REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

Știri

Daniel Constantin anunţă că va pune bazele centrelor de colectare legume-fructe în acest an

1/6/2012

0 Comments

 
Picture
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat joi că în acest an va începe să pună bazele centrelor de colectare a legumelor şi fructelor de la producătorii agricoli, chiar dacă ministerului i-a fost alocată o cotă mică din buget de către foştii guvernanţi.


"În momentul de faţă suntem pe un buget care nu a pus agricultura în centrul atenţiei guvernamentale. USL a pus-o, însă, alături de energie ca prioritate, acest lucru însemnând că este prioritate şi în privinţa bugetului. Ca atare, pentru anul acesta mi-am propus să pun bazele la toate programele cuprinse în programul de guvernare prezentat anul trecut de către USL", a spus Constantin.
În ceea ce priveşte centrele de colectare legume-fructe, ministrul Agriculturii a subliniat că va încerca prin puţinele resurse pe care le are ca în anul 2012 să pornească acest program, important fiind să se dea câteva exemple de parteneriat public-privat.

"Aceste parteneriate să le facem, nu neapărat cu societăţile comerciale, ci cu grupurile de producători, cu organizaţiile profesionale, pentru că aici avem un scop dublu: să aducem produsele româneşti - care sunt mult mai bune - mai aproape de consumatori, în supermarketurile româneşti şi, pe de altă parte, să stimulăm asocierea în agricultură", a explicat ministrul Agriculturii.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE