Olt: Aproape 80.000 de hectare cultivate cu porumb şi floarea-soarelui, calamitate din cauza secetei23/7/2012 Culturile de porumb sunt calamitate în totalitate de secetă pe o suprafaţă de peste 11.000 hectare, cele de floarea-soarelui pe mai mult de 10.000 de hectare şi pe o suprafaţă de circa 55.000 hectare aceste culturi au fost afectate de lipsa apei în proporţie de peste 30%, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Olt, inginerul Olga Florica. Aceasta a menţionat că de la o zi la alta se măresc suprafeţele de culturi afectate de secetă şi o parte dintre agricultori au început să taie porumbul pentru a-l putea folosi ca furaj pentru animale. Olga Florica a declarat că primăriile au raportat până vineri calamităţi la culturile de porumb pe o suprafaţă de 37.000 de hectare şi la floarea-soarelui pe aproape 42.000 de hectare, însemnând mai mult de o jumătate din suprafaţa cultivată cu această plantă.
"Am fost anunţaţi că pe o suprafaţă de 11.300 de hectare culturile de floarea-soarelui sunt afectate în proporţie de 100% de secetă şi nu va exista nicio producţie, iar pe circa 30.000 de hectare este posibil să avem producţie de floarea-soarelui, dar foarte mică, pentru că deja acele culturi sunt afectate de secetă în proporţie de peste 30%. La porumb avem culturi complet calamitate pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de hectare şi calamitate în proporţie de 30% pe 27.000 hectare. Fermierii afirmă că cifrele privind suprafeţele de culturi calamitate vor creşte şi probabil că aşa se va întâmpla pentru că urmează o perioadă tot fără ploi şi cu temperaturi foarte ridicate", a spus Olga Florica. Reprezentantul DADR a menţionat că seceta a afectat culturile de pe întreaga suprafaţă a judeţului şi că nu sunt culturi de porumb şi floarea-soarelui irigate în Olt, cu excepţia celor de la Staţiunea de Cercetare Caracal.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
|