Volatilitatea preţurilor, una dintre temele abordate de preşedintele COGECA

Christian Pees, preşedintele COGECA (Organizaţia Cooperativelor Agricole Europene) şi al Grupului Cooperatist Euralis, a făcut o vizită în România la începutul lunii septembrie şi a susţinut o conferinţă de presă la data de 12 septembrie, în cadrul căreia a răspuns la o serie de întrebări venite din partea audienţei. Evenimentul a fost organizat de compania Euralis Semences în parteneriat cu „Ziarul financiar“.

Care este opinia dvs. în legătură cu noua Politică Agricolă Comună 2014-2020?

Este o politică fondată pe acordarea de subvenţii directe. Este un principiu cu care eu nu sunt în totalitate de acord, deoarece prin aceasta se înţelege că o exploataţie agricolă nu poate să supravieţuiască în UE fără subvenţii. O afacere, indiferent de domeniul în care activează, nu şi-ar putea găsi locul pe piaţă dacă nu ar avea profitabilitate şi dacă vom continua să spunem că exploataţiile agricole nu pot exista decât cu subvenţii, atunci greşim, cel puţin sub aspect economic.

O altă critică pe care o aduc PAC este condiţionarea subvenţiilor de respectarea anumitor practici ecologice destul de restrictive. Sunt convins că trebuie să protejăm mediul înconjurător, însă la nivel global se pune problema securităţii alimentare şi, din păcate, Europa nu este conştientă de această provocare şi nu poate să răspundă acesteia. Una dintre problemele cu care fermierii europeni se confruntă este volatilitatea preţurilor la produsele agricole, iar preţul la cereale în acest moment este un bun exemplu. După trei ani de preţuri confortabile, acum vedem că preţurile la produsele agricole se prăbuşesc realmente, ceea ce face ca în 2014 chiar şi fermierii cei mai performanţi să aibă pierderi. Aş dori să vorbesc despre modelul american din domeniul politicii agricole, care poartă denumirea de Farm Bill şi este fondat pe trei piloni. Primul se referă la ajutoare acordate populaţiei nevoiaşe, sub formă de tichete alimentare, iar bugetul alocat este de 60-70 mld. dolari.

Este o formă de subvenţie acordată populaţiei care nu dispune de mijloace financiare suficiente pentru a se hrăni şi care permite, pe de altă parte, reglarea mecanismului de cerere şi ofertă în cazul unei supraproducţii, deoarece tichetele alimentare distribuite conduc la creşterea consumului şi la reducerea stocurilor. Un alt element pe care se bazează politica agricolă americană este sistemul ajutoarelor directe acordate fermierilor, dar numai în condiţiile în care preţurile la materiile prime scad. Cel de-al treilea pilon, ce vine să consolideze această politică, este cel al sistemului de asigurări. Guvernul Statelor Unite ale Americii subvenţionează între 50 şi 80% din valoarea primelor de asigurare pe care fermierii le încheie pentru a-şi garanta veniturile şi reasigură asigurătorii din acest sistem. În această ecuaţie, fermierii americani sunt la adăpostul volatilităţii preţurilor la materiile prime.

Consider că problema volatilităţii preţurilor produselor agricole ar trebui rezolvată la nivel global, printr-o strategie comună care să privească gestiunea marilor stocuri la principalele materii agricole. La ultimul G20 s-a făcut un prim pas în acest sens. La nivel european există opinia că va trebui să se facă o schimbare după 2020 sau chiar mai devreme, la revizuirea noii PAC. La ora actuală nu am îndrăznit, iar aici nu includ doar factorii politici, ci şi asociaţiile de fermieri implicate în dialogul instituţional, să punem în discuţie sistemul ajutoarelor directe din UE. Nu exclud necesitatea ajutoarelor pentru noile state membre ale UE, pentru ca acestea să poată atinge nivelul de competitivitate al vechilor state membre, însă după această fază, după 2020, Politica Agricolă Comună ar trebui să atingă subiectele esenţiale pe care le-am ridicat anterior.

Ce părere aveţi despre nivelul de sprijin acordat fermierilor, care nu este egal în toate statele membre?

Este vorba practic despre egalitatea de tratament a tuturor teritoriilor agricole din UE. Îmi este foarte greu să apăr nişte avantaje acumulate de ţări mai vechi în UE, însă o ţară nou intrată trebuie să aibă aceleaşi şanse ca şi cele vechi. Am întâlnit fermieri români, bulgari şi toţi au ridicat această problemă. Pot să vă spun însă că în noua PAC, cel puţin în cazul cerealelor, un fermier francez nu va primi mai mult decât unul român.

Ce ne puteţi spune despre impactul embargoului rusesc asupra produselor alimentare din UE?

Este o reală problemă, deoarece este o criză reală. Colegii din ţările baltice din cadrul COGECA sunt realmente îngrijoraţi. Embargoul a rezultat în urma unei situaţii politice şi agricultura nu ar trebui să plătească în urma acesteia. Cât priveşte sprijinul acordat celor afectaţi, poziţia COGECA este să se facă apel şi la alte resurse bugetare, nu doar la bugetul agricol european. Avem dificultăţi în a calcula exact impactul embargoului, pentru că există un impact direct, de exemplu Polonia nu poate să-şi mai exporte merele în Rusia şi îşi va găsi piaţă în alte ţări din UE, afectând probabil preţurile şi echilibrul de piaţă, şi sunt efecte indirecte pe care încercăm să le calculăm. Într-adevăr, există un impact, dar este mai mult cauzat de scăderea pieţelor decât de embargou în sine şi de aceea este o situaţie complicată. Nu ştim cât va mai dura acest embargo, sperăm să nu dureze foarte mult pentru că frontierele se pot închide în 10 minute, însă pentru a le redeschide trebuie mai mult timp, cu mai multe eforturi.

România cultivă anual peste 5 milioane de hectare de cereale şi are capacităţi de stocare de peste 20 mil. de tone, însă micii fermieri nu au posibilitatea de a depozita producţia agricolă. Atunci când producţiile sunt mari, pentru a gestiona crizele, există posibilitatea acordării unui preţ minim de intervenţie de 101 euro/t, însă acesta este foarte scăzut şi neatractiv. Credeţi că este nevoie de un efort concentrat pentru ca acest preţ să fie mai mare?

Un stat singur nu mai poate să răspundă unei astfel de provocări şi consider că, în cadrul Politicii Agricole Comune, trebuie să găsim răspunsul la această întrebare. Este lupta pe care trebuie s-o ducem împreună la Bruxelles. În Franţa, fermierii au creat cooperative tocmai ca să gestioneze stocurile. A stoca câteva luni producţia fără a fi obligat să vinzi permite fermierilor să scape de presiunea preţurilor în momentul recoltatului. Dacă nu avem stocaj, preţurile se prăbuşesc. Problema ar trebui chiar discutată la nivel global, pentru că ea nu este cauzată de interacţiunea tuturor statelor din lume, ci este vorba, în mare, de 10 ţări mari importoare de materii prime ce cauzează această volatilitate a preţurilor. Atunci când variază preţurile la materiile prime vegetale, variază şi la cele animale. Din păcate, ipoteza negocierii globale privind volatilitatea preţurilor nu este pe agenda europeană la această oră. Putem observa că nu numai SUA, dar şi China, care nu este doar o piaţă de consum, ci şi producătoare, au dezvoltat politici de stocaj care vin să limiteze volatilitatea preţurilor.

UE suferă de un deficit enorm de proteină vegetală din soia. Consideraţi soia ca fiind o cultură critică pentru securitatea alimentară a UE?

Uniunea Europeană este extrem de dependentă de importul de soia din America de Sud şi de Nord, însă Europa a semnat un acord istoric de a abandona cultura de soia. În opinia COGECA, acest acord trebuie repus în discuţie. Sigur că UE nu are acelaşi potenţial de producţie de soia ca şi continentele americane, însă el nu poate fi neglijabil, iar România este una dintre ţările cu cel mai important potenţial de producţie în privinţa soiei. Pe continentele americane soia este majoritar modificată genetic, iar această tehnologie potenţează succesul culturii. Este o tehnologie pe care, la această oră, noi o interzicem în UE, însă este posibil ca această situaţie să se schimbe şi decizia să aparţină statelor membre şi să nu mai fie una centralizată la nivelul întregii Uniunii Europene. Eu cultiv în ferma proprie soia convenţională, folosesc tehnologia Clearfield pentru a combate buruienile, însă această tehnologie nu poate avea aceeaşi eficienţă ca aceea a tehnologiei cu glifosat, care se practică în cazul soiei modificate genetic. Pentru a produce masiv soia, trebuie să rezolvăm problemele tehnice.

Care este poziţia COGECA privind interzicerea neonicotinoidelor în tratamentul seminţelor?

Chiar dacă avem în cadrul organizaţiei producători de miere, care au atacat utilizarea neonicotinoidelor, COPA - COGECA este apărătoarea acestei tehnologii. Sunt studii care arată că albinele suferă de bolile care le afectează şi în zonele unde aceste substanţe nu sunt folosite, cum ar fi zonele de munte. Industria producătoare de seminţe a făcut multe investiţii pentru a-şi dota fabricile cu filtre şi de a crea seminţe care emit foarte puţine pulberi, iar fermierii şi-au dotat semănătorile cu haustoare pentru evacuarea pulberilor şi au făcut eforturi nenumărate pentru a preveni efectele nocive ale tehnologiei neonicotinoidelor. COGECA susţine această tehnologie şi aceste eforturi. Pe de altă parte, populaţiile de albine la nivel global suferă, sunt în declin şi este o problemă ce trebuie rezolvată. Lumea agricolă este prinsă într-o dezbatere politică în jurul acestor subiecte, iar agricultorii sunt prinşi ca nişte ostatici în aceste dezbateri. Se pune problema de o manieră populistă şi nu tratăm de fapt problema reală. Ştim că albinele sunt afectate de diverşi paraziţi şi viruşi specifici, că există problema bondarilor asiatici care decimează populaţiile de albine şi nu avem o apreciere obiectivă, globală a problemei.

Ana MUSTĂŢEA