REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

Știri

Irimescu: Statul ar trebui să găsească soluţii pentru încurajarea românilor care vor să cumpere terenuri agricole

17/5/2012

0 Comments

 
Picture
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, consideră că statul român ar trebui să găsească soluţii pentru încurajarea românilor să cumpere terenuri agricole, în perspectiva liberalizării pieţei funciare în 2014.


"Consider că pe lângă demersurile de prelungire a liberalizării pieţei funciare pe care le va face statul român, ar trebui să facem ceva ca să sprijinim românii care vor să cumpere pământ. Trebuie să găsim un sistem de creditare avantajos în perspectiva liberalizării pieţei funciare în 2014. Noi am vorbit şi cu comisarul Dacian Cioloş şi vom vedea cum poate fi rezolvată această problemă. În prezent aşteptăm şi rezultatul analizei juriştilor de la Ministerul Afacerilor Europene, care analizează posibilitatea prelungirii interdicţiei de a liberaliza piaţa funciară în 2014'', a precizat Irimescu.
Acesta a subliniat că un raport privind implementarea restricţiei de a vinde terenuri agricole străinilor după 2014, în România şi Bulgaria, a fost analizat anul trecut în Consiliul de Miniştri, dar concluziile au precizat că nu există o presiune atât de mare încât să fie nevoie de o menţinere a acestei restricţii şi după 2014.

Noul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat recent că a demarat o evaluare a impactului pe care l-ar avea liberalizarea pieţei funciare în anul 2014, atunci când şi persoanele fizice străine vor putea cumpăra pământ în România.
"Trebuie să vedem care va fi impactul acestora asupra producţiei şi productivităţii în România. Deocamdată, nu vreau să mă pronunţ pentru că voi avea şi o discuţie cu comisarul european în acest sens. Tratatul de aderare ne impune ca, după şapte ani, să liberalizăm piaţa şi este foarte clar: nu se poate prelungi această interdicţie după 2014", a precizat Daniel Constantin.

Deşi nu era optimist în acest sens, fostul şef de la MADR, Stelian Fuia, a afirmat că va susţine prelungirea moratoriului privind interzicerea vânzării terenurilor agricole către străini după 2013.
"Intenţia noastră este de a bloca accesul străinilor de a cumpăra terenuri în România după 2013. Vrem să cerem o prelungire a moratorului privind interzicerea vânzării terenurilor către străini. Faptul că celelalte ţări care au intrat în UE au reuşit acest lucru se datorează lipsei acestei clauze în Tratatul de aderare. Noi trebuie să deschidem piaţa la 1 ianuarie 2014, pentru că aşa scrie în Tratatul de Aderare", a declarat, la finele lunii februarie, Stelian Fuia.
În prezent, străinii - persoane fizice nu pot cumpăra terenuri agricole până în 2013, decât dacă sunt firme cu acţionariat străin, fiind considerate persoane juridice române.

La ora actuală, circa 8% din suprafaţa arabilă a României este utilizată de cetăţeni străini, care au cumpărat în conformitate cu prevederile legale sau au concesionat suprafeţele de teren cu cele două condiţionări care se regăsesc în Codul Civil. Astfel, pentru persoanele fizice există obligativitatea de a avea domiciliul în România, iar pentru persoanele juridice sau asociaţii de a avea sediul în România dacă doresc să deţină teren sau să-l lucreze.
Potrivit datelor MADR, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România la finele lui 2011 se ridică la peste 700.000 de hectare, reprezentând 8,5% din suprafaţa arabilă a României. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren în România, pe primele locuri se află Italia, cu 24,29%, urmată de Germania cu 15,48% şi de ţările arabe cu 9,98%. Totodată, Ungaria deţinea 8,17% din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărat în România, Spania (6,22%), Austria (6,13%), Danemarca (4,52%), Grecia şi Olanda câte 2,4% şi Turcia 0,78%.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE