Zonele ecologice ale graului de toamna

În zonele de cultură a grâului de toamnă se întâlnesc climate diferite (subtropical, meditreranean, oceanic, continental), putându-se acomoda acestora datorită, în primul rând, plasticităţii ecologice deosebite ce caracterizează specia Triticum aestivum.

---

Perioada de vegetaţie a grâului detoamnă, în condiţiile din România, seîncadrează, în general, între 270 şi 300de zile, ea depinzând de soi, dar maiales de condiţiile în care se cultivă. Înpartea de sud a ţării, grâul se seamănă după 25 septembrie şi se recoltează la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie, iar în partea de nord se seamănă după 15 septembrie şi se recoltează în a doua jumătate a lunii iulie şi în prima jumătate a lunii august. În această perioadă lungă de vegetaţie, asupra grâului de toamnă acţionează factorii climatici, într-o amplitudine de variaţie deosebit de largă. Cele mai mari suprafeţe cultivate cu grâu din România se găsesc în zonele foarte favorabile şi favorabile.

Zona foarte favorabilă se extinde, în linii mari, aşa după cum consideră şi Gh. Bîlteanu şi V. Bârnaure (1979), în câmpia din vestul ţării (Câmpia Crişurilor şi Câmpia Banatului), în Câmpia Dunării (sudul Olteniei, terasele Dunării din stânga Oltului şi jumătatea de sud a Câmpiei Teleormanului, o suprafaţă însemnată între Bucureşti-Giurgiu- Călăraşi şi Armăşeşti, vestul Câmpiei Bărăganului), Câmpia Transilvaniei şi partea de nord-est a Moldovei. Câmpia din vestul ţării este plană şi se caracterizează prin condiţii climatice foarte favorabile culturii de grâu de toamnă. Frecvenţa anilor cu secete în perioada de însămânţare a grâului de toamnă sau în perioada de formare a boabelor este mai redusă aici decât în oricare parte a ţării.

Suma precipitaţiilor în lunile de toamnă este de 130-180 mm, iar durata intervalului cu temperaturi mijlocii zilnice cuprinse între 15 şi 5 grade Celsius depăşeşte 50 de zile, fapt care asigură o foarte bună vegetaţie a grâului pe perioada de toamnă. Primăvara plouă între 150 şi 200 mm, aproape jumătate din precipitaţii fiind în coincidenţă cu perioada de maximă creştere vegetativă a plantelor, cu perioada cea mai importantă pentru diferenţierea organelor de reproducere. Anual, se înregistrează 600-700 mm de precipitaţii. Zona foarte favorabilă din sudul ţării este, de asemenea, reprezentată prin terenuri plane. Spre deosebire de Câmpia de Vest, aici se înregistrează frecvent insuficienţa precipitaţiilor în perioada de însămânţare a grâului de toamnă. Suma medie a precipitaţiilor din lunile septembrie şi octombrie este cuprinsă între 70 şi 80 mm. Aceste condiţii impun o atenţie deosebită la alegerea plantelor premergătoare grâului de toamnă şi a pregătirii terenului pentru însămânţare. În vestul Bărăganului sunt destul de frecvente şi secetele din perioada de formare a bobului. În Câmpia Transilvaniei se semnalează destul de rar insuficienţa în sol a umidităţii în perioada de însămânţare a grâului de toamnă. În lunile septembrie şi octombrie cad, în medie, 80-90 mm de precipitaţii, iar pe întreg anotimpul de toamnă 115-125 mm. Primăvara se înregistrează, în medie, 150-175 mm, din care mai mult de jumătate în luna mai.

În nord-estul ţării, cantitatea de precipitaţii este redusă, mai ales în timpul iernii (sub 75 mm). Din cauza viscolirii şi a formelor accidentale de relief, zăpada se depune neuniform peste semănăturile de grâu. Lanurile semănate pe pante cu expoziţie vestică şi sudică sunt mult mai expuse temperaturilor scăzute şi secetei, din cauză că pe aceste pante zăpada acoperă plantele mai puţin timp. Primăvara însă plantele au condiţii de vegetaţie foarte favorabile. Solurile sunt potrivite pentru cultura grâului de toamnă (cernoziomuri şi aluviuni fertile). În această zonă se obţine, după Gh. Ionescu-Şişeşti, grâul „cel mai bun”, datorită solurilor mai grele, mai argiloase, formate pe marne, precum şi a climei, care asigură o coacere mai lentă. Zona este ferită de condiţiile care determină la grâul de toamnă fenomenul de pălire şi de şiştăvire a boabelor.

Zona favorabilă a grâului de toamnă ocupă în România suprafeţe mult mai mari decât zona foarte favorabilă. Ea este împărţită de către O. Berbecel şi Gh. Valuţă, în favorabil I, favorabil II şi favorabil III. Diferenţierea ce se face în cadrul zonei favorabile este determinată, în cele mai multe situaţii, de natura solului. Din punct de vedere climatic, zona favorabilă din vestul ţării este asemănătoare cu zona foarte favorabilă. Din punct de vedere pedologic, ea se diferenţiază însă, în cadrul ei întâlnindu-se lacovişti şi complex de aluviuni, precum şi soluri argilo-iluviale cu fertilitate scăzută. În sudul ţării, clima zonei favorabile culturii grâului de toamnă satisface, în bună măsură, cerinţele grâului. Totuşi, pe măsură ce se înaintează spre partea de răsărit a zonei, fenomenele negative climatice sunt tot mai frecvente. Se remarcă îndeosebi insuficienţa precipitaţiilor toamna, în special în lunile septembrie-octombrie.

Adeseori, semănatul grâului de toamnă se face în Bărăgan şi Dobrogea în sol uscat. În 50-55% din ani, în luna septembrie cad în estul zonei sub 20 mm de precipitaţii. Irigarea la semănat constituie aici una dintre cele mai importante măsuri pentru producţii ridicate la grâu. În această parte a zonei sunt frecvente şi secetele din perioada formării bobului. În Dobrogea, cu toate că suma precipitaţiilor este mai redusă decât în Bărăgan, plantele vegetează mai bine, datorită umidităţii relative a aerului, care este mai ridicată. În zona favorabilă din sudul ţării predomină cernoziomurile şi solul brun-roşcat. În nordul zonei, solurile prezintă un grad însemnat de podzolire, având însuşiri fizice şi chimice mai puţin corespunzătoare.

Zona favorabilă din sud, în întregimea ei, joacă un rol important în producţia de grâu a ţării. Solurile mai puţin prielnice din nordul zonei se îmbunătăţesc substanţial prin folosirea îngrăşămintelor. În Transilvania, zona favorabilă ocupă suprafeţe mai mari decât zona foarte favorabilă. În această zonă întinsă intră însemnate suprafeţe în bazinele Târnavelor, Mureşului şi Oltului, Depresiunea Bârsei şi Depresiunea Făgăraş, unde grâul de toamnă are o pondere destul de însemnată. Clima acestei zone este foarte favorabilă grâului de toamnă. Deşi grâul ajunge la maturitate mai târziu decât în sudul ţării, el nu este expus fenomenului de şiştăvire, datorită temperaturilor mai scăzute şi a precipitaţiilor care cad în cantitate mai mare şi în timpul verii.

Faţă de zona foarte favorabilă, zona favorabilă din Transilvania cuprinde terenuri mai frământate, foarte variate din punct de vedere al fertilităţii, soluri pe care grâul asigură producţii ridicate numai dacă se folosesc îngrăşăminte şi amendamente. În Moldova, zona favorabilă cuprinde însemnate suprafeţe în judeţele Iaşi, Botoşani, Galaţi şi o fâşie însemnată în dreapta Siretului. În cadrul zonei se întâlnesc suprafeţe întinse de terenuri în grade diferite de eroziune. Solurile predominante sunt cernoziomurile şi solurile de luncă, în diferite stadii de evoluţie (zona favorabilă I); complex de soluri argilo-iluviale şi cernoziomuri, în diferite stadii de levigare (în zona favorabilă II); complex de soluri argilo-iluviale, în mare parte slab productive (zona favorabilă III).

Condiţiile climatice sunt mai favorabile grâului de toamnă în zona Iaşului şi în Podişul Sucevei şi mai puţin favorabile în Podişul Bârladului şi sudul Moldovei. Aici, fenomenele negative climatice întâlnite în Bărăgan (toamne secetoase şi condiţii care determină pălirea grâului) sunt accentuate de situaţia orografică a terenurilor şi de natura solurilor. În aceste regiuni, condiţiile în care iernează grâul sunt dintre cele mai puţin favorabile. În zona favorabilă din Moldova, la grâul de toamnă se asigură producţii ridicate prin cultivarea soiurilor rezistente la ger şi prin aplicarea unei fitotehnici corespunzătoare situaţiilor foarte diferite create de relief, eroziune, expoziţie etc.

La zonarea ecologică a grâului de toamnă, aşa cum a fost ea elaborată de O. Berbecel şi Gh. Valuţă, sunt necesare următoarele observaţii: Câmpia Bărăganului, datorită sistemelor de irigaţii amenajate (dar care în prezent funcţionează parţial) şi datorită extinderii în cultură a soiurilor autohtone timpurii şi extratimpurii, se apropie mult de cerinţele unei zone foarte favorabile pentru grâul de toamnă. Efectele negative ale secetelor din perioada de semănat a grâului de toamnă, cu o frecvenţă mare în această zonă, se înlătură prin posibilitatea de a aplica irigări; fenomenul de şiştăvire determinat de secetele atmosferice este evitat prin formarea mai timpurie a bobului, înainte de apariţia acestora. Situaţia este aceeaşi şi pentru cea mai mare parte din Dobrogea. Pentru acest teritoriu trebuie luat în considerare şi efectul pozitiv al Mării Negre asupra umidităţii aerului atmosferic pe zone întinse de-a lungul litoralului.

Cele menţionate sunt susţinute de producţiile medii de grâu obţinute la hectar în ultimii ani de judeţele Ialomiţa, Brăila, Ilfov şi Constanţa, producţii care de foarte multe ori au depăşit producţiile medii ale câmpiei din vest. Condiţiile de vegetaţie mai puţin favorabile pe care le găseşte grâul de toamnă pe solurile din Moldova sau pe solurile din zonele colinare se pot ameliora substanţial prin folosirea, după caz, a îngrăşămintelor şi amendamentelor, prin rotaţii corespunzătoare sau prin introducerea de sole amelioratoare în cadrul asolamentelor (exemplu: sola amelioratoare cu trifoi).

Victor VĂTĂMANU

revista, agricultura, vegetal, tehnologie, cultura grau de toamna, zone ecologice