor în UE şi despre sistemul de alertă rapidă pentru alimente şi furaje am aflat informaţii de la Jutta Jaschke, expert în politici alimentare în cadrul Federaţiei organizaţiilor consumatorilor germani (VZVB).

Călătoria ne-a permis să vizităm trei ferme agricole. Prima căreia i-am trecut pragul a fost o fermă ecologică mixtă, certificată Demeter - o asociaţie recunoscută pe plan internaţional ca având cele mai stricte standarde de producţie ecologică. O altă vizită a fost la cooperativa agricolă „Hohe“, ce cultivă în sistem convenţional şi deţine un efectiv mare de vaci de lapte din rasa Holstein. O vizită interesantă a fost cea făcută la ferma hidroponică ECF, de 1.800 mp, din centrul oraşului Berlin. Ferma are două tipuri de producţie, vegetală (busuioc) şi piscicolă, iar sistemul de folosire a apei este unul unic şi ecologic. Discuţiile avute la masa rotundă cu Matthias Meissner, de la organizaţia WWF, profesorul Harald von Witzke, de la The Humboldt Forum for Food and Agriculture şi profesorul Marcel Robischon, de la Universitatea Humboldt, au constituit un bun prilej de a ne face o imagine de ansamblu asupra securităţii alimentare la nivel mondial, productivităţii agricole europene şi sustenabilităţii sectorului agricol global. Participarea la ceremonia de deschidere a expoziţiei „Săptămâna verde“ şi vizitarea acesteia a fost o experienţă deosebită. Când te plimbi printre standurile ţărilor participante şi interacţionezi cu tradiţiile lor culinare, te simţi de parcă ai făcut un tur în jurul globului în doar câteva ore. Turul oraşului Berlin, vizita în locuri istorice şi concertul susţinut de Orchestra Filarmonică din Berlin au făcut evenimentul să fie unul deosebit.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE