Zonarea culturii de raigras aristat

​Raigrasul aristat este puțin exigent față de sol, dar exigent față de condițiile climatice. Optimul termic al speciei este de 20-23 grade Celsius, la care activitatea fotosintetică este maximă. La temperaturi mai mari de 28 grade Celsius activitatea fotosintetică se diminuează considerabil, iar la temperaturi mai mici de 5 grade Celsius procesul de asimilare încetează. În perioada estivală, în zonele în care temperatura medie zilnică depășește frecvent 27-28 grade Celsius, plantele intră în criza de înfrățire și dezvoltă o talie modestă. 

​La nivelul frunzei individuale, punctul de saturație luminoasă este cuprins între 20.000 și 30.000 de lucși. Primăvara, imediat după pornirea în vegetație, plantele tinere de raigras aristat transformă 12-15 % din intensitatea luminoasă relativ slabă, dar în sezonul estival, când intensitatea luminoasă este foarte puternică și temperatura depășește 27-28 grade Celsius, numai 2-3 % din intensitatea luminoasă este valorificată. La nivelul covorului vegetal, lumina este reflectată în interiorul culturii și este folosită mai eficient chiar și în condițiile unei luminozități intense, motiv pentru care producția crește.
Din cauza poziției erecte a frunzelor, când Raigrasul aristat beneficiază de o tehnologie corectă, pe parcursul primăverii, indexul foliar poate atinge valori de 7-8, motiv pentru care lumina interceptată este valorificată foarte economic.
În condițiile favorabile de umiditate, pentru a germina, sămânța reclamă 50-60 grade Celsius, iar pentru a răsări 110-120 grade Celsius. Pentru formarea unei frunze noi raigrasul aristat reclamă 125-130 grade Celsius.
Plantele de raigras aristat valorifică foarte eficient temperaturile scăzute din prima parte a primăverii. Pentru ajungerea lăstarilor în faza de apex la 3-6 cm sunt necesare 380 grade Celsius. În continuare, când de la desprimăvărare se acumulează 480 grade Celsius, plantele ajung în faza de apex la 25-35 cm, iar la 580 grade Celsius în faza de apex la 60-65 cm; până în faza de burduf sunt necesare 680 grade Celsius, iar până în faza de înspicare 790 grade Celsius.
Dispunând de un sistem radicular fasciculat, raigrasul aristat se dezvoltă normal și pe soluri relativ grele, cu condiția ca factorul hidric să fie asigurat. Cu toate acestea producțiile cele mai mari se obțin pe soluri relativ permeabile, bine aprovizionate în elemente nutritive și apă. Raigrasul aristat se enumeră printre speciile mai puțin exigente față de pH-ul solului, producând economic și la nivele pH cuprinse între 6,2 și 7,0, dar produce economic și la valori mai mari de 7,5-8,0.
 
Potențialul de rezistență la ger a raigrasului aristat
Cercetările referitoare la cunoașterea potențialului de rezistență la temperaturi scăzute la raigrasul aristat sunt destul de sporadice. Se afirmă în general că specia este slab rezistentă la temperaturi scăzute, când plantele trec din anul I în anul II de vegetație, temperaturile mai coborâte de minus 15 grade Celsius, compromit de regulă cultura. În unele lucrări se afirmă că plantele tinere de raigras aristat au un potențial de rezistență la temperaturi scăzute superior plantelor mature.
Conform cercetărilor menționate raigrasul aristat s-a extins în cultură în zonele climatului oceanic și mediteraneean, cât și în zonele unde pe parcursul iernii temperatura nu coboară mai jos de minus 15 grade Celsius.
În intenția de a se găsi soluții experimentale care să fie superioare borceagurilor și secarei de toamnă, la ICCPT Fundulea au fost luate în studiu și unele graminee perene: golomățul, păiușul înalt și raigrasul aristat, care au fost semănate în epoci din primele zile ale lunii august și până la sfârșitul lunii septembrie. Încă din primul an de experimentare s-au obținut rezultate care au evidențiat rezistența remarcabilă la ger a plantelor tinere de raigras aristat, când acestea au intrat în iarnă bine înfrățite. În condițiile unei ierni aspre, când temperatura a coborât până la minus 25 de grade Celsius, plantele au supraviețuit în proporție de până la 90%.
Aceste rezultate au determinat dezvoltarea și aprofundarea cercetărilor și în principalele zone de cultură din țară. După o perioadă de 4 cicluri de experimentare, a fost elaborată tehnologia intensivă, în care raigrasul aristat a fost tratat ca o cultură anuală de toamnă. (Moga, 1983).
Pentru cunoașterea mai precisă a potențialului de rezistență la temperaturi scăzute, ia raport cu faza de vegetație la intrarea în iarnă, s-a trecut la experimentări în fitotron. Pe parcursul expunerii plantelor la temperaturi scăzute, s-a apelat la un program identic cu cel aplicat culturii de lucernă, creându-se condiții deosebit de severe, care în climatul natural se întâlnesc destul de rar. Pentru o apreciere mai justă a potențialului de rezistență la temperaturi scăzute a raigrasului aristat, s-a luat ca martor orzul de toamnă, semănat la începutul lunii octombrie.
Analizând rezultatele obținute s-a constatat că raigrasul aristat a rezistat în condiții optime la temperaturi scăzute, atunci când de la semănat la intrarea în iarnă se însumează 650–900 grade Celsius, în acest interval plantele dezvoltă 4–7 lăstari scurți. Dacă semănatul se face mai devreme plantele dezvoltă lăstari înalți, care sunt slab rezistenți la temperaturi scăzute și în această situație mucegaiul de zăpadă (Fusarium nivale) poate să afecteze cultura prin golurile pe care le creează.
Când semănatul se întârzie plantele sunt slab înfrățite și potențialul de rezistență la ger este moderat. Comparând rezistență la temperaturi scăzute a raigrasului aristat cu cea a orzului de toamnă, s-a constatat rezistența net superioară a raigrasului aristat, orzul supraviețuind în proporție de numai 16 %.
Aceste rezultate au constituit fundamentarea teoretică a tehnologiei intensive de cultură a raigrasului aristat pentru climatul continental excesiv.
 
Rezistența raigrasului aristat la excesul temporar de apă
Raigrasul aristat se enumeră printre gramineele perene rezistente la excesul temporar de apă. Această însușire a speciei este importantă, dat fiind faptul că în zonele, colinare umede, suprafețele afectate de exces temporar de umiditate pot să fie cultivate cu raigras aristat.
Cercetările întreprinse în casa de vegetație au vizat cunoașterea potențialului de rezistență la excesul de umiditate a raigrasului aristat, în funcție de faza de vegetație a plantelor. Semănatul s-a făcut la începutul toamnei, în vase de plastic, în care s-a pus sol în structură naturală. S-a fertilizat și s-a asigurat apa necesară dezvoltării normale a plantelor în concordanță cu tehnologia intensivă de cultivare. Testul de inundare s-a făcut la următoarele faze de vegetație: la 3 frunze, la înălțimea de 25 cm, imediat după recoltarea coasei I. În toate situațiile durata inundării a fost de 5,10,15 și 20 de zile, alături de martorul neinundat.
Rezultatele experimentale au constatat că în faze timpurii de dezvoltare, când temperatura mediului este moderată, raigrasul aristat suportă acoperirea plantelor cu apa perioade de până la 10 zile fără ca producția să scadă semnificativ; dacă însă perioada de inundare crește la 15–20 de zile, nivelul producției scade cu 19–20 %.
Plantele de raigras aristat sunt afectate mai mult de excesul de umiditate când inundarea are loc imediat după recoltarea coasei I; în această situație o inundare de numai 5 zile reduce nivelul producției cu 43 %, iar o inundare de 20 de zile cu 68 %. Acest efect depresiv se poate explica și prin creșterea temperaturii maxime (pe media fazei de vegetație), care a depășit 28 de grade Celsius. La temperaturi egale, când inundarea a avut loc la 8–14 zile după recoltarea plantelor, efectul depresiv al inundării este mai redus cu 11–16 % decât în situația precedentă.
Făcând o privire de ansamblu asupra rezultatelor cercetărilor prezentate, se poate aprecia că raigrasul aristat are un potențial ridicat de rezistență, la excesul temporar de apă, mai ales în fazele timpurii ale dezvoltării plantelor. În aceste condiții efectul depresiv poate fi limitat prin aplicarea îngrășămintelor azotat după infiltrarea apei în sol.
 
Zonarea ecologică a raigrasuslui aristat
Raigrasul aristat se enumeră printre culturile furajere cele mai productive. Potențialul de producție al acestei specii este condiționat de factorul genetic, respectiv de soiul cultivat și, în măsură egală, de condițiile ecologice și de nivelul tehnologic aplicat.
În condițiile practicării unei tehnologii în concordanță cu exigențele biologice ale speciei, factorul care a influențat în mod esențial nivelul producției este apa și mai puțin tipul de sol. Așa se motivează de ce în condițiile unei asigurări asemănătoare cu apa, producțiile obținute pe soluri ludice sunt egale cu cele realizate pe cernoziomuri. S-a constatat că în anii relativ secetoși producțiile sunt mai mici și în zonele colinare care în anii normali ofereau condiții foarte favorabile pentru raigrasul aristat.
Când factorul apă a fost asigurat în optim prin irigare, în zonele cu veri moderat de calde, raigrasul aristat dă producții mari și constante.
O situație specială se întâlnește în zonele irigate din sudul țării unde verile sunt deosebit de calde, mai ales pe parcursul lunilor iulie și august, când temperaturile maxime depășesc frecvent 28-30 de grade Celsius, situație în care raigrasul aristat produce eficient numai la coasele I-II, după care plantele intră în criza de înfrățire. În aceste condiții după recoltarea coasei a doua este bine să urmeze o cultură succesivă, de regulă porumb pentru siloz, care până la venirea brumelor, ajunge la începutul fazei de ceară, suma celor trei recolte depășind 25 t/ha de substanță uscată.
În zonele irigate din Moldova și Transilvania, raigrasul aristat se poate exploata pe tot parcursul anului I de vegetație producând de regulă patru coase. În aceste condiții prin însămânțarea raigrasului aristat în amestec cu trifoi roșu, nivelul recoltei este apropiat de cel al raigrasului aristat în cultura pură, dar necesarul de îngrășăminte azotate se reduce cu 40–60 %. În cazul însămânțării raigrasului aristat la începutul toamnei exploatarea culturii în anul al doilea de vegetație nu este indicată, cunoscut fiind faptul că plantele care trec din anul I în anul II de vegetație au o slabă rezistență la temperaturile scăzute, fapt pentru care producțiile sunt nesigure și plafonate.
Ținând seama de cercetările efectuate, se poate aprecia că raigrasul aristat întâlnește condițiile cele mai favorabile în zonele colinare umede, unde precipitațiile medii multianuale depășesc 600 mm, iar temperatura medie anuală este mai mică de 8,5 grade Celsius. În aceste zone, extinderea în cultura raigrasului aristat se poate face pe toate tipurile de sol, chiar și pe solurile luvice, cu condiția practicării unei tehnologii adecvate.
Condiții foarte favorabile pentru raigrasul aristat se întâlnesc și în Câmpia Dunării, Dobrogea, sudul Moldovei și Câmpia Banatului, unde se dispune și de sisteme de irigare. În aceste zone, raigrasul aristat se exploatează în două coase, după care urmează în cultura succesivă porumb pentru siloz.
În zonele colinare, cu veri secetoase, unde toamnele sunt relativ umede și precipitațiile medii multianuale depășesc 550 mm, iar constanta termică nu depășește 9,5–10,0 grade Celsius, raigrasul aristat asigură două recolte abundente, iar în anii mai umezi chiar trei recolte. În aceste zone semănatul raigrasului araistat este posibil în anii în care în intervalul optim de semănat se întâlnesc condiții favorabile de umiditate. În situația în care prima parte a toamnei este secetoasă, semănatul raigrasului aristat nu este indicat.
În zonele din sudul țării, unde nu se dispune de sisteme de irigare, extinderea în cultură a raigrasului aristat nu este indicată nici în anii în care prima parte a toamnei este umedă.
 
Victor Vătămanu