REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

Știri

APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii SAPS 2012 în vederea accesării de credite

23/7/2012

0 Comments

 
Picture
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS) 2012, care intenţionează să acceseze credite de la cele 10 instituţii bancare cu care APIA a încheiat convenţii, potrivit unui comunicat al instituţiei.


Până în prezent, Agenţia a parafat Convenţii cu BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, UniCredit Ţiriac Bank, Banca Carpatica, Banca Centrală Cooperatistă CreditCoop, OTP Bank România, Banca Comercială Intesa SanPaolo România şi Bancpost.

În perioada următoare, APIA va încheia convenţii şi cu alte bănci comerciale.
Potrivit sursei citate, Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie.

Astfel, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul judeţean/local APIA unde acesta a depus cererea în Campania SAPS 2012 va elibera o Adeverinţă prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru Schema unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2012.

"Nu pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren (clasic sau teledetecţie). De asemenea, în adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare", se arată în informarea APIA.

Valoarea creditului acordat poate fi de până la 90% din suma cuvenită din SAPS, după cum urmează: pentru creditele acordate de către banca creditoare până la data de 29 septembrie, inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană (BCE) în ziua anterioară datei solicitării creditului, respectiv pentru creditele acordate începând cu data de 30 septembrie (inclusiv), la cursul leu/euro comunicat de BCE în ziua precedentă.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE