REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

Știri

Transpunerea Pachetului Laptelui aprobat de Comisia Europeană va reglementa creşterea puterii de contractare a fermierilor din România

23/5/2012

0 Comments

 
Picture
Transpunerea în legislaţia naţională a Pachetului Laptelui aprobat de Comisia Europeană va reglementa creşterea puterii de contractare a fermierilor din România, dar şi etichetarea laptelui, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Claudiu Frânc, la finalul discuţiilor cu ministrul Agriculturii.


"Legislaţia trebuia transpusă imediat după 15 februarie când Comisia Europenaă a aprobat Pachetul Laptelui, dar nu s-a întâmplat nici până în prezent. Noi sperăm să scoatem foarte repede acest pachet normativ, dar totul depinde de voinţa politică şi de susţinerea de la MADR. Pachetul se referă la creşterea puterii de contractare a fermierilor din România, adică prevede că asociaţiile profesionale din domeniu pot să contracteze până la 13% din producţia naţională de lapte sub o singură entitate, fără a fi afectate de Legea Concurenţei", a spus Frânc.

Potrivit sursei citate, al doilea aspect al acestui pachet vizează etichetarea laptelui.
"Conform Pachetului Laptelui, pe fiecare etichetă a produsului de pe raftul magazinului trebuie să apară patru elemente, respectiv ţara unde s-a muls, cantitatea de lapte integral crud care intră în acel produs, cantitatea de lapte reconstituit şi alte produse permise prin lege care au fost adăugate. Este un lucru care ne favorizează foarte mult sectorul. Noi am început o discuţie cu asociaţiile fermierilor din Cehia, Polonia şi Ungaria pentru că foarte multe firme multinaţionale au fabrici în aceste ţări, iar fermierii din România vor trebui să benficieze de aceleaşi condiţii de contractare de preţ şi de plată cum au şi fermierii din statele membre'", a mai spus preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR).

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE