Zona montana

"Fii bun dacă ceri BUNĂTATE,
Fii adevărat dacă ceri ADEVĂRUL
Vei găsi în viaţă numai ce dăruieşti
Lumea este propria ta oglindă.”

MAHATMA GANDHI

---

Apreciem că este benefic modul de abordare al mijloacelor de informare în masă, cu precădere a presei de specialitate, a problematicii complexe şi prioritare pentru economia naţională din agricultură. Aici sunt abordate cu profesionalism, printre altele, teme majore privind dificultăţile cu care se confruntă fermierii în ceea ce priveşte finanţarea, retehnologizarea, depozitarea sau valorificarea producţiei. În egală măsură însă, se impune să se abordeze şi modalităţile de susţinere a activităţilor specifice din zona montană.

Astfel, după cum este definită atât prin Legea muntelui nr. 347/2004 republicată, în Decizia Comisiei Europene nr. C/2008-3831 şi alte acte juridice subsecvente, „zona montană din ţara noastră este teritoriul de interes naţional economic special şi de mediu ce are o limitare considerabilă a posibilităţilor de utilizare a terenurilor agricole. situate la altitudine de peste 600 m şi cu pante de peste 15%, dar şi ca urmare a unor severe condiţii pedoclimatice”. Importanţa zonelor montane ca entităţi socioeconomice rezultă şi din faptul că acestea reprezintă 40% din suprafaţa Europei, pe care îşi desfăşoară activitatea 19% din populaţia acesteia. În România, aceaste zone se întind pe aproximativ 32,5% din teritoriul ţării, pe care vieţuiesc peste 3,8 milioane de concetăţeni.

Populaţia care îşi desfăşoară activitatea în mod tradiţional în zona montană este creatoarea şi depozitara tradiţiilor poporului român. Nu trebuie trecut cu vederea că în zona montană se regăsesc peste 60% din monumentele istorice, dar şi ale naturii, inclusiv o mare parte a siturilor arheologice, şi un impresionant tezaur de artefacte, ce conservă, printre altele, şi mărturii ale ocupaţiilor locuitorilor acestor teritorii. Datorită specificităţii acestui areal, caracterizat în principal prin condiţii deosebit de grele de trai, se impune cu prioritate adoptarea din partea guvernanţilor a unor decizii adecvate de susţinere materială şi logistică. Viaţa economică, socială şi tradiţiile conservate în zona montană a României au fost studiate şi susţinute de-a lungul timpului, pe lângă numeroşi oameni de ştiinţă, şi de marele savant Dimitrie Gusti, iar în perioada anilor ’80 de ilustrul prof. univ. dr. Radu Rey.

Datorită demersurilor domniei sale, a fost abandonat proiectul ceauşist de includere a zonelor montane în programul de colectivizare generală a agriculturii din România. După anul 1989, acelaşi neobosit om de ştiinţă a reuşit ca în subordinea Ministerului Agriculturii să înfiinţeze structuri instituţionale specializate - fosta Comisie a zonei montane, Institutul de montanologie, Agenţia naţională a zonei montane sau Centrul de formare şi inovaţie pentru dezvoltare în Carpaţi (CEFIDEC), unităţi de învăţământ agromontan şi, nu în ultimul rând, organizaţii nonprofit în domeniu. Toate acestea sunt menite să susţină cu fonduri bugetare, fonduri europene şi donaţii dezvoltarea vieţii economice în zona montană.

Prin afilierea României la Asociaţia EUROMONTANA şi integrarea în marea familie a Comunităţii Europene, problematica zonelor montane din ţara noastră a căpătat dimensiuni internaţionale. Aşa s-a ajuns ca, prin Masura 211 din PNDR, prin Programul LEADER, prin diverse forme de perfecţionare şi documentare a celor interesaţi, zonele montane să beneficieze şi de un sprijin material semnificativ, în vederea îmbunătăţirii infrastructurii şi valorificării eficiente a resurselor naturale a acestor regiuni, în folosul locuitorilor acestora, dar şi a turiştilor.

Este un început bun, dar insuficient. Factorii de decizie din ţara noastră, prin programe multianuale, inclusiv în domeniul agroturismului, acompaniate de sprijin financiar direcţionat eficient, trebuie să se implice fără întârziere, în mod continuu, în dezvoltatea zonelor montane. Contrar, acestea vor fi supuse unui proces constant de depopulare, iar în viitor nu ne vom mai putea mândri cu tezaurul etnogenezei noastre, aşa cum a fost păstrat şi lăsat de străbuni, şi, nu în ultimul rând, nu vom mai putea beneficia de un filon de resurse materiale de neînlocuit.

Simona MUNTEANU