REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

Știri

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a încheiat un parteneriat cu Banca Mondială

14/11/2012

0 Comments

 
Picture
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a încheiat un parteneriat cu Banca Mondială pentru patru proiecte, în valoare de peste 3,5 milioane de euro (17,842 milioane lei) (1 euro=4,52 lei).


"Întâlnirea de astăzi (luni n.r) a însemnat demararea a patru proiecte importante pentru România. Aceste proiecte sunt susţinute tehnic de către Banca Mondială şi finanţate din fonduri europene prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Unul dintre proiecte vizează strategii pentru valorificarea potenţialului agroalimentar al României, cu o finanţare de peste cinci milioane lei. Cel de-al doilea, 'Planificare strategică pentru administraţia agricolă', are o valoare de peste 4,8 milioane lei, al treilea - 'Implementarea sistemului managerial intern la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al structurilor subordonate' o valoare de peste 3,7 milioane lei, iar cel de-al patrulea proiect este 'Crearea şi implementarea unui sistem informatic de Management Financiar Integrat (SIMFI) la nivelul MADR', cu o valoare de peste 4,1 milioane lei", a declarat ministrul de resort, Daniel Constantin.

Potrivit acestuia, proiectele nu reprezintă un nou împrumut de la Banca Mondială.
"Banca Mondială reprezintă partenerul care susţine din punct de vedere tehnic aceste proiecte. Durata de implementare a proiectelor este de 24 de luni, începând din acest moment", a mai spus Constantin.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE